Coasem cadavre sau ne naștem din nou?

Observ că din ce în ce mai mulți credincioși încalcă tabuul criticii ecleziastice pentru a denunța pe TikToK, X, Instagram, Facebook, Youtube sau alte rețele sociale, practicile opace, răspunsurile inadecvate la abuzuri sau deconectarea dintre retorica religioasă și realitățile trăite. Postările descriu o biserica ruinată moral de o goana instituțională și clericală nestăpânită după bani. Comentariile fac publice hârțuirea spirituală, violența sexuală și psihologică sau controlul coercitiv al unui corp organizațional lăsat în paragină uzat de incultură și slugărnicie politică. Dezbaterile sancționează contradicțiile între valorile predicate – umilință, solidaritate, respect – și comportamentul anumitor lideri sau oficiali – atitudinile autoritare, privilegiile sau discursurile moralizatoare și ipocrizia îmbibate de miasma mucegaiului și a igrasiei de sub tapițeria îngălbenită și scorojită a cămărilor doctrinare.

E semn, cred, că oamenii s-au săturat să audă an de an aceleași chemări la „redeșteptare”, aceleași campanii de „revitalizare”, aceleași conferințe despre „reformarea” bisericii sunând a gol. Oamenii s-au săturat să vadă videoclipuri promoționale elegante, trailere à la Hollywood și sloganuri mobilizatoare promițând că de data aceasta, în sfârșit se întâmplă trezirea. Sunt stupefiați când văd lideri sinceri – și mulți mai puțin sinceri – epuizându-se încercând să cârpească o structură care se prăbușește din interior. Sunt dezgustați, mai ales, de această poruncă constantă de a „rămâne credincioși instituției” ca și cum instituția ar fi Dumnezeu însuși, în timp ce este de o evidență strigătoare la Cer că biserica este un trup sfârtecat, o ruină. Și nu, nu va fi reparată. Nu pentru că Dumnezeu este slab – nu este! – ci pentru că refuzăm cu încăpățânare să recitim cuvintele Celui pe care pretindem că-L urmăm: „Nimeni nu coase un petic de postav nou la o haină veche, căci peticul de postav nou rupe o parte din cel vechi și face ruptura hainei și mai rea. Nici vin nou nu se pune în burdufuri vechi; dacă se pune, burdufurile se sparg, vinul se varsă și burdufurile se strică. Ci se pune vin nou în burdufuri noi și amândouă se păstrează.” (Marcu 2:21-22) Isus nu a spus: „coaseți” cadavrul să nu i se vadă măruntaiele. Nu a spus: „reparați” ruina. Nu a spus: „revitalizați burdufurile cu puțin lipici spiritual și cu laude mai energice”. Nu a spus: „organizați un mare miting național pentru a galvaniza structurile vechi”. El a spus: puneți „ceva nou în interiorul a ceva nou”. Punct. Dar noi, de ani de zile coasem bucăți magnifice de material nou – energia tinereții, fervoarea închinării, ambiția misionară, resursele tehnologice – la o haină veche zdrențuită, plină de găuri, minunându-ne, în fiecare deceniu, că ruptura se mărește în mod catastrofal.  

Confruntați cu dezastrul, cu ororile acestui cataclism este urgent să nu ne mai putem mulțumi cu vechile promisiuni de reformă sau de renaștere. Trebuie să avem curajul să construim o biserică nouă. A construi o biserică nouă nu înseamnă a înființa o nouă denominațiune cu un logo nou și aceleași vechi obiceiuri. Nu este vorba despre lansarea unui „startup spiritual” cu un pastor influencer și un buget de marketing. Nu. A construi o biserică nouă înseamnă a începe de la zero, pe singura temelie a Evangheliei simple. Înseamnă a construi comunități nu într-un sistem piramidal, ci într-unul nodal de rețea, în care transparența financiară nu este o opțiune, ci o condiție funcțională. Înseamnă a sacraliza spații unde victimele sunt ascultate înainte de a fi ascultate instituțiile. Unde marginalizații sunt în centru și nu la periferie. Înseamnă a inventa burdufuri flexibile, vii, capabile să se extindă cu vinul pe care Duhul îl toarnă continuu. Înseamnă să acceptăm că haina actuală este prea ruptă pentru a fi salvată. Că burdufurile actuale sunt prea rigide pentru a conține ceea ce Dumnezeu vrea să facă. Și că credincioșia noastră nu se măsoară prin atașamentul nostru față de structuri, ci prin ascultarea noastră față de Cuvânt.

Vestea bună este că vinul nou curge deja. Vestea mai puțin bună este că pentru moment curge alături de burdufurile noastre, nu în ele. Îl văd în fiecare zi.  În acești credincioși „demolați” pe care instituțiile noastre îi disprețuiesc, dar care sunt mai aproape de Hristos decât mulți dintre liderii noștri în costume. Vinul nou curge deja. Întrebarea nu este dacă există. Întrebarea este dacă vom avea curajul să punem jos burdufurile noastre vechi și să pregătim altele noi. Sau dacă vom continua, din frică, obișnuință sau mândrie, să turnăm vinul Împărăției în vase care îl strică, îl denaturează și, în cele din urmă, se sparg în mâinile noastre. Isus a fost clar. Cu stofă nouă nu se peticesc hainele vechi. Vin nou nu se pune în burdufuri vechi. Aceasta nu este o sugestie. Este un avertisment. Și dacă vom persista în a ezita, nu vinul se va pierde, ci noi vom fi pierduți.

Hai să nu mai cârpim un trup fără suflare. Să nu mai reparăm o ruină. Să nu ne mai prefacem că un nou program de închinare sau o nouă campanie de evanghelizare vor fi suficiente pentru a învia ceea ce este mort. Hai să construim. Să construim ceva nou. Să construim împreună. Să construim acum. Cred că speranța mântuirii și credința care a fost dată sfinților o dată pentru totdeauna poate încă să unească, să înalțe și să elibereze. E vremea să ne naștem din nou. Nu vom sluji biserica mascându-i crăpăturile. O vom sluji clădind-o pe Adevar, nu pe adevărul de ieri și nici pe cel de mâine, ci pe Adevărul Prezent.