Biserica și practica religioasă din Metavers: dincolo de narativele amenințării transumaniste

Religiile lumii se află în fața unei provocări: să construiască poduri de legătură între spiritualitate și tehnologie care nu se mai limitează la media de masă clasice sau la rețelele sociale ci la noi lumi, imersive, create de dezvoltarea Metaversului. Metaversul (metaverse în engleză) este un termen construit de scriitorul de literatură științifico-fantastică Neal Stephenson în romanul său apărut în 1992, intitulat Snow Crash (Panyapa, 2022). Autorul construiește o lume virtuală pe care o intitulează Metaverse și în care eroul principal, un hacker, își construiește aventura. Metaversul este imaginat exact ca și pământul, având o formă sferică și reproducând elementele care populează planeta noastră, de la geografii la fenomene de societate și matrici societale care conexează miturile ca sisteme de operare socială de învățare cu religiile, limbajele, sistemele geopolitice, instituțiile etc., pe principiul că ceea ce este familiar este mai ușor de digerat și integrat de utilizatori. Efectiv, Metaversul devine, douăzeci de ani mai târziu, o realitate a Internetului, posibilă datorită dezvoltării Inteligenței Artificiale (IA); corporația Facebook și-l aproprie sub forma numelui de Meta(vers).

Metaversul are patru componente principale:

(1) realitatea augmentată – o tehnologie care permite suprapunerea unei lumi virtuale pe o lume reală,

(2) înregistrarea continuă a vieții într-un jurnal digital – se referă la stocajul digital al datelor noastre personale; astăzi, mai mult ca niciodată, oamenii au stocat date legate de viață privată pe rețele sociale (Twitter, Instagram, Tik-Tok, Facebook etc.), cu ajutorul cărora își pot crea avataruri sau eu-ri/identități digitale în lumile virtuale-oglindă,

(3) lumile oglindă care sunt nu o reflectare în oglindă a realității fizice în care trăim, ci o duplicare digitalizată a realității,

(4) realitatea virtuală (VR) care este o lume construită digital în care obiectele interacționează așa cum facem noi în lumea reală; este o experiență de imersiune totală la 360° (Mystakidis, 2022).

De-a lungul istoriei, diferitele denominațiuni religioase au fost reticente la evoluțiile tehnologice dacă este să evocăm numai raporturile catolicismului cu televiziunea considerată presa „rea” și sursa tuturor problemelor (Tudor, 2022). Tot ele însă, odată ce au sesizat că tehnologiile de comunicare în masă creează noi teritorii, un nou Far West de cucerit, și le-au apropriat, unele pentru a se reforma, cum a fost cazul mișcării protestante care a utilizat tipografia ca instrument de propagandă pentru a difuza ideile și polemicile religioase cu Biserica Catolică în secolul XVI, democratizând astfel accesul la teologie, altele pentru a crea noi curente, cum este cazul mișcărilor neoprotestante, în speță al adventismului de ziua a șaptea, care prin publicații – reviste, magazine, jurnale – reușește în America celei de-a doua jumătăți a secolului XIX să consolideze o congregație care va deveni mai târziu mondială. Actualmente, tehnologia imersivă pe care se bazează Metaversul, crează evident temeri și reacții de scepticism în rândurile religiilor și bisericilor; totodată însă, acestea conștientizează mai rapid că un nou teren de evanghelizare, un nou pământ de cucerit se deschide și un nou apostolat este pe cale de lua amploare. Este vorba despre o rapiditate de reacție fără precedent din partea religiilor monoteiste – creștină, musulmană, iudaică, dar și a altor spiritualități, precum budismul, care populează deja acest spațiu prin inițiative individualiste, comunitare, sau prin inițiative instituționale, ale bisericilor „mainstream”. Dacă ar fi să ilustrăm paradigma inițiativelor individuale, care încearca să utilizeze tehnologia Metaversului într-un spirit necorporatist et nedominational, cităm aici proiectul VR Church al pastorului DJ Soto. Proiectul debutează în 2016 cu DJ Soto, inițial pastor într-o megabiserică din Pennsylvania. Biserica sa se vrea apostolică și a crescut constant, explodând în timpul crizei pandemice și strângând astăzi până la 200 de participanți în Metavers. În privința proiectelor instituționale, Biserica catolică este deja pe cale de a realiza Metaversul creștin prin crearea unei colecții de certificate digitale (NFT) pentru opere de artă, manuscrise sau alte obiecte rare vaticane care vor fi expuse într-o galerie virtuală, accesibilă în mod realitate virtuală.

Această rapiditate de reacție a religiilor față de revoluția digitală a fost pregătită și de faptul că ultimele trei secole au fost tehnologice (patru revoluții industriale au marcat secolele XIX, XX et XXI: mecanizarea, electrificarea, electronizarea și digitalizarea). Tehnologia a devenit în timp o extensie a vieții reale, cotidiene, deci indispenabilă, permițând inițiative individuale, dar obligând și instituțiile religioase să ocupe acest teren și, deci, să fie proactive. Pandemia de Covid-19 a contribuit și ea la accelerarea interesului de a popula spiritual realitatea virtuală prin faptul că întâlnirile fizice, imposibile pe timpul epidemiei mondiale, au trecut în online, iar altele chiar în realitatea imersiva a Metaversului.

Pentru bisericile creștine implicațiile Metaversului sunt enorme, deși greu de decelat în totalitate în momentul de față. Metaversul și noile tehnologii pun în discuție imaginarul spiritual-religios atât al bisericilor creștine cât și al creștinului lambda, care își reprezintă înca bisericile cu ziduri fizice. Un alt impas, de natură teologică și de trăire a credinței personale, este în legătură cu sacramentele creștine, precum botezul, căsătoria, s.a. Teologiile încă nu au costruit răspunsuri, știind că, în mare parte, ele sunt subiect de contestare din partea autorității instituționale dacă au loc în realitatea virutala. În orice caz, această lipsă de răspuns rămâne un semnal de alarmă pentru religia creștină în sensul de a nu se lasă dominată de Metavers. Creștinismul actual, în diversitatea sa denominațională, trebuie să răspundă la o nevoie nouă, aceea de a lua în stăpânire Metaversul pentru a-l modela și a-l transforma în lumina dezideratelor sale specifice. Misiunea instituțiilor religioase creștine constă astăzi și în administrare acestui spațiu care poate lua diverse forme : crearea de servicii rituale, construirea de echipe de ghizi spirituali și educaționali în Metavers, crearea de zone de propagandă creștină sub formă de temple sau mănăstiri online, crearea de avataruri acceptate de creștini, etc.

În acest cadru, autoritatea religioasă, oricare ar fi denominațiunea pe care o reprezintă, are nevoie să se reia în mâini în spațiul virtual al Metaversului, dincolo de narativele pesimiste care amenință cu o epocă transumanistă care ar promova un om ameliorat tehnologic fără nici un fel de legături cu Dumnezeu. Depășirea sau, mai bine zis, îmbunătățirea a însuși transumanismului, presupune o acțiune ofensivă a elitelor religioase creștine și a oricărui creștin obișnuit. Transumanismul, în diversele sale materializări, poate fi o oportunitate pentru religiile creștine care îl pot completa cu idealuri noi în care Dumnezeu să ocupe un loc al său așa cum îl ocupă pe planeta pământ, acest original al Metaversului, și în care tehnologia să devină expresia apropierii de cer. Metaversul rămâne o planetă duplicat pe care fiecare religie și fiecare credincios și-o pot semnifica și imagina așa cum și Neal Stephenson, autorul conceptului, a construit-o, pornind de la un univers familiar, de la o planetă în formă sferică pe suprafaţa căreia se află clădiri, străzi, vehicule şi… avataruri.

Referințe

Mystakidis, Stylianos. 2022. „Metaverse” Encyclopedia 2, no. 1: 486-497. https://doi.org/10.3390/encyclopedia2010031.

Panyapa, R. (2022). Buddhism Roles In The Metaverse Era. Journal of Positive School Psychology, Vol. 6, No. 6, 1747-1753.

Tudor, M.A. (2022). Noul univers al religiei: obiect de consum si divertisment. https://labirintulmagazin.org/2022/10/15/noul-univers-al-religiei-obiect-de-consum-si-de-divertisment-i/

Sokolowski (1994). L’église québécoise et la recherche en communication, thèse de maîtrise, Université Laval, p. + ann.