Viața modelată de Hristos și vorbirea inspirată de Duhul

Sub titlul „Viața modelată de Hristos și vorbirea inspirată de Duhul”, studiul din săptămâna aceasta analizează ultima parte a capitolului patru din Epistola lui Pavel către Efeseni. Este vorba de un text biblic în care autorul explică în cuvinte simple înțelesul experienței denumite în limbaj teologic „convertire”.

Astfel, convertirea este prezentată ca o trecere de la viața păgână la viața creștină. Această trecere implică un comportament care nu mai perpetuează conduita păgână. Principalul motiv pentru care Pavel promovează în mod viguros renunțarea la conduita păgână este faptul că judecata morală păgână nu este încadrată de norme sigure și prin urmare nu poate să fie un ghid demn de încredere. Judecata morală păgână nu permite ajungerea la cunoașterea adevărului moral. Ea este, potrivit apostolului Pavel, rezultatul unei gândiri întunecate. Ea este străină felului de a trăi a acelor care Il cunosc pe Dumnezeu și împlinesc voința Sa. Prin urmare, judecata morală păgână trebuie exclusă din comunitatea creștină, ea fiind rezultatul ignoranței și în același timp al împietrii inimii, împietrire care duce la insensibilitate și inconștiență. Mai exact, judecata morala a păgânilor este insensibilă la rușine și nu condamnă practicarea actelor lipsite de dragoste care viciază viața comunitară.

În acest context, al incompatibilității vieții păgâne cu credința în Hristos, apostolul Pavel explică faptul că un Hristos care ar tolera corupția păgână nu poate să fie un Hristos autentic. Cunoașterea lui Hristos nu înseamnă numai a ști cine este Hristos, sau numai a fi botezat. Cunoașterea lui Hristos înseamnă a învăța prin El care este voința lui Dumnezeu, care este judecata pe care El o poartă asupra actelor de orice fel lipsite de dragoste, precum și ascultarea pe care El o reclamă din partea celor care vor să-L urmeze. Rezultatul unei astfel de cunoașteri a lui Hristos este ceea ce textul studiat numește un „om nou”. Această cunoaștere conduce la reînnoirea gândirii. Judecata păgână este înlocuită cu o judecată „in-formată”, pusă în formă de Duhul Sfânt. Vanitatea gândirii păgâne este înlocuită cu o gândire conformă Duhului adevărului. Omul nou este un om just din punct de vedere moral și în același timp un om pios. Această transformare prin care păgânul devine un om nou nu este ceva ce are loc odată pentru totdeauna. Este vorba de o reînnoire care are loc pe tot parcursul vieții, în toate ocaziile în care judecata morală trebuie să se manifeste.

Trecerea de la o judecată păgână la o judecată creștină impune un comportament care observă o serie de prescripții foarte concrete, care sunt exigențe morale fundamentale ale credinței în Isus Hristos. Printre acestea, textul biblic reține două exigențe cu implicații sociale majore. Păgânul fură. Creștinul nu fură. Creștinul care fură este un păgân. Judecata lui, felul lui de a gândi este în continuare păgân. Creștinul, în viziunea apostolului Pavel, este un om nou care practică binefacerea. Iar binefacerea nu poate să fie morală decât dacă vine din lucruri care nu au fost furate. Prin urmare, cel care l-a cunoscut pe Hristos a integrat în gândirea lui necesitatea de a lucra, de a produce prin munca lui bunurile de care dispune pentru binefacere. Iată de ce, de exemplu, o gândire marxistă este în disonanță morală cu gândirea creștină. A doua exigență majoră cu implicații sociale și care caracterizează pe omul cel nou spre deosebire de omul cel vechi este absența minciunii. Păgânul minte. Creștinul nu minte. Creștinul care minte este un păgân. Desigur minciuna ca și furtul pot îmbrăca forme multiple, unele mai elaborate altele mai puțin sofisticate. Unele forme ale minciunii sunt evidente, altele sunt mai puțin evidente pentru că sunt integrate într-un stil de viață. Acest stil de viață care integrează minciuna în comportamentul individual și colectiv este fondat pe o morală păgână. Cel care l-a cunoscut pe Hristos nu numai că nu minte, dar este foarte atent la orice fel de exprimare care ar putea să fie păguboasă pentru semenul său.

Banalizarea sau justificarea mai mult sau mai puțin pioasă a furtului și a minciunii indică o stare de necunoaștere a lui Hristos, o stare care în ciuda formelor exterioare de religiozitate, nu lasă loc nici pentru bunătate, nici pentru milă, nici pentru iertare. Apelul lui Pavel din finalul capitolului – „fiți buni unii cu alții, miloși și iertați-vă unul pe altul, cum v-a iertat și Dumnezeu pe voi în Hristos” – nu se adresează păgânilor, ci acelora care citesc epistola sa cu o gândire reînnoită de Duhul adevărului.