Papa Francisc: Binecuvântare fără dezlegare sau legalizare a cuplurilor de același sex

Prin această dezlegare, nu se schimbă definiția căsătoriei, nu se ajustează nimic din teologia familiei (nu sunt sigur ce înseamnă dar sună bine), doar se face un pas important către o lume în care deja trăim dar refuzăm să ne-o asumăm. (…) învățătura Domnului Hristos este cu siguranță chiar mai radicală decât interpretarea Bisericii Catolice. În Evanghelia după Matei la capitolul 5 cu versetul 44 citim – Dar eu vă spun, iubiți pe vrășmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă asupresc și vă prigonesc. Aceleași cuvinte sunt preluate și de Luca în evanghelia sa la capitolul 6 versetul 28.

Conflictele prezentului au lăsat o știre însemnată într-un derizoriu nemeritat, anume că pontiful și-a dat acordul pentru binecuvântarea cuplurilor de același sex. Nu vă grăbiți să acuzați din nou instituția pe care o reprezintă de asumare a unui rol rezervat numai Divinității, cum o facem deseori când vine vorba de ziua de închinare. Spre deosebire de momentul așa zisei schimbări a legii prin transferarea sfințeniei unei zile spre ziua următoare, când Biserica Catolică și-a asumat fără echivoc puterea de a opera o asemenea schimbare, de data aceasta situația este mai nuanțată. Prin această dezlegare, nu se schimbă definiția căsătoriei, nu se ajustează nimic din teologia familiei (nu sunt sigur ce înseamnă dar sună bine), doar se face un pas important către o lume în care deja trăim dar refuzăm să ne-o asumăm.

Pe data de 18 Decembrie 2023, departamentul care are în grijă păstrarea nealterată a doctrinei catolice, prin autoritatea Cardinalului Victor Manuel Fernandez, Pontif Prefect al Dicasterului pentru Doctrina Credinței și președinte al Comisiei Biblice Pontificale și al Comisiei Teologice Internaționale a emis o Fiducia Supplicans. Acest document pe care îl puteți consulta folosind linkul de la subsol, explică însemnătatea binecuvântării ca act adus la îndeplinire de un preot catolic (și nu numai). În mod specific, binecuvântarea cuplurilor de același sex, care doresc și cer lucrul acesta unui preot catolic, este încurajată chiar de capul bisericii. Argumentele aduse în document sunt convingătoare și în mare parte sunt de acord cu ele. Aș merge un pas mai departe spunând că învățătura Domnului Hristos este cu siguranță chiar mai radicală decât interpretarea Bisericii Catolice. În Evanghelia după Matei la capitolul 5 cu versetul 44 citim – Dar eu vă spun, iubiți pe vrășmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă asupresc și vă prigonesc. Aceleași cuvinte sunt preluate și de Luca în evanghelia sa la capitolul 6 versetul 28.

Dacă vrem să luăm în serios Scriptura, nu cred că este cale de scăpare. Noi putem găsi contraargumente infinite, putem să răstălmăcim cuvintele Mântuitorului fără oprire, textul rămâne în picioare, condamnându-ne în tăcere.

Și pentru că această noutate de interpretare îmi dă „apă la moară”, mă folosesc de ea să atrag atenția asupra unor cutume împământenite atât de adânc în mințile unora încât sunt convins că m-ar excomunica pe loc dacă aș fi sub autoritatea lor eclesiastică numai auzindu-le.

Inconștienta aroganță. Ce ne face pe noi să credem că un om, chiar și preot sau pastor hirotonit, are în arendă binecuvântarea lui Dumnezeu? Mai mult, chiar avem impresia că dacă noi reținem binecuvântarea cuiva, acea persoană va rămâne pradă efemerului, cotrobăind prin ungherele bisericii după o penitență care i-ar putea aduce calificarea pentru o binecuvântărică măcar, dacă una întreagă nu a putut primi? Din acest punct de vedere, nici Francisc, nici Biserica Catolică, dar nici altcineva nu își poate aroga drepturile de autor ale binecuvântării divine fără să își pună în pericol propria-i salvare. Preoția levitică nu a fost înființată ca broker al binecuvântărilor lui Dumnezeu ci ca o interfață și o umbră a lucrurilor viitoare. Faptul că preoții au fost un jucător important în procesul și răstignirea Domnului Isus este o dovadă a corupției și a aroganței clerului din vremea aceea. Se cocoțaseră pe o autoritate spirituală abuzivă, luând locul Dumnezeirii în afacerile interne ale pământenilor. Orice persoană care vrea să practice principiile enunțate de Domnul Hristos, va binecuvânta pe oricine își dorește lucrul acesta, iar conform Cuvântului, oricine include pe vrăjmași împreună cu cei care ne ocărăsc. Cu ce autoritate condamnăm noi, sfinții, această dezlegare a unui principiu biblic?

Ceremonia justificatoare. La noi, pământenii, orice slujbă care implică divinitatea trebuie musai să aibă loc în cadrul unei ceremonii, eveniment care justifică argumentul că Dumnezeu însuși a fost prezent și și-a dat girul acestei acțiuni. Uităm cu dezinvoltură faptul că exemplele biblice în care Dumnezeu binecuvântă un pământean sunt personale (Avraam), dureroase (Iacov), misterioase (Moise) sau chiar nedemocratice. Dumnezeu binecuvântează pe cine alege El, niciodată nu se consultă cu noi. Prin urmare, nu are importanță câți invitați vin la nuntă, câți bani se dau la cadouri, ce contează este că binecuvântarea este de sorginte divină chiar dacă e dată în mijlocul junglei fără nici o ceremonie sau audiență, și are aceeași valoare ca cea dată de Francisc în piața Sfântul Petru de la Vatican cu o participare de sute de mii de persoane prezente acompaniați de miliarde privind la televizor.  Când mă gândesc la discuțiile interminabile avute în jurul faptului că o cununie nu poate avea loc în aer liber deoarece nu are autoritatea unui acoperiș de biserică deasupra, mă iau fiori.

Să nu vă închipuiți că această curajoasă inițiativă a papei a fost îmbrățișată de toți catolicii cu strigăte de bucurie. Sunt grupuri de preoți care au criticat-o, mulți catolici au decis să părăsească biserica, alții sunt încă nehotărâți. Nu întrevăd o schismă, dar nici pace și liniște nu va fi prea curând. S-au scris scrisori de clarificare, altele de condamnare, sunt convins că nu lipsesc nici cele de îngrijorare.

O idee care m-a pus pe gânduri am găsit-o la unul dintre cei mai populari preoți catolici, Bishop Robert Barron. Într-un comunicat de presă foarte concis, el vede în acest document o reafirmare a principiului biblic de căsătorie, între un bărbat și o femeie. Când ordinea citirii celor două documente este de la Barron la Fiducia Supplicans, cine este sincer cu sine poate observa că are dreptate. Documentul explică pentru a mia oară, ce înseamnă binecuvântarea și ce este căsătoria. Oare pentru cine se dau aceste explicații? Este doar o manevră de marketing? Mai degrabă aș zice că este o mustrare pentru heterosexuali care și-au luat libertatea de a defini căsătoria după bunul plac. Poligamia nu se poate demonta cu Scriptura, dimpotrivă. Divorțul, adulterul, orice alte practici nesancționate de biserică sunt la ordinea zilei în societate și în biserică deopotrivă. Dacă nu a fost expus publicului, orice act trece neobservat, sau se uită când își aduce biserica aminte că trebuie uitat prin vreun sertar de la biroul președintelui cultului. Când vine vorba de homosexuali, ne trezim din acea dulce adormire complice ca mușcați de șarpele neprihănirii.

Problema noastră cea mai gravă și totodată cea mai nebăgată în seamă este că nu avem o idee clară asupra a ce înseamnă căsătorie biblică. Și statul și biserica au fabricat fel de fel de reguli care mai de care mai năstrușnice pentru a defini și valida căsătoria. Îmi aduc aminte ce greu era să divorțezi pe vremea comunismului, până când un înțelept într-ale dreptului civil a venit cu sintagma nepotrivire de caracter ca să ușureze procesul. Devenise o formulă magică, acceptată de toată lumea, aducea ușurare tuturor celor care nu mai doreau să continue într-o relație toxică sau pur și simplu se plictisiseră de partener.

Pentru că biserica și-a bătut joc sistematic de toți cei care au trecut prin divorț, i-a marginalizat și pus la stâlpul infamiei, acum aceeași biserică va trebui să se decidă de partea cui este. În România se vorbește extrem de rar despre homosexualitate din motive sociale și religioase. Ortodocși suntem toți cultural, iar Biserica Ortodoxă se poziționează pe partea conservatoare, respingând orice amestec în treburile minorităților sexuale și vice-versa. Cunosc preoți care au ieșit din preoție pentru că erau gay. Nimeni nu știe viitorul, de un lucru sunt sigur: nu poți să joci la două capete la infinit.

Sunt pastor hirotonit de Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea. Tehnic vorbind, sunt autorizat să cunun, să validez o acțiune trecută de testul autorităților civile. Nu mi-am arogat această autoritate cu ușurătate, mai degrabă mi-am asumat-o cu o teamă inexplicabilă indusă de posibilitatea că aș ține-o sub obrocul eclesiastic al bisericii care m-a autorizat să o execut.  Personal nu am nici o binecuvântare de oferit nimănui, nu pot decât să pledez cu un Dumnezeu pe care cred că-l cunosc oarecum, destul de vag aș zice, să se uite cu îndurare către o pereche care vrea să își petreacă restul zilelor împreună. Oricât de mult ar vrea biserica să-mi restricționeze acest privilegiu, nu voi putea să-l pun în slujba unor oameni. Dacă mi-a fost dat de Dumnezeu, atunci lui Dumnezeu mă subordonez. Dacă nu e dat de Divinitate, ci de biserică, atunci nu mă voi supăra dacă biserica și-l ia înapoi, să facă ce vrea cu el, să-l dea la reduceri de Crăciun oricui dorește.

Am o bănuială că vă macină moara aceea la care am primit eu apă să-mi exprim opiniile cu întrebarea „deci frate, ai binecuvânta o pereche de homosexuali?” Răspunsul meu e clar și fără echivoc: nu doar o pereche, ci pe absolut toate persoanele cu orientări sexuale anormale. Dacă cineva crede că aș avea vreo putere supranaturală, vreo autoritate invizibilă pe care numai eu o pot exercita, atunci mă angajez că voi satisface credința lor cu o binecuvântare, conform îndemnului Domnului Hristos din Matei 5. Pe ce mă bazez? Pe practica acelor cutume de care vorbeam mai sus. Mulți știți sau măcar ați auzit de așa zisele semi-cununii făcute acasă, ba fără punerea mâinilor, ba fără declaratul mirilor soț și soție la final, ba că face și pastorul o rugăciune la masa de părtășie și amintește și de cei doi, și exemplele pot continua îndelung. După părerea mea, aceste practici sunt mult mai problematice decât binecuvântarea spontană a unui cuplu de același sex. Cel puțin homosexualii nu se ascund, își asumă ceea ce sunt, pe când exemplele anterioare aruncă pur și simplu cu noroi pe ideea de căsătorie, punând instituția căsătoriei în derizoriu și umilind participanții expunându-i unui spectacol grotesc.

Nu pot să închei fără să mă gândesc la nunta Mielului… dacă ați locui pe o altă planetă și ați auzi de planurile de petrecere ale unei nunți dintre Dumnezeu și pământeni, știind ce fel de caractere avem noi, nu v-ați delimita de cine ar veni cu o asemenea năstrușnicie? Nici măcar nu știm cine va oficia acea nuntă, e chiar strigător la cer la propriu să concepem așa ceva. Numai Dumnezeu Însuși își poate imagina așa ceva, dacă ar fi după noi…

Referințe

https:// catholicherald.co.uk/uks-confraternity-of-catholic-clergy-publishes-letter-reaffirming-traditional-church-teaching-after-fiducia-supplicans/

https:// www.usccb.org/news/2023/bishop-barron-says-new-vatican-document-affirms-churchs-timeless-teaching-marriage

https:// www.vatican.va/roman_curia/congregations/cfaith/documents/rc_ddf_doc_20231218_fiducia-supplicans_en.html