Lumina alungă întunericul    

Absenta categoriilor în educarea credincioșilor poate conduce la ilustrarea evidenței că „lumina alungă întunericul” prin narațiuni absurde, iraționale, fără noimă, în care, de exemplu, întunericul alungă întunericul, sau mai exact, prin povești în care gândirea umană a unora este considerată Cuvântul lui Dumnezeu, Duhul adevărului, lumină, în timp ce gândirea umană a altora este considerată rătăcire, opinie umană, întuneric. O astfel de narațiune în care știința umană și mijloacele materiale sunt considerate lumina care alungă întunericul imprudenței și prostiei umane poate suna astfel: „Într-o excursie făcută cu soția, ne-am rătăcit în pădurea din jurul hotelului, deși eu eram oarecum sigur că pot găsi drumul înapoi. Soarele apunea și îmi era teamă de ce era mai rău. Din fericire, am întâlnit alți turiști, care știau drumul. Ne abătuserăm cel puțin opt kilometri de la cărare, dar ne aflam în apropierea unui drum principal. Pentru că aveau mașina parcată în apropiere, oamenii cu care ne-am întâlnit s-au oferit să ne conducă până la hotel. Faptul că am găsit pe cineva care știa drumul și a putut să ne ducă înapoi la destinație a fost decisiv, în cazul nostru.” În aparență inofensive narațiuni de felul acesta promovează nu numai învățături contrare Bibliei, dar și practici care sunt în total dezacord cu lumina exemplului Cuvântului care „s-a făcut trup și a locuit printre noi” (Ioan 1:14)   

În ceea ce privește faptul evident că „lumina alungă întunericul”, Evanghelia după Ioan 12:35 relatează că Isus a zis altceva: „Lumina mai este puțină vreme în mijlocul vostru. Umblați ca unii care aveți lumina, ca să nu vă cuprindă întunericul; cine umblă în întuneric nu știe unde merge.” Această afirmație, dincolo de evidența faptului că lumina este în opoziție cu întunericul și întunericul cu lumina, propune credinciosului două paradigme, adică două cadre de percepere și interpretare a realității. Un cadru de percepere și interpretare a lumii potrivit luminii „Duhului adevărului”[1] – „umblați ca unii care aveți lumină” – și un cadru de percepere și interpretare a lumii potrivit întunericului „duhurilor răutății”[2] – „cine umblă în întuneric nu știe unde merge”.

Astfel, pe de o parte, potrivit percepției și interpretării luminate, adică raționale, a existenței umane, Duhul adevărului este cel care aduce Cuvântul către urmașii lui Hristos după cum stă scris: „Duhul adevărului, vă va călăuzi în tot adevărul, fiindcă nu va vorbi de la el însuși, ci orice va auzi, aceea va vorbi și vă va arăta cele ce vin.” (Ioan 16:13) Duhul adevărului alungă lupii răpitori care se vâră între credincioși și care nu cruță turma (20:29), alungă compromisul și opinia umană ca normă de conduită. Duhul adevărului, prin urmare, nu alungă Cuvântul „pe care lumea nu-l poate primi, dar pe care credincioșii îl cunosc, pentru că El locuiește în ei”. (Ioan 14:17) Altfel spus, în optica unei credințe raționale, Duhul adevărului nu aduce în biserică „preacurvia, curvia, necurăția, desfrânarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjibile, certurile, zavistiile, mâniile, neînțelegerile, dezbinările, certurile de partide, pizmele, uciderile, bețiile, îmbuibările și alte lucruri asemănătoare cu acestea.” (Galateni 5:19-21) De asemenea, o credința rațională implică înțelegerea și considerarea faptului că duhurile răutății sunt cele care alungă Cuvântul din viața credincioșilor; că duhurile răutății sunt cele care aduc compromisul, lupii răpitori și opinia umană ca lege în biserică; că duhurile răutății nu aduc „dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia,  blândețea, înfrânarea poftelor” (Galateni 5:22,23) în comunitatea credincioșilor; că duhurile răutății implementează minciuna ca experiență de viață.

Pe de altă parte, potrivit percepției și interpretării tenebroase, adică iraționale, a existenței umane, unii creștini consideră că duhurile răutății alungă compromisul, lupii răpitori, opinia umana și restabilesc autoritatea Cuvântului asemenea ucenicilor, asemenea lui Iacov şi Ioan, care I-au zis lui Isus: „Doamne, vrei să poruncim să se pogoare foc din cer şi să-i mistuie, cum a făcut Ilie?” și pe careIsus i-a certat şi le-a zis: „Nu știți de ce duh sunteți însuflețiți!” (Luca 9:54,55) Interpretarea obscurantistă a experienței creștine profită manipulatorilor și aventurierilor spirituali de tot fel care propovăduiesc că nu duhurile răutății sunt cele care aduc și promovează în biserică oameni care sunt „iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroși, aroganți, blasfematori, neascultători de părinți, nemulțumitori, lipsiți de sfințenie, fără afecțiune, neînduplecați, acuzatori, neînfrânați, sălbatici, neiubitori de bine, trădători, nechibzuiți, încrezuți, iubitori mai degrabă de plăceri decât de Dumnezeu, având doar o formă de evlavie, dar negându-i puterea (…) care se furișează în case, pun stăpânire pe femeile ușuratice, împovărate de păcate şi călăuzite de diferite pofte,  care întotdeauna învață, dar nu pot ajunge la cunoașterea adevărului”. (2 Timotei 3:2-7). În acest tip de interpretare absurdă duhurile răutății nu alungă Cuvântul, întunericul nu alungă lumina. Acest fel irațional de a construi convingeri, credințe, dogme și tradiții este fondat pe o gândire întunecată potrivit căreia Duhul adevărului este acela care aduce politicienii să predice în biserică, care aduce oamenii de afaceri la conducerea bisericii, care aduce opinia umană ca hrană spirituală în biserică. În acest fel absurd de a înțelege mântuirea, Duhul adevărului este considerat ca fiind cel care alunga Cuvântul lui Dumnezeu din biserică pentru că, în aceeași optică, Duhul adevărului nu alunga strategiile și tehnicile braconajului uman în practicarea vieții de credință. În această paradigmă de gândire irațională Duhul adevărului nu mai este cel care aduce Cuvântul vieții, „căci va veni vremea când oamenii nu vor mai suporta învățătura sănătoasă, ci îşi vor îngrămădi învățători după poftele lor, ca să audă doar lucruri ce le gâdilă urechile.  Îşi vor întoarce urechea de la adevăr şi se vor duce după mituri.” (2 Timotei 1: 3,4)

Cât despre miturile pe care nu le mai ascultă nici copiii despre un soț și o soție care pleacă de la hotel fără hartă, fără gps, fără smartphone etc. și după ce se pierd în pădure sunt ajutați de alți turiști … să ne amintim că Biblia consemnează faptul că Isus pune întrebarea tulburătoare: „Oare poate un orb să călăuzească pe un alt orb? Nu vor cădea amândoi în groapă?” (Luca 6:39)

---

[1] Ioan 16 :13

[2] Efeseni 6 :12