O cetate numită confuzie

Studiul din săptămâna aceasta este introdus prin afirmația că „tema marii lupte este rezumată în Apocalipsa prin simbolismul a două femei: una îmbrăcată în soare, în Apocalipsa 12, și una îmbrăcată în stacojiu, în Apocalipsa 17”. Această afirmație prealabilă este acompaniată ulterior de anunțul că „vom studia aceste două femei din Apocalipsa și vom cerceta mai profund conflictul dintre adevăr și rătăcire.” Ipoteza pe care este fundată cercetarea anunțată este cea a celor „două sisteme opuse”. Demersul este apreciabil pentru că sensul noțiunii de sistem „ – înțeles fie ca ansamblu abstract ale cărui elemente sunt coordonate printr-o lege, printr-o teorie, fie ca ansamblu de practici organizate după un scop, fie ca set de practici și instituții – evită capcana tradițională a desemnării celor două femei ca fiind Biserica adventistă de ziua a șaptea și respectiv Biserica romano-catolică. Astfel, pentru a nu încerca să scoată paiul din ochiul altuia în timp ce are o bârnă în ochiul său, studiul va desemna femeile din Apocalipsa prin „sistemul bisericii adevărate” – pentru femeia din Apocalipsa 12 – și prin „sistem religios fals”, „sistem religios apostat”, „sistem al bisericii căzute”, „sistem al bisericii căzute unit cu statul”, „sistem corupt și rău”, „sistem demonic”, „sistem care va uni biserica cu statul” – pentru femeia din Apocalipsa 17.

Metafora asociată femeii îmbrăcată în stacojiu, din Apocalipsa 17, adică metafora asociată „sistemului demoniac”, este metafora deschisă a Babilonului. Este foarte probabil ca pentru autorul Apocalipsei în discuție, Babilonul să semnifice Imperiul Roman din vremea sa. Dar înaintea lui, Vechiul Testament prezintă Babilonul în opoziție cu Ierusalimul din Palestina sau cu Ierusalimul ceresc. Mai târziu, în catolicism, Babilonul va reprezenta Roma păgână a primelor secole ale erei creștine. Cu apariția protestantismului, Babilonul devine un simbol al Bisericii Romano-Catolice. Mișcările neo-protestante, prin extensie, îl văd ca pe o reprezentare a tuturor celorlalte religii și confesiuni, cu excepția propriei lor confesiuni sau congregații. Pe fondul acesta, evreii mesianici și creștinii sioniști consideră că Babilonul este Mecca, orașul așezat pe șapte munți (Apocalipsa 17,9) într-un deșert (Apocalipsa 17,3) care domnește peste regii pământului (Apocalipsa 17,18). Prin contaminare cu teologia, sociologia protestantă va considera Babilonul ca fiind conceptul de „oraș” și în special de „metropolă”, iar în științele informării și comunicării, este o referință la confuzia de voci care se manifestă în spațiul public. Existența acestei multitudini de sensuri ilustrează faptul istoric că prin metafora deschisă a Babilonului oamenii își simbolizează problemele – spirituale, sociale, politice, ideologice etc. – fără a simți nevoia de a interpreta metafora care se afla la originea celor imaginate de ei. Este și cazul studiului nostru care se depărtează în mod subtil de textul biblic.

În textul din Apocalipsa 17 nu se spune deloc că desfrânata „îmbrăcată cu purpură şi stacojiu, (…) împodobită cu aur, cu pietre scumpe şi cu mărgăritare”(v. 4) ar fi Babilonul. Textul biblic spune doar că această femeie avea înscris pe frunte cuvântul „Babilon”: „Pe frunte purta scris un nume, o taină: „Babilonul cel mare, mama curvelor şi spurcăciunilor pământului”. (v. 5) A spune că această inscripție desemnează femeia în discuție ca fiind Babilonul este tot atât de fals ca și când am spune despre cineva care poartă un tricou pe care este scris „New York City” că aceasta persoană este orașul New York din Statele Unite ale Americii. Inscripția poate indica un raport între conținutul ei și cel sau cea, în cazul nostru, care o poartă, un raport care este potrivit textului o taină. Dar inscripția este o realitate distinctă de femeia îmbrăcată în roșu, tot așa cum este distinctă de fiara care poartă această femeie sau cum această fiară este distinctă de femeia purtată de ea. Desigur, putem face supoziții, dar textul biblic nu ne permite să le confundam în interpretările noastre.

Despre inscripție textul nu ne spune nimic, nici cine este autorul, nici când a fost făcută, nici de ce a fost făcută. În ceea ce privește fiara purtătoare a femeii desfrânate, textul notează că ea „era, nu mai este, şi va veni”. (v. 8). Cât despre această femeia cu vesminte roșii, textul ne spune că „este cetatea cea mare, care are stăpânire peste împărații pământului.” (v. 18). Chiar dacă nu știm și nu putem să distingem însemnătatea prezentă a celor trei elemente misterioase ale acestui pasaj biblic, chiar dacă mintea este predispusă să fabuleze, un creștin sincer își va înrădăcina credința numai și numai în textul biblic, pentru că dincolo de el este cu siguranță confuzie, dincolo de textul Scripturii este Babilonul.