Trupul unitar al lui Hristos
Semne ale naturii divine STUDIUL 2 » 5 – 11 OCTOMBRIE – Comentarii la Scoala de sabat
Sub titlul pleonastic „Trupul unitar al lui Hristos”, studiul din săptămâna aceasta formulează ipoteza că textul din capitolul 4 al Epistolei către efeseni folosește metafora trupului pentru că „imaginea unui trup sănătos, întreg ne ajută să înțelegem scopul lui Dumnezeu pentru noi: să fim parte dintr-o biserică roditoare unită în Hristos”. Problema este că textul biblic – citiți-l cu atenție! – nu conține nici măcar o singură referință directă la biserică și cu atât mai puțin la biserica adventistă de ziua a șaptea. Și pentru ca înțelegerea să fie și mai confuză, studiul nu precizează care este sensul sintagmei „biserică” pe care îl asociază „trupului” din textul biblic. Prin urmare, în această logică, mădularele trupului lui Hristos pot fi foarte bine atât oameni, adică indivizi, persoane, dar și organizațiile religioase creștine – biserica ortodoxă, biserica catolică, biserica baptistă, biserica adventistă, biserica evanghelică, biserica penticostală, biserica reformată, biserica luterană și toate celelalte biserici mai mult sau mai puțin cunoscute și frecventate de credincioși care cred în mântuirea prin Hristos. Textul biblic spune ca este „Este un singur trup, un singur Duh, după cum și voi ați fost chemați la o singură nădejde a chemării voastre. Este un singur Domn, o singură credință, un singur botez. Este un singur Dumnezeu și Tată al tuturor”. (Efeseni 4:4-6) Remarcați, totuși, că textul nu spune că este o singură biserică.
Cu o astfel de ipoteză în care sensul „trupului” din text este substitut cu sensul „bisericii” din doctrina confesională, riscul de a ne îndepărta nu numai de textul studiat, dar și de mesajul biblic extins în legătură cu acest subiect, este foarte mare. Am putea, de exemplu, să ne pierdem în teoriile psihologiei comportamentale adaptate comunităților creștine sau în dizertații despre ecumenism și dialog intercultural. Am putea, de asemenea, construi ordini organizaționale sau am putea instituționaliza drepturi și datorii cu valoare de pragmatism identitar religios. Dar am rămâne tot timpul prinși în capcana pleonasmului „trupului unitar” dezvoltând mitologii bântuite de trupuri „neunitare” cu scopul de a exercita o autoritate obscură și obscurantistă asupra semenilor. Poate de aceea Pavel este inspirat să scrie în același text: „să nu mai trăiți cum trăiesc păgânii, în deșertăciunea gândurilor lor, 18 având mintea întunecată” (Efeseni 4:7)
Ceea ce este esențial în textul studiat nu este, însă, sensul pe care l-ar fi dat Pavel sau pe care îl dăm noi sintagmei „trup” în acest context, ci distincția substanțială și funcțională dintre trup și mădulare. În realitate, trupul nu este doar „mai mult” decât fiecare mădular. El este „altul” decât suma mădularelor sale. Pentru Pavel diferența dintre trup și mădulare este „calitativă” în aceeași măsura în care este și „cantitativă”. Trupul rezultă din mădulare fără a putea fi redus la ele. A insista exclusiv asupra unui aspect dintre cele două înseamnă a perverti gândirea biblică. În primul rând, pervertirea gândirii biblice prin aceea că atunci când se subliniază dependența strânsă a trupului față de mădularele sale se lasă deschisă posibilitatea unei reduceri a trupului la mădulare. Este suficient pentru aceasta să vedem în „mai mult”-ul care diferențiază trupul de mădulare o simplă diferență cantitativă. În al doilea rând, gândirea biblică riscă să fie pervertită prin aceea că atunci când se subliniază caracterul „altul”-ui (și este cea mai frecventă perversiune) pentru a fundamenta noile calități şi proprietăți ale trupului, i se transformă actul venirii la existentă în esență. Metafora utilizată de Pavel este construită pe aceste două idei: 1) strânsa dependență a trupului față de mădulare, 2) specificul, originalitatea trupului în raport cu mădularele sale. Astfel ea ne împiedică să concepem o societate sau un grup social fără o adunare de indivizi, dar în același timp ea ne obligă să admitem că o simplă colecție de indivizi nu este suficientă pentru a avea o comunitate. Este nevoie de jocul schimbului și al interacțiunii „pentru că suntem mădulare unii altora” (Efeseni 4:25).
Nu cred că este bine să eludăm contextul în care este scrisă epistola către Efeseni. Efes 2, 19 vorbește despre o comunitate ”oameni din casa lui Dumnezeu”. Este clar ca unei asemenea comunități i se adresează Pavel ! Imaginea din capitolul 4, cea privitoare la trup nu face decât să fie o continuare logica a unei gândiri ce se circumscrie aceleiași idei ”comunitatea oamenilor din casa lui Dumnezeu”.
Practic Pavel găsește o altă imagine mai convingătoare (clădire/trup). Diferența e dată de dinamism. Se trece de la statică, imobilism la o propunere de creștere organică, la dezvoltare. Însă daca respectăm textul biblic, continuitatea din capitolul 4 se subordonează aceleiași imagini. ideologii. Reprezentarea cu trupul admite alinierea fiecărui mădular obiectivului comun de creștere a sa și deci poate fi mult mai apropiata realității.
Si ideea este dezvoltată: să existe o unitate dogmatică (Duh, Domn, Dumnezeu, Credință), o unitate de manifestare liturgică (botez) și una la nivel motivațional (Nadejde, Trup ca un întreg). Toate aceste dimensiuni trebuie apărate cu darurile puse la dispoziție de Isus Hristos (apostoli, evangheliști, pastori, învățători – lista este mai dezvoltată decât în Efes 2,20 dar mai redusă comparativ cu 1 Cor. 12,28) si menținută prin atitudinea fiecărui membru a comunității (smerenie, blândețe, răbdare).
Desigur are sens observația potrivit căreia în Efeseni 4 nu este identificată o biserică anume si nici nu pare ca apostolul își propune aceasta. ci este descrisă o grilă care sa permită identificarea cât mai fidela a acelei comunități ideale.
Poate merită de luat în discuție și ideea potrivit căreia o « pârga » a fost luată, înviata de Isus și luată direct la cer anticipat, înainte ca jertfa pe Golgota să fie validă sau ca bătălia cu Satana să se fi încheiat efectiv, definitiv deci înainte de sfârșitul pământului.