Noul univers al religiei : obiect de consum și de divertisment ? (I)

Cum s-au transformat bisericile în era mediatică și a Internetului

Schimbările din cadrul bisericilor și al religiilor sunt influențate din punct de vedere istoric de evoluția tehnologiilor mediatice. Cele trei mari valuri tehnologice pe care omenirea le cunoaște – mecanizarea, electronizarea și digitalizarea – au devenit, de-a lungul anilor, aliați indispensabili ai denominatiunilor și ai practicilor instituționale și private religioase. Temute la început și chiar ferm condamnate, precum în cazul Bisericii Catolice care, până la promulgarea Decretului privind mijloacele de comunicare socială (Ínter Mirifica) de către Conciliul Vatican II în 1963, vedea în televiziune sursa tuturor relelor[i], media devin un actor major în fasonarea opiniei publice înăuntrul și în afara bisericilor precum și în strategiile de evanghelizare și chiar cele politico-sociale. Spre deosebire de catolicism, protestantismul și, mai ales denominatiunile neo-protestante, au înțeles repede importanță capitală nu numai a presei scrise ci și a televiziunii, realizând că lumea mediatică reprezintă nu numai un instrument de evanghelizare ci și o lume întreagă de evanghelizat. Unele denominatiuni utilizează media că leviere de prim rang în procesul de întemeiere și consolidare doctrinară. Este cazul Bisericii adventiste de ziua a Șaptea care, înca din faza mișcarii millerite din anii 1840 de unde își revendica originile (Butler, 1986 ; Bratosin, 2020), a folosit în mare măsură presa scrisă în procesul de naștere și dezvoltare atât din punct de vedere dogmatic cât și evanghelistic.

A doua jumătate a secolului XX cunoaște o amploare a fenomenului audio-vizual religios în religiile tradiționale și în cele mai noi, fenomen numit „biserica electronică” și născut în Statele Unite. Acesta a jucat un rol important în recompunerile religioase, sociale și politice nord-americane prin figurile unor predicatori precum Jerry Falwell și Pat Robertson, cu mari ambiții politice. Biserica electronică a fost exportată și în alte tari, începând să cântărească nu numai religios ci și politic (Gutwirth, 1988).

O data cu apariția Internetului și a noilor media sociale, se declanșează valul digitalizării care a impactat profund și domeniul religios. Transformările produse de rețetele sociale și de Internet se află nu numai în centrul cercetării actuale asupra fenomenului religios, ci și în centrul experienței religioase din comunitățile tuturor religiilor lumii cu tot ceea ce aceasta implică din punct de vedere al relației cu autoritatea, cu instituția religioasă și cu credința.

În general, răspunsurile religiilor la provocarea noilor tehnologii sunt orientate de un complex de factori precum credințele, practicile religioase, tradițiile de interacțiune cu textele sacre etc. fie că este vorba despre islam, iudaism, creștinism catolic, ortodox, protestant sau neoprotestant. Mai precis, religiile au pus stăpânire pe noile tehnologii așa cum au făcut-o atunci când mass-media tradiționale au devenit indispensabile vieții de zi cu zi, invadând atât spațiul public, cât și cel privat. Vorbim despre o relație puternică cu noile tehnologii pe care credincioșîi încep să o gestioneze cu ușurință și pe care organizația religioasă și-o însușește într-un mod oarecum schizofrenic: pe de o parte, îi este frică de această realitate și încearcă mai degrabă să o abordeze într-o manieră punitivă interzicerea utilizării rețelelor sociale); pe de altă parte, este deschisă și folosește rețelele sociale digitale pentru a raspândi Evanghelia, a difuza deciziile și orientările bisericii, a gestiona biserica prin comunicare astfel încât să nu fie o « victimă » a Internetului și media sociale.

Această schimbare nu s-a produs însă brusc. În 1996, pionierii studiului religiei mediate de computer vorbeau deja despre transformarea credințelor și practicilor. Ulterior, se face următoarea observație: fie că este vorba de teologie și religie, slujire, tradiții religioase și comunitare, ritualuri, practici de credință online, toate acestea sunt supuse transformării în ceea ce privește formele de exprimare și reprezentare care sunt modelate după logica rețelei. Această turnură precum și funcționarea după logica rețelei are un impact asupra religiei offline din perspectiva a doua aspecte : pe de o parte, putem vorbi despre o lichiditate a credințelor și practicilor, normelor și afilierii, identităților religioase și apartenenței la biserică care schimbă ideea de comunitate, autoritate și biserica tradițională ; pe de altă parte, ne confruntăm cu apariția „uberizării” autorității religioase (Tudor & Herteliu, 2017). Aceasta înseamnă că autoritatea eclezială este pulverizată și contestată de un model de autoritate digitală care nu se mai bazează pe rețelele de instituții tradiționale controlate. Bisericile cibernetice sau bisericile fără ziduri (digitale), cluburile cibernetice religioase, preoții sau pastorii-bloggerii, adevărați influenți și vedete online, sunt exemple în acest sens.

Pe lângă aceste evoluții care obligă bisericile să se conformeze logicilor puterii media, mai vechi, noi și foarte noi, ecosistemul religiilor este confruntat și cu o transformare aparte : religia devenită un obiect de consum și de entertainment. Industriile teatrale, cinematografice, mediatice și, mai nou, cele digitale modelează reprezentările despre religie. Produsele acestor industrii culturale și creative (ICC)[ii] sunt, la fel că și media, fie contestate fie foarte plebiscitate de denominatiunile religioase.

(Va urma)

Referințe

Butler, J. 1986. From Millerism to Seventh-Day Adventism: “Boundlessness to Consolidation”. Church History 55: 50–64. 

Bratosin, S. 2020. „Mediatization of Beliefs: The Adventism from “Morning Star” to the Public Sphere” Religions 11, no. 10: 483. https://doi.org/10.3390/rel11100483

Debray, R. 2000. L’Emprise. Gallimard : Paris.

Gutwirth, J. 1998. L’Eglise électronique. La saga des télévangélistes. Paris : Bayard.

Sokolowski 1994, L’église québécoise et la recherche en communication, thèse de maîtrise, Université Laval, p. + ann.

Thomas, G. (2016). The mediatization of religion – as temptation, seduction, and illusion. Media, Culture & Society, 38(1), 37–47. 

Tudor, M.A. et Herteliu, A.M. 2017. L’église connectée. Le cas de la plateforme Jesus Market. Revue des sciences religieuses, 91(4) : 589-604.

Tudor, M-A, & Bratosin, S. 2020. Croire en la technologie: Médiatisation du futur et futur de la médiatisation. Communication 37. http://journals.openedition.org/communication/11021

Tudor, M-A, & Bratosin, S. 2021. La médiatisation. Nouveaux défis pour les sciences et la société. Paris : L’Harmattan.

---

[i] Presa scrisă era considerată presa bună. Înființată în 1873 de către Asomptionisti, „Casa Bunei Prese” – este expresia acestei situații. Biserica catolică a acceptat cu întârziere mare rolul pozitiv al televiziunii în comunicarea sociala și pentru evanghelizare, în ciuda poziției favorabile a Papei Pius al XII. Inter Mirifica lui Paul al VI-lea reprezintă momentul de resetare care marchează momentul schimbării instituționale a paradigmei în raport cu mass media (Sokolowski 1994).

[ii] Noțiunea de industrie culturală apare în anii 1947 în urma criticilor aduse standardizării și reproducerii în masă a conținuturilor de radio, televiziune și cinema. Începând cu anii 1970 aceste industrii sunt văzute că fiind nu numai locuri de creație artistica dar și de dezvoltare economica și de sursa de locuri de munca. Anii 1990 marchează începutul industriilor creative definite de UNESCO că “orice industrie care își are originea în creativitatea, abilitățile și talentele individuale și care are potențialul de a genera bogăție și locuri de muncă prin crearea și exploatarea proprietății intelectuale » (UNESCO, unesco.org). În 2010 Unesco integrează sub aceeași umbrelă industriile culturale și creative „că sectoare de activitate al căror scop principal este crearea, dezvoltarea, producerea, reproducerea, promovarea, distribuția sau comercializarea de bunuri, servicii și activități care au conținut cultural, artistic și/sau patrimonial. » (cf. UNESCO, unesco.org).