Intelectualul creștin: taină politică a evlaviei

Pentru a gândi complexitatea prezentă a omenirii confruntate fără încetare cu noi probleme
sociale, economice, filozofice, existențiale, de mediu etc., pentru a face să avanseze
înțelegerea lumii, a forțelor care o fac să se miște, pentru a permite apariția unor noi
răspunsuri relevante la provocările care i se propun omului, pentru a-și confrunta gândirea cu
lumea reală fără a sucomba în jonglerii abstracte cu ideile, pentru a se implica, pentru a vorbi,
pentru se prezenta, intelectualul trebuie să depășească astăzi – în plus față de ieri – gălăgia
infernală a infobezității și Internetului, huruitul general al digitalizării și vacarmul babilonian
al noilor tehnologii și rețele de comunicare. Pe fundalul acesta al hipermediatizării rapide a
societăților și vieții cotidiene, intelectualul creștin se distinge, poate, de intelectualul umanist
ateu, de exemplu, nu prin ceea ce determină inteligența lumii intelectualului, ci printr-o
dimensiune suplimentară sau printr-o contribuție specifică caracterizată de responsabilitatea
creștină față de ceilalți și față de sine însuși. Uneori expresie, alteori reprezentare a negocierii
alegerii între a fi intelectual și a fi creștin, intelectualul creștin este perceput în cazul acesta ca
o garanție a libertății de conștiință. În același timp, nu trebuie uitat faptul că intelectualul
creștin se sprijină pe fundația crezului creștin care face ilizibilă distincția între a fi creștin și o
funcție intelectuală care i-ar permite să exprime această distincție. Se naște, astfel,
presupoziția absenței libertății de conștiință în exercițiul său intelectual fie și numai ca rezultat
al unei îngrădiri în interpretarea creștinismului. Deosebirea ireductibilă dintre intelectualul
creștin și intelectualul „pur și simplu” se limitează, astfel, am putea spune, la relația sa cu
lumea.
Intelectualul creștin este o ființă de frontieră în mijlocul lumii. El este o „ființă în lume” și o
„ființă în Dumnezeu”. Funcția sa este să producă în actualitatea pe care o trăiește, o conștiință
istorică. Prin intelectualitate, el are capacitatea de a citi realitatea din spatele lumii sensibile,
de a sonda articulațiile între idei și a le pune în perspectivă, de a fi sensibil la întrebările și
viețile contemporanilor săi. Intelectualul creștin are o datorie față de societate, în afara sferei
creștine. Intelectualul creștin trebuie să fie implicat în mod concret în actualitatea seculară, să
existe efectiv în sfera antireligioasă, să beneficieze nu numai de cunoașterea empirică, dar și
de recunoașterea reflexivă a lumilor anticlericale și antiintelectuale. El este acceptat, asociat și
ascultat ca actor legitim al societății laice în dispozitivele sale de ​​educație sau dezbatere
publică. Pe de altă parte, intelectualul creștin este marcat de referința evanghelică și deschis
către transcendență în selectarea valorilor care rezistă fluxului de evenimente actuale fără a
se lăsa copleșit de „certitudini”. Din acest punct de vedere, el are un rol de trezire critică în
cadrul bisericii însăși justificat prin onestitatea impusă de obligația morală a statutului său de
a respecta rigoarea și acuratețea analizelor din discursul personal în raport cu realitățile
științifice, artistice, politice, economice. Intelectualul creștin întreține dezbaterea intra
eclezială în ceea ce privește structurile și funcționarea instituției, locul laicilor și al femeii,
sancționarea clericilor, hrănirea și actualizarea practicii sacramentale, promovarea
pluralismului etc. Prin urmare, intelectualul creștin are ontologic o poziție precară în
economia sensului comun al societății în care intervine cu o abordare atât personală, cât și
înrădăcinată într-o comunitate de credință instituționalizată înscrisă în sintagme de genul
„intelectualul creștin ortodox”, „intelectualul creștin catolic”, „intelectualul creștin
protestant”, „intelectualul creștin evanghelic”. Continuare aici: https://www.hotnews.ro/stiri-opinii-26761316-intelectualul-crestin-taina-politica-evlaviei.htm