„Coboară-te pleșuvule!”– Când manipularea devine doctrina oficială
„După 10-15 ani ca șef, cu buget de călătorii prin străinătate, procente bune adăugate la salariu, prezența la mesele unde se iau decizii, impresia că ești într-adevăr cineva care contează, cuplată cu teoria ungerii și a alegerii tale în aceste poziții de Dumnezeu Însuși, este greu să te mai întorci „în câmp”. Dacă alți pretendenți la ungere te dau jos, atunci cu siguranță că Satana este la lucru cu toate forțele, să scape de tine, singura redută împotriva înfiltrării lumii în biserică.”
„Chiar dacă sângele lui Urie strigă din pământ, vă asigur ca Natan a ieșit viu și nevătămat de la David. Urșii din Ierusalim au continuat să-și mănânce fragii și mierea lor, în timp ce Natan și-a continuat lucrarea de profet. Adică a continuat să își îndeplinească misiunea la care fusese chemat.”
Cum funcționează memoria noastră individuală și colectivă face subiectul unui studiu de amploare, nu se poate tranșa în acest articol. Sunt lucrări serioase care au tratat acest subiect, vă las câteva titluri la subsol. Cert este că teoria memoriei colective scurte funcționează perfect la noi la români, mai ales în contextul erei manipulărilor de astăzi. Uităm conform proverbialei ziceri „de la mână pân’ la gură” ce ni s-a întâmplat în trecutul recent și ne regăsim în același impas ca și cum am „căuta problemele cu lumânarea”. Chiar și ca posesori de așa înțelepciune populară, repetarea greșelilor trecutului a devenit sport național, parcă dorim să ne demonstrăm nouă înșine incapabilitatea de a crea un viitor diferit de trecutul nu foarte îndepărtat.
Totodată, multă vreme am pus pe seama comunismului și am dat vina pe cizmari ajunși președinți de țară această atitudine de servilism minuscul pe care îl manifestăm când vine vorba de a discuta performanțele liderilor de orice fel. Analiza clinică a oricărei activități de conducere se transformă instantaneu în atac la persoană, și cu asta am încheiat discuția. Mai bine zis, am pus pumnul în gura oricui ar îndrăzni să deschidă subiectul. Această stare de lucruri este dusă la extrem în context religios pentru că invocarea divinității aduce o aură de solemn manipulării grosolane.
Refugiul în false teorii sau interpretări super-superficiale este piramidonul mental pe care ni-l administrăm ori de câte ori vin alegeri de orice fel. Aici am o bănuială pe care îndrăznesc să v-o împărtășesc si dumneavoastră, drept urmare mi-am luat inima în dinți și am scris cele ce urmează. Dacă nu aveți timp de lectură, vă dau un răspuns sumar al concluziei mele, și anume manipularea ridicată la rang de doctrină este mama tuturor relelor de pe scena politică bisericească și nu numai.
Am crescut într-o familie în care orice mențiune critică la adresa liderilor bisericești era ucisă din fașă cel puțin în ceea ce mă privește. E drept, eram doar un copil, ce puteam să știu eu la 10 ani despre problemele cu care se confruntau prezbiterii, pastorii și conducătorii de la eșaloanele superioare ale conducerii pe vremea aceea tulbure și nesigură? Această stare de lucruri mi-a lăsat cicatrici adânci în suflet dar mai ales în minte, deoarece pentru mine acest gen de abordare a lucrurilor este întruchiparea supremă a ipocriziei. Argumentul de netăgăduit care susține acest sofism este o poveste din vechiul testament, în care 42 de copii sunt devorați de urși pentru singura vină că l-au ironizat pe Elisei, Unsul Domnului. Găsiți narațiunea în cartea 2 Împărați 2:23-25. Trei versete care s-au transformat în instrument de tortură psihică pentru oricine își permite să gândească cu mintea lui și să pună întrebări netendențioase cu dorința sinceră de a analiza o stare de lucruri.
Încep cu a face o afirmație referitoare la povestea noastră. Urșii nu sunt carnivori prin natura lor, ci omnivori, adică au o alimentație diversă și pot supraviețui și doar cu frunze dacă situația o impune. Zoologii susțin că produsele vegetale sunt dominante în alimentația urșilor, cel puțin urșii bruni care trăiesc pe meleagurile noastre. Sunt convins că nu vă este străin faptul că ursul mănâncă miere, afine, pește, insecte, rădăcini și alte produse de origine vegetală. „Ursul păcălit de vulpe” este o explicație genială a înțelepciunii populare cu privire la motivul pentru care ursul nu are coadă.
Specialiștii spun că specia de urși din Scriptura vechiului testament făceau parte din specia Ursus arctos syriacus, o rudă a ursului brun carpatin, pe cale de dispariție în orientul mijlociu. Nu vreau să minimalizez statutul urșilor, îmi propun doar să ridic un semn de întrebare în ceea ce privește motivul pentru care în Împărați sunt urși care ies din pădure să devoreze 42 de copii obraznici, nu șerpi, lei, hiene, sau alte sălbăticiuni. Poate că este vreo semnificație la care nu ne-am gândit până acum, care ne scapă la prima vedere, poate că autorul Împăraților vrea să ne spună ceva mai mult decât vrem noi să înțelegem.
Vă propun să facem un exercițiu de imaginație, și să ne punem la încercare propria neputință de a pune limite gândirii dezordonate să se desfășoare în libertate și totodată să ne lăsăm discernământul să funcționeze.
Vili este adventist din tată-n fiu. A patra generație de credincioși. Nu e de mirare că știe și anumite probleme de familie în ceea ce privește această grupă de închinători. E Vili perfect? Nicidecum, dimpotrivă, este un om supus acelorași slăbiciuni cu toți ceilalți colegi de suferință umană. Singura lui vină este că îți permite să analizeze situații de viață din interiorul comunității din care vrea, nu vrea, face parte. Același Vili, nu este șeful cultului, din multe motive dintre care cel mai important este că nu și-a dorit lucrul acesta niciodată. Pe deasupra, Vili nici nu a primit vreo chemare specială de la Dumnezeu Însuși pentru a conduce adventiștii prin pustia secularismului care să fi fost împotriva voinței lui. Adică acest încăpățânat pe nume Vili nu se crede a fi vreun Moise, doar pentru că e angajatul denominațiunii. Și ca să facem lucrurile și mai clare, Vili nu înghite gogoașa cu chemarea, ungerea, alegerea liderilor de Divinitate pentru simplul fapt că nu are nici un suport în realitate. Pentru el, această idee este doar o himeră a liderilor însetați de putere folosită șmecherește în manipularea maselor. Și aici putem să discutăm mult și bine, nu vom ajunge niciodată la un acord de idei, drept urmare aveți libertatea să gândiți cum vă vine mai bine.
Vă dau doar un indiciu, pentru meditație personală: când un lider, oricine ar fi, de la pastorul din Văscăuți la președintele cultului mondial din Silver Spring, pedepsește oameni nevinovați sau vinovați pocăiți condamnându-i la o viață în afara iluziei că biserica ar fi singurul vehicul către Împărăție pe motiv că misiunea lor ar fi să păstreze reputația impecabilă a instituției, acel lider nu mai are nimic de-a face cu Dumnezeu; poate cu Satana dacă acesta chiar ar exista.
Iertarea nu are loc în arsenalul lor, cel puțin nu iertarea instantanee. Vânzătorii de penitențe din evul mediu întunecat ar avea multe de învățat de la noi: stil, argumente, logică sofisticată, chiar referințe biblice dacă e cazul, și piesa de rezistență teologică – urșii. David, ar fi fost pus pe cruce de adventiști la primul comitet, ce rege, ce lider, ce pocăială, un curvar nenorocit care și-a bătut joc de legea mozaică în cel mai josnic mod cu putință. Din nefericire pentru adventiști, și nu numai, Dumnezeu a avut altă părere în ceea ce l-a privit pe David. Norocul nostru este că Divinitatea nu mai e pe-aici să intervină, că noi știm să ne administrăm mai bine afacerile sfinte. Drept urmare, de la înființare și până în prezent, bisericile noastre nu au avut ca lider un criminal dovedit, afemeiat și poet, așa că n-ar fi rău ca Dumnezeu să ia notițe de la noi.
Dacă eu vin și spun că liderii noștri sunt corupți și conduși de un spirit egoist, urșii îmi vor spune că trebuie să am mare grijă cum mă adresez cu privire la unșii domnului ca nu cumva să mă mănânce de viu. Să ne gândim un pic cine sunt urșii noștri. Ca și în povestea biblică, urșii au fost agenții secreți ai divinității, nu-i așa? Păi cine poate să dea comanda urșilor să iasă din hibernare să masacreze niște copii fără minte? Dumnezeu!
Dacă spunem că biserica nu propășește cum vrem noi să credem, că la țară bisericile mor pe capete, inclusiv la Dracea, sau la Turnu Măgurele de unde vin eu, că avem o creștere negativă de ani mulți, că excludem pe capete în dorința de a păstra o iluzie de reputație, că ne pierdem timpul în comitete și comiții în loc de a alina durerile semenilor, Vili devine inamicul care trebuie devorat de urși. Numai că, pentru că urșii sunt absenți, câinii de pază se îmbracă în haine de urși să mimeze pedeapsa lui Dumnezeu. Și cum să se manifeste dreptatea lui Dumnezeu alt fel decât cu marginalizarea lui Vili și a celor de teapa lui. Cum să zici tu ceva negativ de unsul domnului, mai ești și pastor, ce fel de pastor ești tu fratele meu, ar zice oamenii de bine dezgustați.
Iar răspunsul meu ar fi ceva care ar suna cam așa: păi ce am zis eu de acest uns dragii mei? Am pronunțat eu vreun nume? De ce se simt unii unși vizați? Oare nu pentru faptul că odată ce au acceptat așa zisa chemare au realizat că ea vine la pachet cu responsabilitatea de a mișca lucrurile spre bine, a recunoaște eșecurile când e cazul și asemenea lui David să se pocăiască dacă au greșit? Cine i-a pus acolo, i-a ales că erau perfecți și în afara posibilității de a greși? Au devenit ei niște semi-zei odată cu instalarea în scaun și primirea pașaportului diplomatic? Suprimarea oricărei critici nu este de la Dumnezeu, îmi pun viața la bătaie pentru acest concept. Acoperirea mizeriilor sau chiar a unor greșeli inerente de dragul aparențelor este virtute? Cine a stabilit acest precept?
Când un muritor este ales președinte, acesta intră în așa zisul comitet de numiri și-și aduce oamenii fideli în poziții de susținere ca să își consolideze un regim cât mai lung cu putință. Trădările ulterioare fac să vedem o oarecare rotație a liderilor, însă numai între ei, politicienii bisericești. Cine a rămas pe dinafară, de acolo va ieși la pensie. Iar noi, privitorii, nu numai că nu avem nici un cuvânt de spus, dar ni se și astupă gura cu pumnul doctrinei ursului.
Chiar dacă sângele lui Urie strigă din pământ, vă asigur ca Natan a ieșit viu și nevătămat de la David. Urșii din Ierusalim au continuat să-și mănânce fragii și mierea lor, în timp ce Natan și-a continuat lucrarea de profet. Adică a continuat să își îndeplinească misiunea la care fusese chemat.
Aș putea să vă spun câteva povești interesante care poate că v-ar pune pe gânduri, dar aleg să nu o fac, nici nu o voi face vreodată. Și aleg asta nu de frica urșilor, ci pentru că înțelegerea mea despre Dumnezeu este diferită de a șefilor ajunși în poziții de zbiri, prefer să greșesc iertând și uitând. Și vreau să dau și cezarului ce este al cezarului, nu câștig nimic aruncând în spațiul public probleme oarecum personale, cu toate că ele sunt rezultatul gândirii diabolice de care vorbeam mai sus, manipularea ridicată la rang de virtute. Dar nici liderii care se simt ofensați de păreri nu câștigă nimic din ofuscare. Un dialog sincer și cinstit ar face mult mai mult bine publicului și turmei decât acoperirea mizeriei. Da, știu, am fost avizat, informat, atenționat și chiar amenințat că dacă… atunci. Faptul că cei ce se dau drept urșii lui Dumnezeu nu își arată colții deschis e dovada cea mai clară că nu sunt decât niște dulăi cu pretenții de urs. Sunt pus la index, pe liste mai mult sau mai puțin negre, declarat nefrecventabil, pentru simplul motiv că urșii noștri nu știu să devoreze altfel decât așa, subtil, șmecherește. Vă dați seama ce ecou ar avea vestea că Vili a fost trăsnit de fulgerul lui Dumnezeu că a avut curajul să facă declarații pe care unii le-au interpretat ca ofense la adresa chemării unora? Împlinirea mea interioară vine din faptul că sunt liber, și nu-mi predau libertatea de a gândi sau de a mă exprima de frica unor cățeluși cu aere de urși.
Biserica (nu numai cea de ziua a șaptea) este în derivă, condusă de mulți administratori corupți și nemiloși. Unii nici nu mai cred în Dumnezeu, ar prefera să moară decât să se întoarcă în district la Petroșani. Spun asta la nivel global, nu numai in Romania, spre deosebire de alte locuri, aș zice că noi chiar stăm bine la acest capitol. Corupția s-a infiltrat în organizație odată cu implementarea în sistem a unor principii corporatiste, unde cu cât ești mai sus pe scara ierarhică, cu atât mai multe avantaje și privilegii îți stau la dispoziție. După 10-15 ani ca șef, cu buget de călătorii prin străinătate, procente bune adăugate la salariu, prezența la mesele unde se iau decizii, impresia că ești într-adevăr cineva care contează, cuplată cu teoria ungerii și a alegerii tale în aceste poziții de Dumnezeu Însuși, e greu să te mai întorci „în câmp”. Dacă alți pretendenți la ungere te dau jos, atunci cu siguranță că Satana e la lucru cu toate forțele, să scape de tine, singura redută împotriva înfiltrării lumii în biserică.
Cred că urșii zilelor noastre sunt de fapt câinii de pază ai stăpânului de târlă, nu agenții secreți ai lui Dumnezeu. O dezbatere deschisă asupra stării bisericii în general și a celei din România în particular nu are nimic de-a face cu cantitatea de păr a unsului.
Referințe: