Evanghelia Războiului (War Gospel) – a crede cu riscul inacceptabilului. Partea I : Tăcerea puritană – teroarea celor ce îndură violența religioasă
Jean-Luc Rolland este pastor pensionar, profesor onorific la Facultatea Adventistă de Teologie din Franța și director onorific al Centrului de Cercetare Ellen White din cadrul Diviziunii Intereuropene. El deține un doctorat în istorie contemporană la Universitatea Paul Valéry din Montpellier și un doctorat în teologie protestantă la Institutul Protestant de Teologie, Facultatea din Montpellier. Studiază fundamentalismul protestant de peste patruzeci de ani. În prezent, este membru al Observatorului Dreptate și Pace al Conferinței Episcopale Franceze din Paris. (https://shs.cairn.info/publications-de-jean-luc-rolland–135363?lang=fr https://justice-paix.cef.fr/qui-sommes-nous/membres/)
Nothing true can be said about God from a posture of defense.
Marilynne Robinson, Gilead
A fost o surpriză pe care doar viața o poate oferi. În dimineața zilei de 16 septembrie 2024, în timp ce citeam despre noile publicații din revista Spectrum, atenția mi-a fost atrasă de un eseu de o acuratețe și o inteligență remarcabile, impregnat de o curtoazie rară. Sub forma unei scrisori deschise, Mihaela-Alexandra Tudor, profesoară universitară din Montpellier, a cărei scriere o descopeream pentru prima dată, s-a adresat (ex)-președintelui sediului mondial al unei comunități de aproape 23 de milioane de enoriași (https://spectrummagazine.org/views/a-letter-to-ted-wilson-regarding-criminal-allegations-against-daniel-tecu/). În acest caz, Biserica Adventistă, într-un context care implică violența aplicată femeilor victime ale abuzurilor sexuale comise de membrii acestei biserici, redactarea unui astfel de document nu era de la sine înțeleasă. Autoarea l-a provocat pe pastorul Ted Wilson, cerându-i să ridice vălul tăcerii pentru care biserica se făcea vinovată prin refuzul său de a denunța public astfel de abuzuri. O astfel de tăcere constituie o altă violență formidabilă, de care Mihaela-Alexandra Tudor s-a indignat pe bună dreptate[1]. O violență teribilă, pe deasupra religioasă, în slujba unei precauții nu mai puțin violente: protejarea reputației unei comunități de talie mondială, păstrând astfel puritatea „mieilor imaculați ai Domnului”[2]. La prima vedere, sintagma este suficientă pentru a stârni un zâmbet. Cu toate acestea, departe de a fi o știre senzațională, ea a fost făurită în secolul al XVII-lea de coloniști puritani din Marea Britanie pentru a oferi lecții evanghelice neobișnuite pe teritoriile amerindiene pe care le ocupau. Nu fără violență. Tăcerea proaspătului ex-președinte, cunoscut de altfel pentru retorica sa vehement anticatolică, a rămas cel puțin surprinzătoare. Biserica Catolică a anilor 2020, cu siguranță zdruncinată de o proliferare a violenței sexuale fără precedent sau mult timp ascunse, este totuși astăzi o mărturie elocventă a transparenței. S-ar putea argumenta că nu a avut de ales. Cu toate acestea, lupta dusă de creștinii catolici împotriva acestor flageluri ne provoacă, în comparație cu comunitățile protestante de la care nu au lecții reale de învățat. Participarea unor cadre universitare precum Mihaela-Alexandra Tudor la creșterea umană și intelectuală, la binecuvântarea interogării curajoase și, cred eu, la spiritualitatea îndoielii, a distanței critice și a verificării surselor, este posibilă doar dacă le redăm rigorii intelectuale și analizei, prea adesea reduse la tăcere, drepturile și rolul lor profetic. Tăcerea împotriva căreia s-a pronunțat cercetătoarea din Montpellier este, ca să spunem așa, paradoxală. Prin faptul că se ciocnește cu una dintre rădăcinile fundamentalismelor creștine, și anume o căutare încăpățânată a purității. Să clarificăm înainte de a merge mai departe că a pune sub semnul întrebării curentele puritanismului și fundamentalismului nu înseamnă, în opinia noastră, că aceste curente au impact asupra creștinismului în ansamblu.
Într-o formă sau alta, fundamentalismele creștine au în comun faptul că sunt justificate în numele unei identități bazate pe o reprezentare a purității, atât a enoriașilor, cât și a grupului social în sine. Această puritate doctrinară este omniprezentă în cele 1.500 de pagini ale lucrării Fundamentals: A Testimony to the Truth (suma teologică a fundamentalismului original, care se identifică imediat ca „mărturie a adevărului”, împrumutând aici o formulare prezentă de trei ori în scrierile ioanine care, singurele scrieri din Noul Testament care fac acest lucru în mod explicit, combină mărturia și adevărul într-o singură formulă. Apare în special în a patra Evanghelie, în momentul apariției lui Isus în fața lui Pilat. Aceasta este singura relatare la care se referă coautorii Fundamentals, cel puțin textual, atunci când vorbesc despre a mărturisi adevărul:
Pilat i-a zis atunci: „Ești rege?” Isus i-a răspuns: „Tu spui că eu sunt rege. M-am născut și am venit în lume ca să mărturisesc adevărul. Cine este din adevăr ascultă glasul Meu.”[3]
Puritatea Fundamentals, ca reconstrucții ale gândurilor biblice sub forma unor afirmații dogmatice, o puritate care este și paradoxală, provenind dintr-un mediu care pretinde că invocă strict Biblia și nimic altceva. Totuși, în afară de câteva referințe la capitolele și versetele despre care se pretinde că corespund respectivelor Fundamente, sub forma abrevierilor indicate între paranteze, ele nu citează nicio pericopă sau verset biblic scris în întregime și nu întreprind niciun studiu textual sau exegeză. Astfel, Scripturile nu sunt invitate la ceea ce ar trebui să fie apologia lor. Niciun studiu lexical-semantic asupra sensului noțiunii de fundament în literatura biblică. Mai mult, această puritate doctrinară este în slujba unei alte forme de puritate, cea a grupului social, Biserica, chemată la sfințenie, un cuvânt înțeles conform unei Logica impecabilității. Teologia este, de asemenea, pură, excluzând orice fiabilitate și credință în afara ei. Este incapabilă să recunoască frumusețea oamenilor din afara membrilor considerați reprezentativi pentru ideologia declarată a purității. Prin urmare, este antiecumenică, în esența sa. Mai mult, tăcerea pe care Mihaela-Alexandra Tudor o pune sub semnul întrebării poate fi explicată, așa cum vom vedea, printr-o logică puritanică și fundamentalistă a purității și negarea deficienței acesteia. Aceasta în detrimentul educării enoriașilor să gândească liber și să se distanțeze de o interpretare a Scripturii care înlocuiește narațiunile biblice și în detrimentul educării lor în bogăția diversității de opinii și practici. În cele din urmă, tăcerea asupra a orice, care ar putea dăuna imaginii false a unei comunități pure, constituie o crimă, deoarece obligă femeile și bărbații, copiii și adulții, să îngenuncheze, fără consimțământul lor, în fața unei negări a realității, a unei idolatrii a purității. Violența unui anumit puritanism și a fundamentalismului protestant a ghidat acest studiu. După cum vom observa, „Evanghelia Războiului” nu este o formulă motivată de vreo provocare. A fost opera pastorului William Riley (1861-1947), lider al mișcării fundamentaliste și președinte al unei asociații internaționale create pentru a uni mișcarea fundamentalistă la începutul secolului al XX-lea. Aceste opinii au contribuit la radicalizarea unui număr bun de comunități protestante de origine revivalistă, afectate de curentele ale căror origini și credințe le vom urmări mai întâi, înainte de a examina, prin cuvintele lui Paul Ricœur (1913-2005), singularitatea unei violențe capabile să se insinueze în însăși inima convingerii. Vom deschide apoi o reflecție asupra unei teologii în rezonanță cu gândirea ricoeuriană, o teologie pe care o credem a fi kenotică, respectuoasă și preocupată de umanitate. Cuvântul final al acestui studiu va lua forma unei lecturi antropologice a unei povești din Evanghelia după Marcu care, pentru a o spune cu cuvintele lui Dietrich Bonhoeffer (1906-1945)[4], ne îndeamnă să-i considerăm pe oameni mai puțin prin ceea ce fac sau nu fac, cât prin ceea ce îndură.
Cercetarea ne-a făcut sensibili la propria noastră nevoie de educație la miracolul frumuseții a ceea ce nu se refera doar la sine, la miracolul diversității, într-un studiu atent al resurselor acestei frumuseți, fără o lentilă ideologică distorsionantă, menită să apere interpretările împotriva oricăror obstacole. Paragrafele următoare reunesc și condensează câteva reflecții din teza noastră despre fundamentalism, din publicații ulterioare și din cercetări încă nepublicate. Mai mult, această incursiune în trecut și invitația finală sub forma Lectionis divina, la care invităm cititorul să exploreze împreună frumusețea literară inefabilă a narațiunilor biblice, ne-ar putea deschide poate reflecția asupra altor radicalități religioase, în afara protestantismului. Este o bucurie să punem aceste câteva pagini în mâinile cercetătorilor din România, pe care îi rugăm să ne ierte imperfecțiunea paginilor următoare, în așteptarea sugestiilor și corecturilor lor. Cu toată recunoștința noastră profesoarei Mihaela-Alexandra Tudor și profesorului Ștefan Bratosin pentru încrederea și prietenia lor.
**** (textul original, în limba franceză)
Ce fut une surprise dont la vie a le secret. Alors que nous prenions connaissance de nouvelles publications de la revue Spectrum Magazine en ce matin du 16 septembre 2024, mon attention s’est portée sur un essai d’une remarquable justesse et d’une intelligence empreinte d’une rare courtoisie. Sous la forme d’une lettre ouverte, Mihaela-Alexandra Tudor, professeure des Universités à Montpellier dont je découvrais la plume pour la première fois, s’adressait alors à l’ex-président du siège mondial d’une communauté de près de 23 millions de paroissiens. En l’occurrence, l’Église adventiste, dans un contexte qui touche à la violence infligée à des femmes victimes d’abus sexuels perpétrés par des membres de cette Église, la rédaction d’un tel écrit n’allait pas de soi. L’autrice interpellait le pasteur Ted Wilson, lui demandant de lever le voile d’un silence dont l’Église se rendait ainsi coupable par son refus de dénoncer publiquement de telles exactions. Un tel mutisme constitue une autre et redoutable violence, dont Mihaela-Alexandra Tudor s’indignait à juste titre[5]. Effroyable violence, par ailleurs religieuse, au service d’une non moins violente précaution : protéger la notoriété d’une communauté d’envergure mondiale, préservant ainsi la pureté des « agneaux immaculés du Seigneur »[6]. Au premier abord la formule a de quoi faire sourire. Toutefois, loin d’être un scoop, elle fut forgée au XVIIe siècle par des colons puritains venus de Grande-Bretagne pour donner d’insolites leçons d’Évangile sur les terres amérindiennes qu’ils occupaient. Non sans violence. Le silence du président, connu de surcroît pour sa rhétorique vigoureusement anticatholique, est pour le moins surprenant. L’Église catholique des années 2020, certes ébranlée par un foisonnement de violences sexuelles inédites ou trop longtemps cachées, n’en est pas moins aujourd’hui un éloquent témoignage de transparence. On rétorquera qu’elle n’avait pas le choix. Néanmoins, le combat mené par les chrétiens catholiques contre ces fléaux nous interpelle, en comparaison de communautés protestantes dont ils n’ont pas véritablement de leçon à recevoir.
La participation d’universitaires tels que Mihaela-Alexandra Tudor, à la croissance humaine et intellectuelle, à la bénédiction d’un courageux questionnement et, je le crois, à la spiritualité du doute, de la distance critique et de la vérification des sources, n’est possible que si l’on redonne à la rigueur intellectuelle et à l’analyse, trop souvent réduites au silence, leurs droits et leur rôle prophétique. Le silence contre lequel la chercheuse de Montpellier s’élevait est, pour le moins, paradoxal. En ce sens qu’il entre en collision avec l’une des racines des fondamentalismes chrétiens, à savoir une quête obstinée de pureté. Précisons avant l’aller plus loin, qu’interroger les courants que furent le puritanisme et le fondamentalisme, ne signifie pas à nos yeux que ces courants impactent la chrétienté dans son ensemble.
Sous une forme ou une autre, les fondamentalismes chrétiens ont en commun d’être justifiés au nom d’une identité fondée sur une représentation de la pureté, tant des paroissiens, que du groupe social en soi. Pureté doctrinale, omniprésente dans les 1500 pages que comptent les Fundamentals : a Testimony to the Truth, somme théologique du fondamentalisme originel, qui s’identifie d’emblée en tant que « témoignage rendu à la vérité », empruntant ici une formulation présente à trois reprises dans les écrits johanniques qui, seuls écrits néotestamentaires à le faire explicitement, regroupent dans une même formule témoignage et vérité. Elle apparaît notamment dans le quatrième évangile au moment de la comparution de Jésus devant Pilate. Il s’agit du seul récit auquel les co-auteurs des Fundamentals font, du moins textuellement, référence lorsqu’ils parlent de témoignage rendu à la vérité :
Pilate lui dit alors : « Tu es donc roi ? » Jésus lui répondit : « C’est toi qui dis que je suis roi. Je suis né et je suis venu dans le monde pour rendre témoignage à la vérité. Quiconque est de la vérité écoute ma voix[7]. »
Pureté des fondamentaux en tant que reconstitutions de pensées bibliques sous la forme d’énoncés dogmatiques, pureté elle aussi paradoxale venant d’un milieu prétendant ne convoquer strictement que la Bible, et rien d’autre qu’elle. Or, en dehors de quelques références aux chapitres et versets prétendus correspondre auxdits fondamentaux, sous la forme d’abréviations indiquées entre parenthèses, les Fundamentals ne citent aucune péricope biblique, ni verset rédigé dans leur intégralité, et ne procèdent à aucune étude textuelle, à aucune exégèse. Ainsi, les Écritures ne sont pas invitées à ce qui est supposé en être l’apologie. Aucune étude sémantique lexicale sur la signification de la notion de fondement dans la littérature biblique. Par ailleurs, cette pureté doctrinale est au service d’une autre forme de pureté, celle du groupe social, l’Église, appelée à la sainteté, mot compris selon une logique d’impeccabilité. Pure, la théologie l’est également en excluant toute fiabilité et toute foi en dehors d’elle. Incapable de reconnaître la beauté des personnes en dehors des membres estimées représentatifs de l’idéologie de pureté énoncée. Ainsi, anti-œcuménique, dans son essence. Par ailleurs, le silence qu’interroge Mihaela-Alexandra Tudor s’explique, comme nous le verrons, selon une logique puritaine et fondamentaliste de pureté et du déni de sa déficience. Au détriment d’une éducation des paroissiens à penser librement et à prendre de la distance avec une interprétation des Écritures qui se substitue aux récits bibliques, aux dépens d’une éducation à la richesse de la diversité d’opinion et de pratique. Enfin, le silence sur ce qui peut nuire à l’image factice d’une communauté pure, constitue un délit car il contraint des femmes et des hommes, des enfants et des adultes à plier le genou, sans leur consentement devant un déni du réel, une idolâtrie de la pureté.
La violence d’un certain puritanisme et du fondamentalisme protestant a guidé cette étude. Comme nous l’observerons, « War Gospel » n’est pas une formule motivée par une quelconque provocation. Elle fut l’œuvre du pasteur William Riley (1861-1947), chef de file du mouvement fondamentaliste et président d’une association internationale créée pour fédérer le mouvement fondamentaliste au début du XXe siècle. Ces opinions contribuèrent à radicaliser bon nombre de communautés protestantes d’origine revivaliste touchées par les courants dont nous retracerons tout d’abord les origines et les croyances, avant d’examiner, à l’écoute de Paul Ricœur (1913-2005), la singularité d’une violence, capable de s’insinuer au cœur même de la conviction. Nous ouvrirons ensuite une réflexion sur une théologie en résonnance avec la pensée ricoeurienne, une théologie que nous croyons kénotique, respectueuse, soucieuse de l’humain. Le dernier mot de cette étude aura la forme d’une lecture anthropologique d’un récit de l’évangile de Marc qui, pour le dire avec les mots de Dietrich Bonhoeffer (1906-1945), appelle à considérer les hommes moins d’après ce qu’ils font ou ne font pas, que d’après ce qu’ils endurent[8]. »
La recherche nous a rendu sensible à notre propre besoin d’éducation à l’émerveillement de la beauté de ce qui n’est pas soi, au miracle de la diversité, à une étude attentive des ressources de cette beauté, sans lunette idéologique déformante visant à défendre, contre vents et marées, des interprétations. Les paragraphes qui suivent rassemblent et condensent quelques réflexions de notre thèse sur le fondamentalisme, de publications ultérieures et de recherches à ce jour non publiées. En outre, cet éclairage sur le passé et l’invitation finale en forme de Lectio divina à laquelle nous convions le lecteur pour sonder ensemble l’ineffable beauté littéraire des récits bibliques ouvriront peut-être sa réflexion sur d’autres radicalités religieuses, en dehors du protestantisme. C’est une joie de remettre ces quelques pages entre les mains des chercheurs de Roumanie que nous prions de bien vouloir pardonner l’imperfection des pages qui suivent, dans l’attente de leurs suggestions et corrections. Avec toute notre reconnaissance à la Professeure Mihaela-Alexandra Tudor et au Professeur Stefan Bratosin pour leur confiance et leur amitié.
[1] Mihaela-Alexandra Tudor, « A Letter to Ted Wilson Regarding Criminal Allegations Against Daniel Țecu », Spectrum Magazine, 12 septembre 2024, [on-line] <URL : https://spectrummagazine.org/views/a-letter-to-ted-wilson-regarding-criminal-allegations-against-daniel-tecu/ >, consulté le 16.09.2024.
[2] Philip Benedict, Christ’s Churches Purely Reformed. A Social History of Calvinism, Yale University Press, 2008, p. 246.
[3] Biblia, Evanghelia dupa Ioan 18, 37.
[4] Dietrich Bonhoeffer,Résistance et soumission. Lettres et notes de captivité, Nouvelle édition traduite de l’allemand par Bernard Lauret avec la collaboration de Henry Mottu, Labor et Fides, 2006, p. 32.
[5] Mihaela-Alexandra Tudor, « A Letter to Ted Wilson Regarding Criminal Allegations Against Daniel Țecu », Spectrum Magazine, 12 septembre 2024, [on-line] <URL : https://spectrummagazine.org/views/a-letter-to-ted-wilson-regarding-criminal-allegations-against-daniel-tecu/ >, consulté le 16.09.2024.
[6] Philip Benedict, Christ’s Churches Purely Reformed. A Social History of Calvinism, Yale University Press, 2008, p. 246.
[7] La Bible, Évangile de Jean 18, 37.
[8] Dietrich Bonhoeffer,Résistance et soumission. Lettres et notes de captivité, Nouvelle édition traduite de l’allemand par Bernard Lauret avec la collaboration de Henry Mottu, Labor et Fides, 2006, p. 32.