Motivaţia și pregătirea pentru misiune

Sub titlul „Motivația și pregătirea pentru misiune”, studiul din săptămâna aceasta își propune să analizeze „câteva evenimente din biserica timpurie care ne pot oferi îndrumare în aspecte cruciale ale misiunii contemporane.” Evenimentele discutate sunt a) descoperirea și anunțarea învierii lui Isus de către femeile venite la mormânt duminică dimineața și b) experiența ucenicilor în și după cele întâmplate în „camera de sus”.  Aspectele „misionare” reținute sunt a) vestirea învierii, b) așteptarea și primirea puterii Duhului Sfânt și c) predicarea mântuirii prin Isus Hristos.

În contextul acesta, trebuie să subliniem că doar evenimentele legate de experiența din camera de sus au o încărcătură de sens exploatabilă fără speculații în ceea ce privește misiunea creștinului. Anunțarea învierii lui Isus de către femeile venite la mormânt duminică dimineața, însă, nu are de a face cu nici o misiune. Folosirea acestui exemplu este o speculație sau o formă de infox care ilustrează fie o incompetență intelectuală sau teologică, fie o voință de a induce în eroare cu un scop ascuns credincioșii sinceri și care nu își iau măsuri ca bereenii să verifice fake news-urile prezentate în ambalajul discursiv al veștii bune. Femeile care au venit la mormânt nu au fost trimise de nimeni să vestească învierea lui Isus. Ele si-au exprimat doar uimirea în cercul celor apropiați așa cum ar face oricine care trăiește o experiență deosebită.

Revenind la aspectele „misionare” tratate in raport cu evenimentele din camera de sus, felul în care „motivația și pregătirea pentru misiune” sunt abordate  este în mare măsură în decalaj cu textul biblic. Prezenta ucenicilor și a celorlalți în camera de sus nu este motivată de dorința de a se implica în misiunea cu care îi însărcinase Isus, ci de obișnuința de a se reuni în acest loc. Textul biblic afirmă că atunci „Când au ajuns acasă, s-au suit în odaia de sus, unde stăteau de obicei.” (Fapte 2:13) În contextul acesta, al unei trăiri obișnuite, ei au fost motivați pentru misiune din exterior, prin revărsarea supranaturală asupra lor a Duhului Sfânt:  „Ci voi veţi primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului.” (Fapte 2: 8) Prin urmare, ceea ce a motivat și declanșat misionarismul apostolilor și a primilor creștini a fost primirea Duhului Sfânt .

În ceea ce privește pregătirea pentru misiune, studiul învață că ucenicii  „se pregăteau pentru misiune în două moduri. În primul rând (…) stăruiau în rugăciune și în cereri.(…) Al doilea lucru făcut în timp ce așteptau a fost să se pregătească logistic pentru misiune”, adică să îl înlocuiască pe Iuda. Textul biblic nu spune că stăruiau în rugăciune și în cereri ca să plece în misiune. Dar putem admite că acest demers spiritual comunitar este un fundament puternic și necesar pentru intrarea în lucrarea misionară. Al doilea mod de pregătire sugerat de studiu este însă îndoielnic. Alegerea lui Matia în locul lui Iuda potrivit directivelor lui Petru a fost o eroare colectivă dezaprobată și sancționată de Dumnezeu. Prin urmare, „pregătirea logistică” pentru misiune, cel puțin în situația aceasta, nu apare ca o pregătire aprobată, validată de Dumnezeu. Cel care trimite în misiune este Cel care asigură logistica misiunii. Misionarul trebuie să se ocupe de misiune și nu de logistică.

Fără această înțelegere, preocuparea acestui studiu de a mobiliza credincioșii pentru misiune  nu este altceva decât o incitație la a repeta greșeala bisericii primare de a se mobiliza pentru logistica misiunii, adică de a comite păcatul de a uzurpa poziția și funcția lui Dumnezeu de ordonator al misiunii.