Cine sunt candidații la președinția bisericii?
Alegerile în biserică sunt o metodă de transmitere a autorității prin desemnarea reprezentanților instituționali. Ele sunt considerate nu numai necesare, dar și legitime atât datorită faptului ca sunt tot atât de vechi ca istoria Bisericii – chiar dacă există și alte practici biblice, precum tragerea la sorți –, cât și din cauză că astăzi, constituie un element esențial al oricărei democrații, element la care sunt asociate o serie de proceduri și instanțe pentru a se asigura respectul principiilor fundamentale ale celor reprezentați.
Problema acestui fel de a gândi alegerile în biserică este că cele două argumente reținute pentru recunoașterea lor nu pot fi cumulate. Mai exact, în biserică alegerile reprezentanților instituționali au un fundament biblic, dar nu sunt și nu este corect să fie considerate ca un element de „democrație”. Biserica nu este o democrație, ci o comunitate condusă numai de Hristos. Biserica a fost instituită printr-o decizie a lui Dumnezeu și nu a oamenilor. Mărturisirea ei de credință nu este obiectul unor navete parlamentare și nici rezultatul unui vot. Slujitorii săi nu sunt delegați de la bază, ci ridicați de Duhul Adevărului. Guvernarea bisericii este potrivit Bibliei, diferită de formele de guvernare imaginate și puse în practică de societatea în care trăim. Domnul Isus Hristos a spus: „Știți că domnitorii neamurilor domnesc peste ele, și mai-marii lor le poruncesc cu stăpânire. Între voi să nu fie așa.” (Matei 20, 25-26).
Alegerile în biserică nu au și nu trebuie să aibă ca referință alegerile democratice. Democrația este o formă de guvernare de sorginte babiloniană. În 2008, vorbind despre democrație, Jürgen Habermas – personalitate academică de renume mondial în domeniul spațiului public – asociază această formă de guvernare simbolicei cetăți a Babilonului[1] și se întreabă cum am putea ieși „din confuzia babiloniană de voci în spațiul public”. Răspunsul pe care îl dă este că astăzi „ceea ce este considerat rațional nu mai este ordinea lucrurilor … ci soluția unei probleme pe care o găsim datorită procedeului corect prin care abordăm realitatea.” Răspunsul lui Jürgen Habermas se înscrie în optica instituțională a lui James White. Încă din 1859, James White ajunsese la convingerea că apelul de a „ieși din Babilon” înseamnă de fapt abandonarea dezorganizării și acceptarea structurii bisericii.
Alegerile în biserică nu au și nu trebuie să aibă ca referință alegerile democratice, dar aceasta nu înseamnă că ele nu trebuie să respecte procedurile și principiile de ordine, transparență, egalitate, libertate și fraternitate care țin de aspectul public al acestor alegeri. Publicitatea alegerilor în biserică este o condiție instituțională care validează actul alegerii unui membru ca slujitor pentru o funcție a trupului lui Hristos. Publicitatea alegerilor în biserică nu este o referință democratică, ci biblică. Biblia ne spune că atunci când a fost ales cel care trebuia să îl înlocuiască pe Iuda, „Petru s-a sculat” și a anunțat public declanșarea și procedura electivă: „Fraților, (…) trebuie (…) să fie rânduit unul”. În scopul acesta au fost prezentați, tot public, doi candidați: „Iosif, numit Barsaba, zis și Iust, şi pe Matia.” Apoi, tot public, s-au rugat ca să li se arate pe care din acești doi l-a ales Dumnezeu, după care au procedat la o tragere la sorți tot publică și sorțul a căzut pe Matia, care în consecință a fost declarat public ales apostol cu ceilalți unsprezece apostoli.
Deficitul de publicitate al alegerilor în biserică nu este o problemă de deficit democratic, ci de deficit funcțional biblic. Nu pentru a se conforma unei idei de democrație, ci pentru a urma exemplul apostolilor care au trăit cu Hristos, biserica este chemată să comunice public care este procedura stabilită pentru alegerea președintelui bisericii, care este calendarul alegerii președintelui bisericii, cum sunt reprezentați membrii în diversitatea lor de către candidații la președinția bisericii, cine sunt candidații la președinția bisericii, care sunt profesiunile de credință ale acestor candidați, cum și toate informațiile necesare cu privire la expunerea publică a procesului electiv.
Astfel, în ruptură cu conceptul de democrație, rămânând doar la Sola Scriptura ca referință, caracterul public al alegerilor în curs ale președintelui Bisericii Luterane în Franța poate fi o ilustrație inspiratoare și pentru alte biserici protestante cu doctrină anticatolică asumată. Consultând în toată libertatea site-ul web al bisericii (https://www.uepal.fr/candidatures-presidence-eglise-lutherienne/), oricine – chiar și o persoană care nu este membru al Bisericii Luterane – poate ști cum, când, cine și ce se întâmplă în legătură cu alegerea președintelui bisericii. Oricine poate să afle că în continuarea unei proceduri începute pe 31 ianuarie 2024, sâmbătă 13 aprilie 2024 Consistoriul Superior audiază candidații în cadrul unei ședințe închise; că vineri 19 aprilie 2024 la ora 19, la Temple Neuf din Strasbourg va avea loc dezbaterea publică între cei patru candidații ale căror nume, profesiuni de credință și CV-uri sunt deja afișate pe site și că această dezbatere va fi transmisă video în direct pe site-ul www.templeneuf.org; că sâmbătă 4 mai Consistoriul Superior alege, cu ușile închise, candidatul care este propus pentru numire etc.
Deficitul de publicitate al alegerilor în biserică nu este un deficit de democrație, ci de libertate, adică deficit de cunoaștere a adevărului. Este contrariul cuvântului care spune: „veți cunoaște adevărul și adevărul vă va face liberi” (Ioan 8:32). Deficitul de publicitate în ceea ce privește alegerile în biserică nu este semnul lucrării tainice a Duhului Sfânt, ci semnul distinctiv al tiraniei. Aceasta tiranie – potrivit gândirii lui John Stuart Mill[2] – ar putea îmbrăca trei forme. În primul rând, deficitul de publicitate al alegerilor din biserică poate să fie semnul tiraniei exercitată de un singur individ sau de un mic grup asupra restului bisericii. În al doilea rând, deficitul de publicitate al alegerilor din biserică ar putea să fie semnul tiraniei majorității asupra individului, adică semnul unui comportament contrar Bibliei care spune „să nu te iei după mulțime”. (Exodul 23:2) În al treilea rând, deficitul de publicitate al alegerilor din biserică ar putea să fie semnul tiraniei obiceiurilor şi tradițiilor. Un deficit de publicitate, fie numai și prin faptul că nu s-a anunțat public nici o candidatură la președinția bisericii și că nimeni nu știe cine sunt candidații la funcția de președinte al bisericii, este semnul înspăimântător că nu numai libertatea, dar și mântuirea credincioșilor este compromisă. Și acesta nu are nimic de a face cu democrația, ci cu Biblia care confirmă că deficitul de cunoștință în biserică duce la moarte. Dumnezeu afirmă: „poporul Meu piere din lipsă de cunoștință”.(Osea 4:6)
[1] Jürgen Habermas, Qu’est-ce qu’une société « post-séculière »? (2008)
[2] A se vedea „Despre libertate” de John Stuart Mill, text publicat în 1859, adică în același an în care James White ajunsese la convingerea că apelul de a „ieși din Babilon” înseamnă abandonarea dezorganizării și acceptarea structurii bisericii.