Aritmetica bisericească – Republica lui Dumnezeu
Nici nu s-a uscat bine cerneala pe articolul anterior că presupunerile mele încep să se adeverească. Diviziunile și-au confirmat administratorii. Pentru a face lucrurile cât se poate de clare, subliniez că administratori sunt doar trei – președintele, secretarul și trezorierul. Ei formează comitetul administrativ și au puteri semnificative în interiorul organizației. Cu alte cuvinte ei sunt cei care contează, directorii de departamente sunt dispensabili, nu au un cuvânt de spus în strategie, direcție sau finanțe. De obicei ei trebuie sa se ploconească pe la trezorier să primească și el sau ea bani pentru organizarea unei zile de tineret, sau sănătate, sau ce altceva doriți dumneavoastră. Să nu ne îmbătăm cu apă rece, dacă prin absurd toți directorii de departamente de la Berna ar fi români nu contează mai deloc. Mă rog, contează pentru ei și familiile lor, orgoliul lor poate fi masat sublim, dar nu au mai multă influență decât dumneavoastră. Am uitat că poate contează și pentru mama că un fost pastor de-al ei acum e la diviziune…
Revenind, Europa are trei diviziuni, una mai inutilă ca alta, și o uniune conectată direct la Silver Spring, cea ucraineană. Nu intru în geopolitica zilei, Crimeea este parte a diviziunii cu aproximativ 1400 de membri, în timp ce restul țării este separat. Conform statisticilor oficiale această diviziune are 57,327 de membri. Rușii și moldovenii de peste Prut formează majoritatea, iar tendința de creștere a fost descrescătoare și pe vremea când Ucraina era parte din teritoriu.
Diviziunea Trans-Europeană în care trăiesc și muncesc ar avea conform datelor oficiale 92,439 de membri. Cam jumătate în Marea Britanie, dar pot să vă spun sub jurământ că în realitate poate că jumătate vin la adunare. Din acea jumătate estimată undeva la 20,000 e greu să găsești un englez. Rămășița pur engleză este de aproximativ 200 de persoane, marea majoritate peste 70 de ani. Restul, imigranți din Africa, Caraibe și Europa, adică România. Mai sunt câteva biserici de brazilieni, vorbitori de spaniolă și alte naționalități conlocuitoare care sunt multe la număr.
Diviziunea noastră, Inter-Europeană numără oficial 183,844 de membri dintre care o treime în România. Dacă punem la socoteală adventiștii vorbitori de limbă română din Portugalia, Spania, Italia, Germania, Franța, Belgia și Austria, am constata că fără noi, aceste Uniuni ar deveni specii pe cale de dispariție. Mai scădem așa zișii francezi din colonii, și rămânem cu Ruben De Abreu.
În total, Europa întreagă minus Ucraina plus Asia Centrală totalizează 333,610 membri.
Merg pe mâna statisticianului David Trim, și iau de bune numerele de mai sus. Cum am spus, realitatea este alta, dar de dragul aritmeticii, haideți să ne jucăm un pic de-a școlarii sârguincioși.
333,610 persoane. 3 diviziuni, 9 administratori și directori pe care nu-i mai pun la socoteală. Acești 9 administratori cheltuiesc numai pe călătorii undeva la jumătate de milion de euro pe an, ca să fiu foarte zgârcit.
11 Uniuni în Diviziunea Inter-Europeană, 14 Teritorii în Trans-Europeană și alte 11 în cea Euro-Asiatică. Teritoriu poate fi Uniune de biserici cum ar fi cea din Austria, Misiune cum ar fi Grecia, Câmp Misionar cum ar fi Georgia (țara) sau Regiune cum ar fi Cipru.
În total sunt cel puțin 36 de președinți. Adăugăm pe cei 9 administratori și ajungem la 45. Mai punem directori de departamente, Conferința în care am activat până de curând are aproximativ 25, dar cred că nu are pereche în Diviziune, și vom ajunge la cifre pe care nu vreau să le comentez acum.
Dacă am pune toți adventiștii din Europa și Asia Centrală la un loc, am putea să-i cazăm pe toți la Cluj sau Iași. Acum imaginați-vă Clujul condus de 45 de primari. Ce oraș cu pretenții ar vota așa ceva?
Haideți să călătorim cu imaginația de la Chișinău la Budapesta. Trecem prin 3 diviziuni separate, unde se vorbesc cel puțin 3 limbi, rusă, română și maghiară. Cum spuneam, statistic sunt mai mulți adventiști vorbitori de limbă maghiară în România decât în Ungaria.
Părăsim Euro-Asia și rămânem în diviziunile Inter si Trans-Europeană. Avem 6 administratori după cum urmează – 2 maghiari – unul din România și unul din Ungaria (Barna Magyorosi al nostru și Robert Csizmadia secretarul de la Trans-Europeană), un sârb (Nenad Jepuranovic, trezorierul de la Trans-Europeană), un slovac cu rădăcini maghiare (Daniel Duda președinte la Trans-Europeană), un portughez convertit francez Ruben De Abreu noul secretar de la Inter-Europeană și un neamț, Norbert Zens, trezorierul nostru. Parcă îmi pare rău că nu m-am născut și eu la Miercurea-Ciuc.
Știu că mulți veți comenta nu este relevantă aritmetica mea când vine vorba de lucrarea Domnului. Iar eu vă răspund respectuos că nu are.
Lucrarea se petrece la firul ierbii, acasă, pe stradă, la serviciu. Lucrarea sau misiunea dacă vreți să fiți la moda lansată la St Louis, are din ce în ce mai puțin de-a face cu oligarhia adventistă. Organizația, care a fost de folos o vreme – trebuie să dăm cezarului ce este al cezarului – a devenit inutilă. Eu as numi-o chiar destructivă, dar nu vreau să vă supăr prea tare.
În 2017 am botezat doi iranieni în micuța biserică adventistă de la Dunkerque, Franța. O femeie pe nume Claudette (originară din insula Mauritius) împreună cu soțul ei francez, oameni cum rar găsești, au hrănit mii de refugiați din resursele lor și ale altor binevoitori, inclusiv de la biserica colegiului Newbold unde eram pastor la vremea respectivă. La un moment dat, ADRA Internațional a trimis o sumă derizorie pentru această lucrare, care nu a ajuns nici azi la Claudette. Cu toate acestea, ea nu s-a descurajat și a continuat să poarte vesta cu insigna ADRA. Nu am contrazis-o nici eu și m-am conformat.
Ea începuse să lucreze deja cu acești doi bărbați, până la momentul în care mi i-a predat mie pentru faza finală. Povestea este mult mai frumoasă și plină de peripeții plăcute, poate că vă voi povesti toate detaliile altă dată.
Pastorul local nu era hirotonit. Președintele teritoriului local era un prieten drag, Gabriel Golea. Rețineți că mă aflam la mai puțin de 100 de kilometri în linie dreaptă de unde locuiam și slujeam în Anglia, dar eram pe teritoriul altei diviziuni. Conform protocolului, l-am sunat pe Gabriel Golea să-i cer sfatul, la care el mi-a dat nu numai libertatea dar m-a și încurajat să organizez si să oficiez acel botez pe teritoriul lui dacă doriți să fiți pedanți. L-am implicat și pe pastorul local și pe un alt coleg tot fără hirotonire.
După frumoasa desfășurare de forțe ale binelui, fără nici o urmă de dorință meschină, eram director de media la conferința mea atunci, am anunțat conducerea diviziunii mele, Trans-Europeană de faptele mele de vitejie pe ogorul evangheliei. Cei doi botezați, Saeyd si Hadi, erau în culmea fericirii și m-au rugat să fac public botezul lor ca să-i încurajeze și pe alții să facă acel pas. Dar, n-a fost să fie, acum as fi fost și eu un erou cu tablou pe peretele de la seminar, șefii mei de atunci mi-au poruncit sa-mi țin gura și să nu-i expun pe cei doi la riscuri inutile. Asta după ce protagoniștii m-au rugat să fac public evenimentul.
Vă împărtășesc acum pentru prima dată în mod public câteva fotografii de la eveniment să vă bucurați și dumneavoastră cum m-am bucurat eu. Misiunea nu poate fi reglementată în manuale ale comunității, acolo poate doar cel mult fi retezată.







