„Bine ai zis ca n-ai bărbat” (Ioan 4: 17)
Femeie, „Du-te de cheamă pe bărbatul tău și vino aici”, a zis Isus. Și femeia răspunde: nu vezi că „N-am bărbat”? Nu vezi că slujesc în adunare pentru că „N-am bărbat”? Nu vezi că mă urc la amvon pentru că „N-am bărbat”? Mă ocup de catehizare pentru că „N-am bărbat.” Conduc grupurile de rugăciune pentru că „N-am bărbat.” Gestionez logistica cinelor pentru că „N-am bărbat.” Predic pentru că „N-am bărbat.” Păstoresc pentru că „N-am bărbat.” Nu vezi că la noi bărbații se tem să vorbească, se tem să conducă, se tem să deranjeze, se tem să ia o decizie? „N-am bărbat”. Așa că am transformat închinarea într-o spiritualitate feminină a consumului emoțional. O credință confortabilă, liniștitoare, axată pe sentimente, introspecție și bunăstare psihologică. O religie confortabilă, de fotoliu, unde esențialul este să te simți bine, înconjurat și ascultat. O credință a „spațiilor sigure”, a terapiei de grup, a cuvintelor liniștitoare, a muzicii dulci, a textelor inspiratoare pe rețelele sociale, a slujbelor cu flori, cântece, poezii, omagii, parade, programe speciale, hashtag-uri și laude. Pe scurt, pentru că „N-am bărbat” am feminizat credința. Am castrat Evanghelia astfel încât să nu mai deranjeze pe nimeni și, mai ales, să nu mai se ceară nimic de la bărbații acestei epoci care confundă virilitatea cu toxicitatea, angajamentul cu opresiunea.
Știu, creștinismul nu a fost niciodată o poveste de dragoste sentimentală. A fost și este o epopee, un război spiritual, o aventură periculoasă care necesită curaj, disciplină și putere pentru a-i proteja pe cei slabi și a-i înfrunta pe cei puternici. Bărbatul s-a aventurat în afara acestor ziduri pentru a înfrunta haosul. Bărbatul a construit catedralele, a fondat ordinele ospitaliere și a contestat imperiile pe tema demnității umane. Bărbatul care a înțeles că a avea credință cere putere în slujba celor slabi, tenacitate în fața adversității și curajul de a spune nu puterii atunci când devine tiranică. Dar noi, în secolul al XXI-lea, „N-am bărbat” și am eliminat această dimensiune virilă – în sensul nobil al cuvântului – din proclamația noastră.
Da, feminizarea bisericii duce mecanic la secularizarea sa culturală. Dar, Doamne, nu pentru că eu, femeia, o secularizez, ci pentru că absența bărbatului – Ți-am spus, „N-am bărbat” – dezarmează comunitatea împotriva atacului lumii. „N-am bărbat” și tocmai bărbatul este cel care are un rol de „paznic al locului”. Nu este o chestiune de superioritate, ci de responsabilitate. Când bărbatul abandonează acest spațiu – spațiul sacrului, al transcendenței, al riscului pentru celălalt – credința nu dispare. Ea continuă să existe feminină, domestică, dizolvată în sentiment. Devine o chestiune de gust personal, o alegere de stil de viață, o preferință subiectivă. Încetează să mai fie o realitate publică, o structură de rezistență, o alternativă la lume. Pentru că bărbatul a dispărut din adunare, am devenit cluburi de spiritualitate alternativă, frumoase, dar nesemnificative. Ne retragem în emoțiile noastre, în grupurile noastre mici, închise, în ritualurile noastre reconfortante, în timp ce lumea exterioară se scufundă în violență, nedreptate și nihilism.
De ce îmi spui Doamne: „Du-te de cheamă pe bărbatul tău și vino aici”?Ți-am spus că „N-am bărbat”. Nu-l mai am de când am încetat să îi cer să fie bărbat pentru Dumnezeu. Nu-l mai am de când am înlocuit chemarea la sfințenie cu grupuri de discuții și schimburi de rețete pentru independența partenerilor în cuplu. Nu-l mai am de când am schimbat mișcarea adventă în activități extra curriculare spiritualizante. Nu-l mai am pentru că biserica e prea feminină, prea infantilizantă pentru inima lui făcută pentru sacrificiu și misiune. Au fugit în liniștea garajelor, în anonimatul ecranelor, în absurditatea reconfortantă a muncii alienante sau a divertismentului violent, pentru că în adunare nu i-am mai oferit nimic pentru care să merite să mori. Și pentru un bărbat, o credință pentru care nu merită să mori nu merită trăită.
Doamne, am toata biserica, dar „N-am bărbat”. Am toata biserica și nu știu ce să fac cu ea.