Atenţie la lăcomie!”
Școala de sabat: „Atenţie la lăcomie!” (24 februarie – 3 martie) – Comentarii la Scoala de sabat
Studiul din săptămâna aceasta ne atrage atenția asupra lăcomiei. Potrivit studiului nostru, lăcomia este unul din „păcatele oribile care pot împiedica pe cineva să intre în împărăția lui Dumnezeu”. Într-adevăr, apostolul Pavel scrie corintenilor: „ nu vă înșelați în privința aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici prea curvarii, nici malahii, nici sodomiții, nici hoții, nici cei lacomi, nici bețivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreții nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu.” (1 Corinteni 6: 9,10) Prin urmare, problema lăcomiei este o problemă morală și nu are de-a face cu starea materială a omului. Schopenhauer observa că: „Limita dorințelor noastre rezonabile legate de bogăție este dificil, dacă nu imposibil, de determinat. Căci mulțumirea fiecăruia în această privință nu se bazează pe o cantitate absolută, ci relativă, și anume pe raportul dintre dorințele sale și averea lui; deci aceasta din urmă, considerată în sine, este la fel de lipsită de sens ca și numărătorul unei fracții fără numitor. Absența bunurilor la care un om nu s-a gândit niciodată să aspire în niciun caz nu îl poate priva, el va fi perfect mulțumit fără aceste bunuri, în timp ce altul care are de o sută de ori mai mult decât primul se va simți nefericit pentru că îi lipsește un singur obiect. el râvnește.”[1] Atât bogații cat și săracii pot fi lacomi. Faptul de a avea sau de a nu avea bunuri materiale nu constituie o protecție împotriva lăcomiei.
Pornind de la această supoziție, trebuie totuși să ne punem întrebarea dacă asocierea lăcomiei cu păcatul în contextul istoric al Bibliei nu este o formă de exprimare care ilustrează o mentalitate a vremii. Lăcomia nu este cumva o boală pe care oamenii o identificau atunci asemenea leprei, cu păcatul? Un lepros, de exemplu, era un păcătos. Dar această gândire era extinsă și în ce privește alte patologii. Pe vremea când au fost scrise textele biblice chiar și o femeie care din motive fiziologice nu putea să aibă copii era considerată ca păcătoasă. Omul care avea o meteahnă fizică era considerat păcătos și uneori până și membrii familiei acestui om erau priviți ca păcătoși. Despre un orb din naștere, de exemplu, ucenicii L-au întrebat pe Domnul Hristos: „Învăţătorule, cine a păcătuit: omul acesta sau părinții lui, de s-a născut orb?” (Ioan 9:2) Acum cinci ani, la școala de sabat învățam că „Lăcomia (…) poate fi ca un virus agățându-se de gazda ei și consumând toate virtuțile până când ceea ce rămâne nu este decât o lăcomie din ce în ce mai mare. Lăcomia este o boală care vrea totul: pasiune, putere și posesiuni. Încă o dată, văd, vreau, iau..”.[2]
Dacă această supoziție este adevărată, adică dacă doar și parțial putem admite că lăcomia este o boală, atunci soluția pentru „învingerea lăcomiei” este și o chestiune de medicină. Edgar Morin ne reamintește că „Hipocrate spunea că lăcomia este o boală pe care medicina ar trebui să o vindece.”[3] O astfel de observație implică însă necesitatea depășirii a doua obstacole majore. Prima problema este poate că medicina nu vindecă bolile morale și teologia nu are competențe pentru prescrierea de tratamente medicale. Iar a doua dificultate care trebuie depășită este ambiguitatea discursului studiilor noastre: Lăcomia este o problema teologică? Sau este o problemă de sănătate? Păcat sau patologie? Studiul ne spune că „este o problemă a inimii”, o metaforă care ne da libertatea să înțelegem și una si alta.
[1]https://www.google.fr/books/edition/Comment_%C3%AAtre_heureux/MGGlEAAAQBAJ?hl=fr&gbpv=1&dq=Schopenhauer:+%C2%ABLa+limite+de+nos+d%C3%A9sirs+raisonnables&pg=PT18&printsec=frontcover
[2] https://cdn.shopify.com/s/files/1/0715/3805/files/ABSG_French_1Q_2018_web_713ed89a-434b-4fa0-be8b-dedf97492e25.pdf?517
[3] https://twitter.com/edgarmorinparis/status/1023837609016131585