Misiunea în beneficiul celor influenți

Învățătura că Biblia conține referințe cu privire la vreo misiune specială din partea lui Dumnezeu în beneficiul unor oameni influenți – Nabucadnețar, Naaman, Nicodim, tânărul bogat care a venit la Isus – este falsă. Este falsă mai întâi pentru că „înaintea lui Dumnezeu nu se are în vedere fața omului” (Romani 2:11). Și este, de asemenea, falsă pentru că influența acestor personaje biblice este o supoziție nu numai fără suport biblic, dar și empiric. Un om politic, un om cu studii înalte sau un om bogat nu este prin definiție un om influent. Din contră, dacă observăm fie și numai superficial fenomenul self-media vom constata că influencerii în marea lor majoritate nu sunt ieșiți din rândurile oamenilor politici, intelectuali sau bogați.  Doctrina unei misiuni speciale din partea lui Dumnezeu în beneficiul unor oameni influenți este o manipulare construită pe un discurs în care se înlocuiește sensului social de „putere” cu cel psihologic de „influență”.

„A fi puternic” și „a fi influent” sunt două concepte distincte, chiar dacă pot exista suprapuneri în anumite situații. Nabucadnețar, Naaman, Nicodim, tânărul bogat sunt reprezentări biblice a ceea ce înseamnă „a fi puternic”, adică a ceea ce înseamnă a avea capacitatea de a exercita forță, control sau autoritate asupra altora sau asupra unei situații. Aceasta presupune putere fizică, putere economică sau putere politică provenită din resurse materiale, poziție socială, expertiză sau alte resurse. Spre deosebire de „a fi puternic”, „a fi influent” înseamnă a avea capacitatea de a schimba sau de a afecta gândurile, comportamentul sau deciziile altora. Influencerii nu au neapărat putere sau control direct. Ei își exercită influența prin convingere, carismă, abilități de comunicare sau alte mijloace fără a avea neapărat un nivel înalt de autoritate sau putere formală. Influența se manifestă prin convingere, persuasiune sau modelare a opiniilor și a comportamentului altora. Acesta nu este nici cazul lui Nabucadnețar, nici cel al lui Naaman, nici cel al lui Nicodim, nici al tânărul bogat.

Dar dincolo de deturnarea teologică a sensului de „putere” și de instrumentalizarea cu scopuri obscure a misiunii creștine, realitatea oamenilor bogați sau cu autoritate rămâne o evidență istorică pe care Biblia nu o ignoră. Prin urmare, acești oameni fac și ei obiectul misiunii creștine asemenea tuturor oamenilor, bineînțeles cu specificitatea nevoilor lor. Astfel, Biblia îi încurajează pe cei bogați și cu autoritate în trăirea unei vieți conforme cu principiile morale și valorile etice ale lui Isus Hristos având un comportament întemeiat pe iubire, milă, dreptate și slujire. În societate ca și în biserică, ei sunt chemați să devină modele de integritate, bunătate și respect față de ceilalți. În raportul cu cei puternici Biblia include și preocuparea pentru binele comun și justiție socială. Cei puternici sunt îndemnați să folosească resursele lor și autoritatea pe care o exercită în societate pentru a contribui la reducerea inegalităților și a nedreptăților sociale. Ei nu sunt în afara slujirii și iubirii de către ceilalți, dar nici nu sunt scutiți de datoria slujirii și iubirii față de aproapele. Persoanele care au putere politică, economică, administrativă, religioasă sunt încurajate să-și dedice timp, resurse și abilități pentru a ajuta pe cei nevoiași și pentru a contribui la soluționarea problemelor sociale. Misiunea creștină în beneficiul celor puternici include promovarea respectului pentru viață, demnitate umană și libertate, dezvoltarea unei culturi a respectului reciproc, consiliere biblică pentru utilizarea poziției sociale spre a aduce schimbări pozitive în societate, inclusiv prin susținerea legislațiilor care protejează drepturile și bunăstarea tuturor oamenilor. Misiunea creștină în beneficiul celor puternici asumă, de asemenea, sarcini în educația și formarea acestor oameni în respectul și difuzarea prin mijloacele de care dispun a valorilor spirituale care animă potrivit Bibliei, credința lor în Isus Hristos.

Ceea ce este însă esențial în discursul biblic pe tema aceasta este, pe de o parte, devalorizarea oricărui conținut de putere al lumii noastre sensibile în raport cu substanța puterii spirituale – „ce ar folosi unui om să câștige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul?” –  și, pe de altă parte, invalidarea oricărui argument în favoarea dependenței misiunii creștinului de oamenii puternici ai timpului și ai locului – „ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?” (Matei 16:26).