Cine va fi viitorul președinte al bisericii?

Machiavelli considera că menținerea ordinii și stabilității politice necesită uneori acțiuni care ar putea fi calificate ca fiind imorale. El sugera că, pentru ca răutatea tuturor să fie zdrobită și pentru ca o comunitate să trăiască în pace, conducătorul trebuie să fie suficient de rău și pregătit să folosească forța și șmecheria, dacă este necesar. În perspectiva lui Machiavelli, un lider trebuie să fie pregătit să dea dovadă de fermitate și să ia decizii nepopulare pentru a asigura securitatea și bunăstarea celor pe care îi conduce, luând în considerare chiar și ideea că răul poate fi folosit ca instrument pentru atingerea scopurilor, scopul justificând mijloacele. Modelul acesta de leadership, însă, pe care unii credincioși îl denunță cu privire la anumiți conducători bisericești, este și a fost totdeauna contestat de biserică pentru că aceste practici machiavelice sunt incompatibile cu învățăturile lui Isus Hristos despre iubire, adevăr și dreptate, dar și pentru că această abordare pragmatică poate duce la abuz de putere și exploatare a oamenilor, ceea ce este contrar eticii creștine. Prin urmare, sunt puține șanse ca viitorul președinte ales al bisericii să fie un machiavelic.

În prelungirea machiavelismului, ceea ce pare mai plauzibil, fără ca în realitate să fie așa, este posibilitatea unui președinte al bisericii dorit după modelul homo homini lupus („omul este un lup pentru om”) al lui Hobbes. Iluzia acestui profil apare pe diferite platforme media coagulând fanteziile viziunilor pesimiste privind natura umană care în absența unei puteri centrale puternice ar duce la o stare de conflict a tuturor membrilor bisericii împotriva tuturor membrilor bisericii, permițând credincioșilor să acționeze conform propriilor interese egoiste. Dar viziunea despre membrii lupi unul fată de altul este contrară idealului de iubire și solidaritate al bisericii. Mai mult decât atât, cei care fantasmează pe fondul ideii că biserica ar fi o adunare de lupi reprezintă  o categorie de credincioși caracterizată de frică și nesiguranță constantă, o categorie care este dispusă să renunțe la cele mai elementare drepturi ale lor, cum ar fi liberul arbitru, de exemplu, în schimbul securității și protecției spirituale oferite de un conducător care le-ar garanta ordinea comunitară prin exercitarea controlului autoritar asupra vieții ei religioase. Cufundați în turmă, acești credincioși sunt incapabili să gândească în perspectivă. Refugiați în conformism și adoptând atitudini standardizate, ei există doar prin și în turma lor. Oaia nu are inițiativă. Ea observă doar pentru a merge cu turma cu orice preț. În plus, biserica crede în capacitatea credincioșilor de a progresa moral și de a cultiva virtuți precum compasiunea, generozitatea și iertarea. Iată de ce, este greu de imaginat și de presupus că viitorul președinte ales al bisericii va fi un lup conducător al unei haite de lupi.

În condițiile acestea este totuși posibil ca un lup în haine de oaie să fie ales ca președinte, dar nu peste o haită de lupi, ci peste o turmă de oi. Ascunzându-și originile millerite ale leadershipului înrădăcinate natural în loja Morning Star din Vermontul american, lupul președinte își va revendica demersul în fața turmei ca fiind continuitatea Reformei și Contrareformei despre care, însă, turma nu știe că au marcat istoria, așa cum observa Foucault, cu o „trecere de la îngrijirea pastorală a sufletelor la guvernarea politică a oamenilor”, ceea ce a presupus o „intensificare” a păstoririi prin punerea stăpânirii totale pe viața materială a oilor în toate aspectele ei cotidiene. Mai exact, din această perspectivă foucaultiană, leadershipul pastoral al lupului în haine de oaie „vizează mai puțin ascultarea decât conduita; mai puțin subordonarea decât producția; mai puțin guvernarea oamenilor decât reglementarea comportamentului; mai puțin transformarea fiecărei persoane decât ordinea generală”. Sunt șanse mari ca viitorul președinte ales al bisericii să fie un lup îmbrăcat în haine de oaie. Biblia nu exclude posibilitatea venirii la putere a unor leaderi „îmbrăcați în haine de oi, dar care pe dinăuntru sunt niște lupi răpitori” (Matei 7:15).

Tot din categoria variantelor pesimiste face parte și posibilitatea ca viitorul președinte ales al bisericii să fie un câine ciobănesc, o persoană care activează ca tutore sau protector în cadrul bisericii. Este vorba de un leadership canin transparent, pe față, care se opune și chiar înfruntă imixiunea în biserică a lupului, fie el și în blană de oaie. Câinele ciobănesc va alerga în toate părțile îndeplinind funcții de păstor spiritual sau păzitori al turmei, îndrumând și protejând membrii împotriva primejdiilor din afară. El va reactiva fricile tradiționale ale turmei și va repopula imaginarul ei cu tot felul de scene și fiare apocaliptice. De exemplu, el va înspăimânta turma povestind despre viitoare legi duminicale în pregătire îndreptate asupra ei; el va ține oile grupate în așteptarea interzicerii iminente de a vinde și de a cumpăra pentru cei ce nu au semnul fiarei; el va înfricoșa turma cu predici despre o fiară ieșită din mare și o alta din pământ; el va interpreta pentru comunitate mediatizarea diferitelor evenimente din actualitate ca fiind plăgile dinaintea sfârșitului. Reactivarea, promovarea și promulgarea fricilor printre oi nu sunt neapărat demersuri negative. Ele au ca scop să dirijeze și să controleze mișcarea turmei, să reunească turma dispersată aducând-o înapoi între vechile hotare ale credinței, să mențină ordinea și coeziunea de grup, să descurajeze comportamentul nedorit al oilor, cum ar fi pășunatul excesiv sau intrarea în zone interzise, să controleze viteza de mișcare a turmei, încetinind sau accelerând ritmul în funcție de nevoile momentului. De ce nu s-ar opta oare pentru un leadership canin prin alegerea unui câine ciobănesc? Până la urmă, el este de al casei, iar înțelepciunea populară spune că frica păzește turma.     

În fața acestor variante pesimiste – a lupului domesticit în haine de oaie și a câinelui ciobănesc – stă, totuși, și o altă  alegere în aparență pozitivă. Viitorul președinte ales al bisericii ar putea să nu fie produsul unei gândiri de „leadership”, ci de „leader sheep”, adică a unei versiuni a conducerii în care „omul este oaie pentru om”. Biserica își poate da un pastor din mijlocul ei, o oaie mai ambițioasă decât celelalte. Textele sacre folosesc în repetate rânduri metafora păstorului și a turmei pentru a sugera o conducere potrivită pentru a coagula singularitățile membrilor bisericii. Un păstor ales chiar dintre oile din turmă, în măsura în care va fi un model adecvat pentru masa conformistă, va fi credibil și de dorit să fie urmat. Puțini vor fi aceia care vor pune în discuție riscurile pe care le ia biserica prin desființarea facultăților critice ale membrilor, prin alienarea voinței pe scară largă sau prin infantilizarea celor care se supun unei oi devenită păstor. Un conducător bisericesc din moment ce este credibil este perceput de turmă ca fiind un păstor bun. Și în mare măsură un bun păstor este recunoscut fără prea multe rețineri ca ghid spiritual și întruchipare a identității, responsabilității și acțiunii morale a bisericii. Conducerea prin „leader sheep” ar putea, astfel, introduce într-o lume a relațiilor patriarhale din care egalitatea, schimbul, reciprocitatea, reactivitatea, creativitatea au fost excluse, o dimensiune de progres, de emancipare. Președintele păstor ales dintre oi ar fi în slujba oilor și nu invers, ar ști că atunci când turmei îi este sete, trebuie să caute apă și să o ducă la apă pentru că și lui îi este sete, că atunci când turmei îi este foame, trebuie să caute pășune și să meargă la pășune pentru că și lui îi este foame, iar turma, în schimbul slujirii, i-ar asigura prestigiu în biserică și statutul social de „bun păstor”.

Rămâne însă o problemă. O problemă ancestrală insolubilă, despre care nu se vorbește mai deloc printre oi. Chiar dacă viitorul președinte ales al bisericii va fi cel mai „bun păstor” să nu își facă nimeni iluzii deșarte: dintotdeauna, și cu atât mai mult în preajma Paștelor, ca orice păstor, chiar și cel mai bun păstor sfârșește prin a-și duce o parte dintre oi și mielușei la măcelărie.