Iubirea este împlinirea legii
În ordinea socială, două concepte fundamentale permit menținerea unei anumite stabilități: regula și reglementarea regulii. Aceste două elemente fac parte dintr-un echilibru fragil între haosul dezordinii și excesele unei ordini rigide. Regula este ansamblul de principii directoare care stabilesc ceea ce este permis sau interzis într-o societate. Într-o lume fără reguli, absența liniilor directoare duce la o formă de dezordine sinonimă cu violența. Fără regulă, societatea devine vulnerabilă la excesele pasiunilor și voințelor individuale. Dezordinea, atunci când se răspândește, generează o violență primară în care cei mai puternici își impun legea celor mai slabi. În acest sens, regula acționează ca un bastion: structurează relațiile sociale și reamintește că acțiunile fiecăruia trebuie să răspundă unui cadru comun. Cu toate acestea, regula în sine nu este suficientă. O regulă, fără control sau adaptare, poate duce ea însăși la abuz. Prin urmare, trebuie reglementată și interpretată pentru a rămâne corectă și protectoare.
Daca regula luptă împotriva violentei dezordinii, aplicarea ei rigidă sau excesivă duce, paradoxal, la violența ordinii. Acesta este motivul pentru care este necesar să se pună în aplicare nu numai cadre, ci și garanții pentru regula în sine. Această operațiune de adaptare, control și interpretare este cunoscută sub denumirea de reglementare a regulii. Prea multă ordine ucide libertatea și o transformă într-o violență subtilă și distructivă. Când o societate devine blocată în legalism autoritar sau normativ, ea generează înăbușirea dinamicii umane și sociale. De exemplu, o lege aplicată orbește, fără compasiune sau nuanță, devine mai degrabă o sursă de suferință decât de dreptate. Reglementarea regulii presupune punerea sub semnul întrebării a aplicării, impactului și proporționalității sale: acest lucru permite să păstrăm umanitatea și să împiedicăm „ordinea” să devină ea însăși o sursă de violență.
Când regula și reglementarea își echilibrează forțele, legea își atinge idealul: acela de a învinge violența. Este un echilibru delicat, dar singurul care poate impune ca legea sa nu fie nici instrument al haosului, nici armă de oprimare. În această perspectivă, iubirea devine o forță de reglementare universală, o lege realizată, împlinită. O lege împlinită este mult mai mult decât un set de reguli juridice sau sociale. Este regula spiritului, cea care ghidează ființele umane în interacțiunile lor, dar fără rigiditate sau dogmatism. Prin iubire, legea prinde viață nu ca o constrângere impusă din exterior, ci ca o expresie firească a Ființei. A asculta de iubire nu înseamnă a urma orbește o poruncă, ci a intra în armonie cu ceea ce este drept, adevărat și sfânt. Este legea în forma sa cea mai pură, eliberată de excesele sale birocratice sau coercitive, pentru că este în acord cu Duhul Adevărului.
Atunci când iubirea acționează ca reglementare a regulii avem de a face cu o transcendere a normelor impuse, deoarece regula pură și dură nu ține cont de subtilitățile experiențelor umane. O lege lipsită de iubire este rece, mecanică și uneori chiar nedreaptă. Dragostea permite să temperăm regulile, să le adaptăm și să le ancorăm într-o umanitate morală. Acest proces nu desființează regula, ci o perfecționează, deoarece o leagă de ceea ce este cu adevărat esențial: recunoașterea celuilalt în individualitatea sa, alteritatea lui și nevoile sale. Iubirea invită să luăm în considerare circumstanțele, motivațiile și elementele implicite, astfel încât regula să devină cu adevărat justă. Regulile impregnate de iubire nu caută să domine, ci să slujească, într-o dinamică duhovnicească. Dragostea ca reglementare a legii este o substanță vie, făcută din contradicții, nuanțe și uneori paradoxuri. Pentru a înțelege această reglementare a regulii trebuie să accepți că lucrurile nu sunt întotdeauna clare sau simple.
Dragostea ca regulă și reglementare a regulii, adică legea realizată nu permite doar păstrarea libertăților, dar și descoperirea unui nou mod de a trăi împreună.