Misiunea în beneficiul  celor greu de abordat (I)

Prin referință la discursul apostolului Pavel la Atena în Areopag, studiul din săptămâna aceasta pune în discuție misiunea creștină pentru cei „neatinși” („unreached”) de Evanghelie. În misiologie termenul de „neatinși” este folosit de protestanții evanghelici pentru a desemna grupurile etnice fără o mișcare bisericească creștină băștinașă, propagată de localnici. Astfel orice comunitate etnică sau etnolingvistică fără un număr suficient de creștini pentru a evangheliza restul comunității este un „grup de oameni neatins” (“unreached people group”). În acest context, termenul este uneori aplicat și grupurilor etnice în care mai puțin de 2% din populație este creștină protestantă evanghelică, inclusiv pentru țările în care sunt predominante alte forme de creștinism, cum ar fi catolicismul occidental, creștinismul oriental sau luteranismul. Este vorba de o gândire care a dezvoltat și hrănește businessul denominațional al așa-ziselor campanii de evanghelizare în țări cu populații în majoritate creștine asemenea României.

Pe de o parte, discursul apostolului Pavel la Atena în Areopag poate ilustra – în paradigma misiologică – retorica misionarului creștin în fața unui public de „neatinși”. Areopagul a desemnat în Grecia antică fie un „Sfat al Bătrânilor” care îl asista pe rege, fie, când monarhia a fost abolită, un consiliu oligarhic, fie, sub democrația ateniană, un organ judiciar. În mod obiectiv, ținând cont de aceste considerente, putem admite că publicul apostolului Pavel în Areopag a fost un public de „neatinși”. Pavel s-a adresat unui public format din oameni care nu au auzit niciodată Evanghelia din cauza dificultăților pe care le întâmpina la vremea aceea și în locul acela accesul public la mesajul evanghelic. De asemenea, la Atena, pe vremea aceea, nu exista o biserică sau o comunitate de creștini suficient de bine poziționată din punct de vedere social, cum și temeinic echipată din punct de vedere intelectual pentru a ajunge la cei din Areopag. Publicul de „neatinși” al misionarului creștin este format din oameni care practică alte religii sau care sunt atei și care, prin urmare, nu au nici o cunoștință despre creștinism, sau dacă au, atunci această cunoștință este foarte vagă. Oamenii din publicul de „neatinși”  au auzit și vor auzi mesajul mântuirii prin Isus Hristos numai atunci când cineva a transgresat sau va trece într-un fel sau altul granițele lor culturale și lingvistice pentru a le vesti Evanghelia veșnică.

Pe de altă parte, discursul pronunțat de apostolul Pavel în Areopag nu are ca obiectiv organizarea unei confesiuni creștine într-un spațiu necreștin și cu atât mai puțin într-un spațiu deja creștin. Din punctul acesta de vedere, discursul apostolului Pavel nu are sens în cadrul de interpretare al protestantismului evanghelic unde misiunea pentru cei „neatinși” are ca finalitate crearea de biserici confesionale. Obiectivul urmărit de apostolul Pavel în discursul său din Areopag este de a aduce gândirea creștină în dialog cu gândirea greacă. El îndeplinește aici o misiune de frontieră. Prin discursul său, el promovează recunoașterea bunurilor spirituale și morale care se găseau în religia grecilor, precum și valorile societății și culturii lor. Demersul misionar al apostolului Pavel în Areopag constituie o întreprindere nu numai profund spirituală, dar și socială fondată în egală măsură pe transmiterea mesajului conținut în Evanghelie și pe înțelegerea a ceea ce Dumnezeu ar putea spune misionarului prin alte tradiții religioase.

Dincolo de aceste observații, ceea ce se impune din episodul misiunii apostolului Pavel în Areopag, este profilul misionarului cult, care departe de a fi un analfabet funcțional, posedă un sistem de gândire și de analiză, cum și capacitatea de sinteză a situațiilor simbolice. Pavel în Areopag este misionar pentru că înainte de a pleca în misiune a învățat sa fie „intelectualul care cunoaște și scrutează filozofia rasei sale și a civilizației care domină lumea antică, teologul care extinde filosoful, oratorul care se adaptează la publicul său și, mai departe, sufletul de foc care folosește darurile sale intelectuale pentru slujirea Celui pe care l-a persecutat”. [1]

---

[1] Delage, M. (1956). Résonances grecques dans le discours de saint Paul à Athènes. Bulletin de l’Association Guillaume Budé, 1(3), p. 69.