Războiul din spatele tuturor războaielor

Originea narațiunilor actuale despre războiul cosmic ca sursă a tuturor conflictelor terestre se află în Antichitate. Pentru a ne da seama de acest lucru este suficient să observăm că din cele mai vechi timpuri imaginarul omenirii a găsit în închipuirea unui război sau a unor războaie universale expresiile mitice ale opoziției conceptuale dintre bine și rău.

Astfel, de exemplu, mitul războiului este o temă recurentă în literatura civilizației din Mesopotamia cuneiformă, locul de naștere al multor culturi antice, inclusiv a sumerienilor, akkadienilor, asirienilor și babilonienilor. Aceste popoare aveau o tradiție literară bogată cu narațiuni despre bătălii dintre forțele divine sau dintre zeități și monștri primordiali. Aceste narațiuni nu sunt pur și simplu povești despre conflicte pământești, ci simbolizează adesea lupte cosmice între forțele binelui și răului, haosul și ordinea, lumea civilizată și lumea sălbatică. Ele reflectă credințele religioase ale acestor popoare, istoria și viziunea lor asupra lumii. Un exemplu celebru al acestui tip de mit – mitul războiului – este epopeea lui Ghilgamesh, un rege legendar al Mesopotamiei. În această epopee, Ghilgamesh se confruntă cu Humbaba, paznicul monstruos al pădurii sacre. Această bătălie reprezintă lupta omului civilizat împotriva forțelor sălbatice ale naturii, simbolizate de Humbaba. La fel, lupta dintre Ghilgameș și Taurul Cerului, o creatură trimisă de zei pentru a pedepsi mândria lui Ghilgameș, ilustrează confruntarea dintre umanitate și puterile divine. Un alt exemplu este mitul creației mesopotamiene, care descrie victoria zeului Marduk asupra zeiței haosului, Tiamat. Potrivit acestui mit, Tiamat, simbolizând apele primordiale haotice, se răzvrătește împotriva zeilor și amenință să distrugă ordinea cosmică. Marduk, zeul Babilonului, se oferă voluntar să se confrunte cu Tiamat. După o bătălie teribilă, Marduk reușește să o învingă împărțind-o în două jumătăți și folosindu-și corpul pentru a crea lumea. Această poveste simbolizează victoria ordinii asupra haosului și crearea cosmosului din haosul primordial. Dar dincolo de simbolistica explicativă a ființei, mitul războiului a servit scopuri politice și ideologice. Regii mesopotamieni s-au prezentat adesea ca niște campioni desemnați de Dumnezeu însărcinați cu menținerea ordinii și apărarea regatului lor împotriva forțelor haosului. Poveștile despre isprăvile lor eroice au fost folosite pentru a le legitima autoritatea și pentru a promova coeziunea socială prin glorificarea valorilor de curaj, loialitate și dăruire față de comunitate.

De asemenea, în mitologia egipteană lumea era văzută ca izvorând din lupta dintre două forțe primordiale: Ma’at și Isfet. Maat reprezenta ordinea, armonia și dreptatea cosmică, în timp ce Isfet simboliza haosul, dezordinea și dizarmonia. Războiul cosmic a fost așadar lupta eternă dintre aceste două principii opuse, esențiale pentru echilibrul universului. În mitul Heliopolis, una dintre cele mai importante povești ale creației din Egiptul antic, zeul soarelui Ra iese din haosul primordial și stabilește ordinea în univers. Pentru a menține această ordine, Ra se angajează în lupta împotriva lui Apophis, Șarpele Haosului, în fiecare noapte în călătoria sa prin tărâmul morților. Această luptă simbolizează nevoia constantă de a apăra ordinea cosmică împotriva forțelor haosului. O altă narațiune centrală în mitologia egipteană este cea a lui Osiris, zeul vieții, morții și învierii, și a fratelui său Seth, zeul haosului și al violenței. Seth îl ucide pe Osiris din gelozie și încearcă să perturbe ordinea cosmică semănând haos. Cu toate acestea, prin eforturile lui Isis, sora și soția lui Osiris, și a lui Horus, fiul lor, ordinea este restabilită în cele din urmă și Osiris devine conducătorul morților. Această poveste ilustrează lupta dintre forțele ordinii și haosul și capacitatea ordinii de a triumfa chiar și în cele mai întunecate vremuri. Prin narațiuni mitice ale unui conflict cosmic, egiptenii antici au căutat să înțeleagă și să mențină echilibrul delicat dintre bine și rău, forțe opuse dar esențiale pentru stabilitatea și prosperitatea lumii lor.

În mitologia greacă există un conflict perpetuu între zeități și forțe primordiale, simbolizând lupta dintre ordine și haos, civilizație și sălbăticie. Unul dintre cele mai cunoscute conflicte cosmice din mitologia greacă este Titanomahia, războiul dintre titani și zeii olimpici pentru controlul universului. Titanii, zei primordiali antici, erau conduși de Cronos, in timp ce zeii olimpici erau conduși de Zeus. Această bătălie epică a durat zece ani și s-a încheiat cu victoria zeilor olimpici, ducând la stabilirea ordinii divine asupra cosmosului. După Titanomahie, zeii olimpici a trebuit să se confrunte cu o altă amenințare cosmică: uriașii, creaturi monstruoase născute din sângele lui Ouranos și Gaia. Gigantomahia a fost un război între zei și uriași pentru controlul universului. În această bătălie, zeii olimpici au triumfat încă o dată, consolidându-și dominația asupra cosmosului. Tot în această categorie de mituri se înscrie si narațiunea despre Typhon, fiul Gaiei și al Tartarului. El era o creatură monstruoasă, cu o sută de capete de dragon, care scuipa foc, reprezentare a sălbăticiei și forțelor haotice. Typhon a lansat un atac asupra Muntelui Olimp, provocând supremația zeilor olimpici. Zeus a reușit în cele din urmă să-l învingă lovindu-l cu fulgerul său și întemnițându-l sub Muntele Etna, simbolizând astfel înfrângerea sălbăticiei de către civilizație. La grecii antici războiul cosmic a fost o temă mitologică majoră prin care au căutat să explice originea lumii și să afirme preeminența ordinii divine asupra forțelor haosului, modelându-și astfel viziunea asupra universului și a locului omului în univers.

În mitologia romană, Marte este zeul războiului, în timp ce Bellona este adesea văzută ca însoțitoare sau sora sa, asociată și cu războiul și violența. Împreună, Marte și Bellona întruchipează aspectul marțial al culturii romane și joacă un rol central în descrierea războiului cosmic, simbolizând lupta perpetuă dintre ordine și haos în univers. Marte era venerat ca zeu al victoriei. El este adesea descris ca un războinic înarmat, purtând coif și armură, ținând o suliță și uneori însoțit de lupi, animale asociate cu natura lui sălbatică și războinică. Bellona era o zeiță al cărei nume derivă din latinescul „Bellum”, care înseamnă „război”. Bellona a fost asociată cu violența, distrugerea și furia luptei. Ea a fost adesea înfățișată ținând o suliță sau o sabie, gata să conducă armatele către victorie. Marte și Bellona trebuiau să lupte constant împotriva forțelor haosului și distrugerii pentru a menține stabilitatea universului.

Războiul cosmic dintre bine și rău este o temă mitologică recurentă. Războiul cosmic dintre bine și rău apare în mituri, dar și în legende și basme populare. De exemplu, în mitologia nordică, zeii, precum Odin, Thor și Freyja, luptă împotriva forțelor haosului și distrugerii, întruchipate de uriași și monștri. În mod similar, în tradiția hindusă, zeii, precum Vishnu și Shiva, luptă cu demonii și forțele malefice pentru a menține ordinea cosmică. În literatura clasică, texte ca „Iliada” lui Homer și „Divina Comedie” a lui Dante pun în scenă conflicte între forțele binelui și ale răului. În Iliada, zeii greci și troieni intervin în războiul troian, influențând soarta eroilor și muritorilor de pe câmpul de luptă. În Divina Comedie, Dante călătorește prin tărâmurile iadului, purgatoriului și raiului, întâlnind figuri simbolice ale binelui și răului în călătoria sa către mântuire. În literatura contemporană războiul cosmic dintre bine și rău este o temă larg răspândita. Lucrări precum Stăpânul Inelelor de J.R.R. Tolkien, în care popoarele libere din Pământul de Mijloc luptă împotriva forțelor răului întruchipate de Sauron, sunt un exemplu emblematic în acest sens. În mod similar, în seriale după romane precum Harry Potter a lui J.K. Rowling, tânărul vrăjitor Harry Potter se confruntă cu vrăjitorul întunecat Voldemort într-o luptă între bine și rău care transcende granițele lumii magice.

În acest context cultural, bineînțeles și literatura religioasă și filosofică abundă în lucrări pe tema războiului cosmic între bine și rău. De exemplu, Gregory A. Boyd în „God at War: The Bible & Spiritual Conflict” abordează noțiunea de război spiritual din Biblie, subliniind lupta dintre Dumnezeu și forțele răului. Autorul explorează modul în care această luptă cosmică afectează lumea fizică și spirituală, precum și rolul credincioșilor în această bătălie spirituală; în „Evil and the Justice of God”, N.T. Wright examinează problema răului în lume și modul în care Dumnezeu răspunde la această problemă de-a lungul istoriei. Autorul reflectează asupra relației dintre bine și rău și modului în care Dumnezeu lucrează pentru a restabili ordinea și dreptatea într-o lume marcată de păcat; în „Satan: A Biography”, Henry Ansgar Kelly explorează conceptul de „Satan” de-a lungul veacurilor, examinând rolul său de figură a răului și lupta sa împotriva forțelor divine ale binelui. Autorul analizează diferitele interpretări ale lui Satan în tradițiile religioase și culturale ale lumii. Și exemplele pot continua. Unele dintre ele sunt remarcabile prin plasticitatea imaginilor propuse cum, de exemplu cele din „Scrierile timpurii” de Ellen G. White: „Tot cerul părea în fierbere. Îngerii erau organizați în companii, fiecare fiind condusă de un înger de grad superior. Satana, ambițios să se înalțe pe sine și nevoind să se supună autorității lui Isus, răspândea insinuări împotriva guvernării lui Dumnezeu. Unii dintre îngeri simpatizau cu Satana în răzvrătirea lui, iar alții susțineau cinstea și înțelepciunea lui Dumnezeu pentru faptul că dăduse autoritate Fiului Său. Între îngeri s-a făcut dezbinare. Satana și simpatizanții lui se luptau să preschimbe modul de conducere al lui Dumnezeu. Doreau să cerceteze înțelepciunea de nepătruns a lui Dumnezeu și să pătrundă motivul pentru care Isus fusese înălțat și înzestrat cu conducere și putere nelimitată. Ei s-au răzvrătit împotriva autorității Fiului. Toată oștirea îngerească a fost chemată înaintea Tatălui pentru a se hotărî fiecare caz.” (ST 1452)

Biblia însă spune doar atât: „Și în cer s-a făcut un război. Mihail și îngerii lui s-au luptat cu balaurul. Și balaurul cu îngerii lui s-au luptat și ei, dar n-au putut birui; și locul lor nu li s-a mai găsit în cer.” (Apocalipsa 12.7,8) Și credinciosul ar trebui să se mulțumească doar cu atât pentru că autorul textului biblic avertizează: „Mărturisesc oricui aude cuvintele prorociei din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta. Și, dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărții acestei prorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieții și din cetatea sfântă, scrise în cartea aceasta.” (Apocalipsa 22:18-19) Sola scripura este un principiu care se aplică și atunci când este vorba de războiul cosmic din spatele tuturor războaielor.