Religia în preajma alegerilor. Creștinii trebuie să aibă o voce la curțile împărătești ale vremii?

Anul viitor se anunță unul foarte interesant, cu o serie de sufragii interesante. Pe lângă alegerile locale, parlamentare, prezidențiale și euro-parlamentare, unele culte religioase mai au și alegerile lor interne, ceea ce va face tot procesul electoral și mai complicat din punctul meu de vedere.

Menționez din capul locului că nu sunt împotriva religiei, dimpotrivă, și nu sunt un opozant al exercițiului politic nicidecum. Am fost implicat în lumea politică și nu voi ezita să mă implic din nou dacă voi considera necesar (nu candidez încă pentru nici o poziție, vă anunț din timp dacă e cazul!). Lucrul pe care nu-l agreez de fel este amestecul celor două fenomene după o rețetă nefericită. Să mă explic…

Sunt pastor, și nu voi ascunde lucrul acesta dacă voi candida (foarte, foarte puțin probabil). Sunt profesori care candidează, doctori, avocați, măcelari, analfabeți, zugravi și strungari deopotrivă. Aceasta nu înseamnă că tagma avocaților trebuie pusă la stâlpul infamiei sau că dacă un profesor face o greșeală gramaticală într-un discurs de la tribuna parlamentului este clar că toți confrații săi sunt prost pregătiți. Pe de altă parte, nu cred că dacă un oncolog de excepție este ales senator de București este un semnal că nu vor mai fi bolnavi de cancer în capitală. Conform aceluiași raționament, bolnavii de cancer nu vor beneficia de drepturi speciale sau de vindecare gratuită pentru că Doctorul X este în Parlament. Mai mult decât atât, chiar credeți că rata de răspândire a cancerului se va reduce drastic pentru că în fiecare săptămână un doctor ține un discurs în Parlament și inițiază un proiect de lege care să-i protejeze cumva pe cei vulnerabili? Poate cineva sa-mi spună cum s-a redus rata cancerului de plămâni printre fumători în urma legalizării (drept urmare a impunerii) etichetelor cu FUMATUL UCIDE pe pachetele de țigări, sau măcar cum a fost afectat comerțul cu tutun?

Îmi veți zice pe bună dreptate “ce dorești stimabile cu aceste insinuări”? Obiectivul este să atrag atenția asupra unui sofism subtil care se strecoară în mijlocul credincioșilor cu pretenția de adevăr incontestabil: creștinii trebuie să aibă o voce la curțile împărătești ale vremii. Sună bine în principiu, mai ales în contextul multicultural și destul de pestriț politic european. Să avem o voce nu este o idee rea în sine, mai ales dacă reușește să se facă și auzită. Cu ce ne ajută această voce pe noi urmașii declarați ai lui Hristos, sau cauza creștinilor în general, este încă în dezbatere.

Iată o speță care sa ne ajute sa înțelegem concret problema aceasta: domnul europarlamentar Cristian Terheș se poziționează de ceva vreme în spațiul public ca acea voce disonantă într-un Parlament european sclerozat intelectual și anchilozat moral. Nu mă dezic de faptul că unele idei ale domniei sale au rezonanță și în mintea mea, dar de aici și până la a-l mandata să mă reprezinte pe mine, „Vili creștinul adventist de ziua a șaptea” pe motive teologice sau chiar morale este o cale lungă. Spun lucrul acesta nu din spirit de critică sau ca să-i sabotez bunele intenții. Vă mărturisesc că dacă va fi pe listele unde voi vota eu cu siguranță am sa-l sprijin cu opțiunea mea. Chiar îmi place de el ca om, român și creștin. Cu toate că eu nu simt nici un pic nevoia de a avea o voce a creștinilor de orice sorginte la PE, cred totuși că Terheș este o prezență necesară dar în nici un caz din motive moral-religioase.

Biblia pe care o citesc eu este identică sau aproape identică cu cele folosite de frații mei creștini. Să vă citez câteva idei de prin ea. Psalmul 1:1-2 “Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi şi nu se aşează pe scaunul celor batjocoritori! Ci îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui.” Deci, dacă PE este plin de legiuitori nelegiuiți, de ce să mă amestec eu printre ei? Doar așa ca să am o voce? Dacă PE a călcat în picioare anumite principii controversate în lumea creștină cum ar fi drepturile minorităților sexuale care s-au transformat în obligativități pentru ceilalți, nu cumva putem să-i punem pe scaunul celor batjocoritori de care ar trebui să ne ferim? Pavel ne zice în Romani 12 „să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.”

Cu alte cuvinte, bătălia este la nivelul minții, nu în parlamente. Nu îmi aduc aminte de candidatura vreunui apostol pentru Senatul roman. În schimb, conform istoriei biblice cam toți au sfârșit executați, unii cu o cruzime inimaginabilă.

În momentul în care creștinismul recurge la politică pentru protecție, recunoaștere, chiar propășire a ieșit din matca lui Hristos, iar de alternativă nu vreau nici să amintesc acum. Domnul Isus ne spune în Matei 10: “Iată, Eu vă trimit ca pe nişte oi în mijlocul lupilor. Fiţi dar înţelepţi ca şerpii şi fără răutate ca porumbeii. Păziţi-vă de oameni, căci vă vor da în judecata soboarelor şi vă vor bate în sinagogile lor. Din pricina Mea, veţi fi duşi înaintea dregătorilor şi înaintea împăraţilor, ca să slujiţi ca mărturie înaintea lor şi înaintea neamurilor. Dar, când vă vor da în mâna lor, să nu vă îngrijoraţi, gândindu-vă cum sau ce veţi spune, căci ce veţi avea de spus, vă va fi dat chiar în ceasul acela; fiindcă nu voi veţi vorbi, ci Duhul Tatălui vostru va vorbi în voi.”

Ne dorim o Uniune Europeană creștină? Haideți să practicăm creștinismul. Această practică ne va transforma în oi expuse urgiei lupilor, nu „lătratul” în camere unde Dumnezeu este călcat în picioare zilnic. Religia adevărată conform lui Iacov este să cercetăm pe orfani și pe văduve și pe cât posibil să nu ne lăsăm întinați de lume (Iacov 1:27) Merg la orice oră la PE, chiar în cătușe dacă este necesar, merg să dau mărturie fără nici un discurs pregătit în prealabil, nu sunt sigur că mersul de bunăvoie este cel recomandat de Scriptură.

O scanare sumară, chiar superficială a istoriei erei noastre, sugerează că mesajul Domnului Isus a avut succes în persecuție și ocară. Prosperitatea a faultat orice crez, nu numai pe cel creștin. Nu mă credeți pe cuvânt, mergeți în Dubai sau Abu Dhabi și întrebați pe la mall câți musulmani practicanți cumpără de la Louis Vuitton.

Recunosc parțial că Occidentul este construit pe valorile iudeo-creștine, la fel cum alte societăți sunt clădite pe valori ale altor religii. Cert este, cel puțin pentru mine, că în momentul în care religia, chiar și creștină, se amestecă în politică într-un mod organizat, iese rău pentru practicanți. Atenție, nu susțin abstinența creștinilor de la politică, este cu totul altceva!

Eu nu vreau să beneficiez de nici un avantaj sau privilegiu oferit de oficialități, nu am nici o dorință să mă îndatorez politicienilor pentru nimic. Mai credem noi creștinii în viața de apoi, sau vrem să ne stabilim permanent în asta de acum? Dacă ne-ar fi fost recomandat (nu mai zic de poruncit) de Domnul Isus că integrarea în lumea politică este indispensabilă în vedere revenirii Sale, eu aș susține pe toți colegii mei creștini să candideze la toate funcțiile scoase la bătaie de autorități.

A dat Domnul Hristos vreo indicație în acest sens, cum că favoarea autorităților este condiția de bază a răspândirii creștinismului, este vreo aluzie pe undeva chiar și prin vreo apocrifă? Dacă o găsiți, trimiteți-mi-o și mie ca să mi-o fac slogan de campanie.

Am terminat munca de răspândire a veștii bune că “iarăși va să vie să judece vii și morții” ca să ne preocupăm de ce legi se dau prin parlamente? Anumite restricții inexistente la ora asta ne împiedică pe noi să ne ducem chemarea la bun sfârșit? Trăim în prezent, nu într-un viitor incert, oamenii mor astăzi din lipsă de cunoștință (Osea 4:6), teama de un viitor ipotetic nu ține de cald în iarna spirituală în care ne aflăm. Tot scriptura ne spune prin Pavel în prima sa scrisoare către discipolul său Timotei că “să știi că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroși, trufași, hulitori, neascultători de părinți, nemulțumitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecați, clevetitori, neînfrânați, neîmblânziți, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngâmfați, iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu, având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceștia.” Cum rezolvă o voce această avalanșă de probleme este greu de presupus și sincer aș vrea să se discute mai pe larg despre ele în context creștin.

Ca să urmez logica exemplului pe care l-am luat, nu las loc de echivoc: îl votez pe Terheș pentru că este băiat simpatic și mă identific cu unele idei de-ale domniei sale, ca om și român, nu ca să-l împuternicesc să promoveze vreo idee teologică la care subscriu. Este o evidență că amalgamarea credinței cu politicul naște monștri (vezi regimul politico-religios din Iran). Unirea politicului cu religia sterilizează credința care se va culca pe urechea așa zisei libertăți de închinare. Dacă statul ne protejează, dacă statul ne sponsorizează, dacă statul ne „aranjează” ce programe vrem noi să desfășurăm, la un moment dat am putea sa ne asociem cu statul și să-l rugăm să ne facă și treaba aia care începe cu evanghelie și se termina cu „zează”. În Marea Britanie unde trăiesc și muncesc, statul și biserica sunt una (adică unul, deoarece Suveranul este și șeful statului și capul bisericii), numai că de vreo 2-3 ani creștinismul a căzut de pe piedestalul unde stătea vajnic de sute de ani sub 50%. Asta e traiectoria bisericii când se combină cu statul și nu că spun eu ci pentru că așa funcționează istoria.

Dacă sunteți tentați să mă contraziceți cu exemplul lui Daniel sau Iosif, exemple extrem de superficiale folosite de analfabeți într-ale Scripturii, vă reamintesc faptul că ei nu au avut campanii electorale sau întâlniri cu clerul înainte de numirea în funcție. De fapt, au fost promovați de la statutul de sclav/servitor/întemnițat direct la cea mai înaltă funcție în stat. Niciunul dintre politicienii credincioși contemporani nu a trecut prin experiența celor doi tineri deveniți prim-miniștri peste noapte. Aș zice chiar dimpotrivă…