Nici o universitate adventistă în Top Shanghai: Insuccesul unei culturi instituționale religioase bazate pe educație, dar fără elite intelectuale?

Harvard-ul mormon și universități pontificale catolice clasate printre cele mai bune din lume

Ca în fiecare an, în august 2023, a fost publicat topul Shanghai. Pentru persoanele care nu sunt familiarizate cu acest top este vorba despre un clasament internațional al universităților care s-a impus ca cel mai bun, care a fost creat de cercetătorii de la Universitatea din Shanghai și care ierarhizează cele mai bune 1000 de universități din lume, publice și private. El ia în cont publicațiile științifice ale profesorilor-cercetători ai universităților, premiile științifice relevante obținute în cercetare, citările profesorilor-cercetători, în fine, șase criterii în legătură cu „activitatea științifică”. Evident, întrebarea care este legătura dintre acest clasament și religie, biserică, adunare, comunitate religioasă etc. este cât se poate naturală. Legătură este însă foarte strânsă și țesută prin multe fire vizibile și invizibile. Aici ne vom referi doar la două și anume educația și rolul instituțiilor religioase în producerea și promovarea cunoașterii.

Topul Shanghai care poate fi consultat integral aici (https://www.shanghairanking.com/rankings/arwu/2023) pune în evidență o realitate foarte problematică pentru instituțiile universitare adventiste, create și susține de organizațiile adventiste din toată lumea, în contextul în care mișcarea adventistă s-a construit pe instituții care au pus în centru inovarea științifică (reforma sanitară, reforma educațională) ca valoare centrală și patrimonială. Nici una dintre universitățile adventiste nu este listată în clasamentul academic al universităților mondiale Shanghai 2023 (și nici în topurile anterioare), nici măcar cele mai emblematice precum Loma Linda University sau Andrews University (Universitatea Adventus nu este prezentă în acest top – și nici în altele mai puțin importante – ca de altfel nici o universitate din Romania începând de anul acesta). Cu atât mai mult cu cât Brigham Young University , Harvard-ul mormonilor, fondată la un an după Universitatea Andrews, în 1875, este în acest top, pe un loc de prestigiu. (https://www.shanghairanking.com/institution/brigham-young-university). Prezența universității mormone este un exemplu important în relația cu adventismul, pentru că mormonii împart cu adventiștii o istorie care se aseamănă și se înrudește prin aspirațiile sale doctrinare și milenialiste.  Și, ca să mergem și mai departe, un număr important de universități pontificale catolice sunt prezente (https://www.shanghairanking.com/rankings/arwu/2023), cu performanțe în chiar domeniile în care universitățile adventiste ar trebui să exceleze : este vorba despre domeniile sănătății publice și clinice, științelor alimentare, tehnologiei medicale, etc. Bineînțeles și alte universități, precum Vanderbilt University (https://www.shanghairanking.com/rankings/arwu/2023), universitate fondată de metodiști, care și ea excelează în sănătate, tehnologie medicală și alte domenii conexe, apare în top. În plus, o parte din identitatea spirituală și istoria adventismului își are sursele și în metodism, deci cu atât mai problematica lipsa oricărei universități adventiste din acest top.

În clasamentul Shanghai sunt, deci, universități prestigioase care au fie origini istorice foarte apropiate de instituțiile religioase sau de personalități legate de religie și de instituțiile sale, fie pur și simplu aparțin direct unor organizații religioase.

Adventismul s-a construit istoric pe o teologie și o etică în care sănătatea și educația sunt centrale, practicarea unui stil de viață sănătos, inclusiv dieta echilibrată (adesea vegetariană),  abținerea de la droguri, alcool și tutun, repausul în ziua de odihnă (Sabat) făcând parte dintre pilonii principali care au alimentat și alimentează discursul instituțional și doctrinar al bisericii adventiste de ziua a șaptea care își centrează o mare parte dintre acțiunile sociale și ecleziale pe construcția de școli și instituții de educație, unde să fie consolidate aceste principii promovând, teoretic, ideea de excelență în cunoaștere și inovare. Atunci cum se explică lipsa de excelență a universităților adventiste, tocmai în domeniile pe care discursul organizațional le pune în centru ca piloni de interes pentru biserică nu numai din punct de vedere social și educațional dar și eclezial-strategic? De ce religia și știința nu mai construiesc împreună în instituțiile adventiste? De ce s-a format această prăpastie între cele două lumi? Există cu siguranța un fascicol complex de explicații, însă toate sunt dominate de o ipoteza care pune în evidență faptul că leadershipul eclezial strategic adventist a pus în dificultatea expresia elitelor intelectuale. Pe scurt, este vorba despre o criză de expresie și de acțiune a elitelor în biserica adventistă, la nivel mondial. Această criză echivalează cu o „respingere” a participării elitelor intelectuale la viața socială, economică, politică, educațională a bisericii. Intelectualul, elita intelectuală aparțin sferei culturii și cunoașterii, sunt recunoscuți de semeni și de societate și se angajează în spațiul public de manieră critică. Sunt excelenți, primii în domeniul lor după cum spunea Vilfredo Pareto în Tratat de Sociologie generală (1968). Orice organizație religioasă are un spațiu public al său, unde intelectualii angajați și practicanți produc prin gândire critică (adică analiză!)  cunoaștere, dintr-o perspectivă a gândirii multidimensională și necanonizată. Ei au rolul de a asigura în același timp eficacitatea, legitimitatea și stabilitatea sistemului, raportului cu trecutul și memoria, cu prezentul și identitatea, cu viitorul și conservarea tradițiilor și a valorilor reper.

Absența universităților adventiste din topul Shanghai nu este cauzată de faptul că nu există „staruri” academice adventiste competente în câteva domenii, ci tocmai de lipsa unor strategi și politici de promovare a unei mase critice de intelectuali, profesori și cercetători, care să aducă exact doza necesară de inovare și să prezerve excelența, valoare centrală istorică a adventismului. În rădăcinile sale fondatoare, adventismul a construit pe principiul că religia și știință nu se exclud, dar în nici un caz nu se includ. Organizația religioasă adventistă a urmat inițial modelul clasic al creării instituțiilor educaționale de învățământ superior care poate fi rezumat astfel: 1) instituțiile universitare s-au născut sub controlul, influența și în marginea instituțiilor sau personalităților ecleziastic-religioase și 2) dintr-o perspectiva istorică, instituțiile universitare create de către organizațiile religioase au avut un rol activ în societate prin producerea de cunoaștere și inovare în domenii diverse și atragerea unui capital intelectual uman excelent (mai mult găsiți în această lucrare de referință Charle &Verger, 1994)

Dacă acest model arată că, din punct de vedre istoric, instituțiile religioase și știința se pot include și pot forma un mariaj fericit, demn de a face parte din unul dintre topurile cele mai vizibile și prizate de clasificare a universităților de elită din lume, ca în cazul catolic, metodist sau mormon, este pentru că ele, dincolo de conflicte și crize de putere, instituționale și doctrinale, au încercat să garanteze din start o autonomie universitară, să recunoască un magister doctrinal, epistemologic, juridic, etc. pentru dezvoltarea lor. Organizația adventistă a eșuat în mod fundamental în mod special în acest punct. De aici, pierderea elitelor: pentru că leadershipul ecleziastic nu s-a supus istoric, încă de la început, acestui exercițiu al autonomiei față de propriul control și propria putere și influență. Spre deosebire de celelalte universități prezente în top Shanghai care sunt legate direct de organizațiile religioase, leadershipul pastoral adventist nu a transformat autonomia universitară într-o valoare a modernității intelectuale și instituționale pentru ca universitatea adventistă să producă elite și cunoaștere în domeniile prioritare ale adventismului prin cercetare și inovare, iar comunitățile și adunările să permită emergența și perenizarea unei gândiri de elită prin intelectuali care să se exprime într-un spațiul public global și în cel intra-organizațional. Leadershipul pastoral a luat locul elitelor intelectuale și profesionale producând ceea ce numim marginalizarea intelectualilor, procesul fiind exact același ca și cel practicat in perioada comunistă, când intelectualii devin un fel de „dușmani” ai poporului, în realitatea fiind doar „dușmani” ai gândirii unice autoritare. O revenire a excelenței în adventism și o ridicare a universităților adventiste la gradul de universități de elită va fi posibilă numai printr-un reviriment al intelectualilor, tăcuți și retrași acum, cumva fără drept de cetate.

Referințe

***https://www.shanghairanking.com/rankings/arwu/2023

Christophe Charle & Jacques Verger (1994). Histoire des universités. Paris : Presses Universitaires de France.

Pareto, V. (1968). Pareto V.Traité de sociologie générale (t. XII). In Oeuvres complètes (Dir. G. Busino), Genève : Droz.