Câteva principii ale profeţiei
Studiile din trimestrul acesta sunt regrupate sub titlul „Aluzii, imagini și simboluri”, titlu cu o profundă conotație identitară pentru adventiști. „Aluzii, imagini și simboluri” comportă nu numai referințele unui mod specific adventist de a citi și interpreta textele biblice, dar și ale unui capital genetic francmasonic moștenit de mișcarea adventă la apariției ei, în secolul al XIX-lea, capital tezaurizat doctrinar ulterior de Biserica Adventista de ziua a șaptea (BAZS). În acest cadru, prima „lecțiune”, ne învață, pe bună dreptate, că „Adventiștii de ziua a șaptea îi sunt mult îndatorați lui William Miller pentru înțelegerea profeției biblice” și că „metodologia lui a fost importantă, deoarece a pregătit terenul pentru nașterea mișcării noastre, a rămășiței zilelor din urmă”.
Despre ce este vorba? Ce se ascunde în spatele afirmației că adventiștii „sunt mult îndatorați” lui William Miller? Care este natura importanței metodologiei lui William Miller în ceea ce privește înțelegerea adventistă a profețiilor biblice?
Răspunsul la aceste întrebări apare simplu în măsura în care consideram faptul că William Miller (1782-1849) a fost un inițiat în francmasonerie, instituție care exercita o influență puternică în cercurile sociale și intelectuale ale vremii. Prin urmare, principalele concepte ale abordării profețiilor biblice formulate de către William Miller și însușite de adventiștii de ziua a șaptea poartă amprenta francmasoneriei. De exemplu, printre cele mai importante moșteniri francmasonice lăsate de William Miller adventiștilor de ziua a șaptea se află interesul pentru simbolismul din narațiunile biblice și importanța lecturii alegorice pentru a căuta adevărurile ascunse sub textele sacre. Adventiștii de ziua a șaptea au preluat de la William Miller interpretarea profețiilor biblice, în special cele din cărțile lui Daniel și Apocalipsa, printr-o metodologie unde „un an profetic” (simbolic) este echivalent cu o zi – principiul „ziua = un an” –, unde viziunile simbolice – de exemplu, imaginea metalică din Daniel 2 sau fiarele din Daniel 7 – reprezintă regate istorice specifice, unde datele și calculele lui Miller au identificat o cronologie profetică bazată pe o abordare similară decodării simbolice francmasonice și care duce la 1843/1844, vremea revenirii lui Hristos, conform textului din Daniel 8:14: „Până vor trece două mii trei sute de seri și dimineți; apoi Sfântul Locaș va fi curăţit!”. Astfel, la fel ca masoneria, adventismul, prin învățăturile derivate de la Miller, acordă o mare importanță simbolurilor și semnificațiilor. Doctrina adventistă a Sanctuarului Ceresc, care s-a născut din interpretările lui William Miller, reconsideră rolul lui Hristos în lucrarea de ispășire și mijlocire în referință la Templul lui Solomon – simbol central în francmasonerie – care joacă un rol major în călătoria spirituală francmasonică și înțelegerea reconcilierii divine. Francmasonii consideră templul – inspirat de cel al lui Solomon – ca o metaforă a perfecțiunii morale și spirituale individuale. Adventiștii dezvoltă ideea unui sanctuar ceresc, un sanctuar spiritual unde are loc ispășirea și judecata divină. Tot pe urmele lui William Miller, la fel ca în masonerie, în adventism numerele – cum ar fi „2300 de zile” ale lui Daniel sau „7” cicluri profetice ale Apocalipsei – și secvențele profetice joacă un rol capital în explicarea planului divin. Aceste numere sunt interpretate ca simboluri ale ordinii cosmice și spirituale. De asemenea, în ceea ce privește căutarea adevărului și a purificării spirituale, accentul pus de adventiști pe sfințire și pregătirea omenirii să-L întâlnească pe Dumnezeu este ecoul masonic millerit al realizării spirituale marcate de progresia prin grade, un proces de purificare și înțelegere. În masonerie, gradele inițiatice permit discipolului să progreseze simbolic în înțelegerea cosmosului și a lui însuși tot așa cum în adventism transformarea progresivă a credinciosului îl apropie spiritual de Hristos prin sfințire. Într-adevăr adventiștii „sunt mult îndatorați” lui William Miller, atât pentru aportul francmasonic al importantei sale metodologii, cât și pentru temele comune de predilecție ale francmasoneriei și ale adventismului cum sunt, de exemplu, „lumina” și „adevărul” cu diferența puțin sensibilă că în francmasonerie, lumina simbolizează căutarea adevărului universal și spiritual, accesibil prin cunoaștere și reflecție, iar în adventism, ea, lumina, este adevărul revelat în Scripturi, în special prin cuvintele profetice.
Iată de ce putem afirma că în ciuda miturilor denominaționale potrivit cărora adventismul nu are nimic de a face cu francmasoneria, el fiind în aceste narațiuni chiar incompatibil cu francmasoneria, filiația francmasonică a adventismului este o realitate obiectivă care, fie și ținând cont de diferența de perspectivă dintre cele două sisteme, pune în evidența faptul că metodologia de interpretare a profețiilor biblice a lui William Miller a pregătit terenul pentru o mișcarea de sorginte masonică, mișcarea adventă, astăzi organizată sub numele de BAZS. Nu ar trebui, deci, să mire pe nimeni faptul că de-a lungul timpului, în mod natural adventismul a întreținut relații strânse cu francmasoneria. În anumite situații francmasoneria susține lucrarea adventă[1], în alte situații francmasoneria se folosește de BAZS. Prin urmare, nu ar trebui să scandalizeze pe nimeni prezența francmasonică în leadershipul sau în comunitățile BAZS și nici „îndatorarea” adventistă față de metodologia lui William Miller în ceea ce privește interpretarea profețiilor biblice.
Cum se explică atunci discursul denominațional adventist anti masonic? Simplu. Relația dintre secretul ca principiu funcțional nemărturisit al BAZS și refuzul ei istoric de a-și recunoaște originile și afilierile ideologice la francmasonerie ține în mare parte de faptul că societățile secrete, cum ar fi francmasoneria, Illuminati sau alte grupuri similare, sunt privite în mediul profan cu suspiciune, sunt percepute ca organizații misterioase, periculoase, subversive, considerate centre ascunse de putere, dincolo de controlul public. Recunoașterea oficială directă a legăturilor de orice fel ale BAZS cu astfel de societăți ar duce la stigmatizarea sau delegitimizarea instituției, la conflicte ideologice interne sau externe, sau chiar la ruptură cu o secțiune a membrilor. De aceea trebuie apreciată recunoașterea oficială indirectă: „Adventiștii de ziua a șaptea îi sunt mult îndatorați lui William Miller pentru înțelegerea profeției biblice”.
[1] Un exemplu : https://encyclopedia.adventist.org/article?id=B7S0