Gospelul politic. Când confesiunile religioase neoprotestante din România îl pun pe Hristos în cutia politică
Martin Luther King Jr. este un nume care vorbește fiecărui creștin și necreștin. Acest personaj care a marcat istoria contemporană a fost purtat de o forță socio-politică, Evanghelia socială neagră a mentorilor săi Benjamin E. Mays, Mordecai Johnson, J. Pius Barbour și Howard Thurman. Această Evanghelie socială a fost baza pentru dezvoltarea mișcării pentru drepturile civile ale americanilor de culoare și a fondat o teologie a justiției sociale. Mișcarea „Evangheliei sociale” sau Gospelul social, de sorginte protestantă, prinde corp între anii 1870 și 1920 în Statele Unite ale Americii (SUA), apoi se diseminează, în mod special, în Elveția și Franța ( Blaser, 1995).
Gospelul social este, întâi de toate, un gospel politic. După al doilea război mondial, gospelul politic (social) devine un mijloc puternic, auzibil, influent, de revendicare a drepturilor omului în contextul unor dificultățile evidente la acea vreme : segregarea rasială și riposta împotriva autorității guvernamentale, publice, sursa represaliilor împotriva libertăților civile. Acest gospel politic este marcat de personalități afro-americane care au fost purtători de revendicări și au contribuit la schimbarea nu numai a mentalităților, dar mai ales a politicilor publice care au devenit favorabile revendicărilor lor. De pildă, Golden Gate Quartets (1934-2007) (https://www.infoconcert.com/artiste/golden-gate-quartet-837/biographie.html) este unul dintre primele grupuri de gospel invitate de președintele Roosevelt la Casa Albă. O invitație plină de simbolism politic puternic, pentru că a însemnat participarea artiștilor afro-americani la ceremoniile care au însoțit investirea președintelui Roosevelt. Apoi, Mahalia Jackson (l9ll-l972) (https://histoireparlesfemmes.com/2017/12/18/mahalia-jackson-la-reine-du-Gospel/) devine prima femeie de culoare care a cântat la Casa Albă. Succesul sau franc, va fi însemnat din punct de vedere politic că ea va fi devenit o figură importantă în mișcarea pentru drepturile civile: Mahalia cântă în Montgomery pentru a strânge fonduri în sprijinul mișcării de boicot a autobuzelor din 1956, la cererea lui Martin Luther King și în ciuda amenințărilor cu moartea a căror țintă a fost (foto 1 și 2).
Gospelul politic va fi din ce în ce mai complex o dată cu trecerea timpului, impunându-se lumii seculare nu numai ca o expresie a militantismului politic prin Evanghelie, dar și ca o rampă de lansare și afirmare socio-profesională în lumea seculară, ancorată într-o simbolistică politică. Noii artiști vor căuta succesul secular, pe fondul exploatării apartenenţei lor la o comunitate minoritară. Mari artiști precum Mariah Carey, Aretha Franklin, Whitney Houston, Beyoncé au cântat Gospel în biserică, ca să nu mai vorbim de Elvis Presely, care nu a încetat să cânte gospel nici după ce a devenit starul absolut al rock’n-roll-ului, o referință mondială în domeniul muzical. Elvis spunea, de altfel, că să asculte gospel este singura formă de a-și regăsi somnul. El a început să cânte în biserica pe care o frecvența mama sa, o creștină pioasă.
Gospelul politic ramâne și astăzi un mijloc de exprimare, un levier de influență politică și o formă de advocacy a cărui desfășurare este vizibilă în lumea secular-politică și religioasă. Dacă la origini Gospelul social-politic a însemnat folosirea muzicii creștine din biserici de către cântăreți religioși pentru a transmite mesaje de libertate și pentru a cere drepturi sociale în societăți inegalitare, cum a fost cazul societății americane segregaționiste, cu timpul, Gospelul politic este propulsat la scară mondială și se transformă într-o strategie pe care bisericile o utilizează în lumea seculară. Mizele bisericilor, mai ales cele evanghelice și penticostale, sunt astăzi enorme pentru că ele sunt foarte implicate politic, în mod deschis , în activități de lobbying politic, cu scopul de a-și proteja valorile și principiile care le animă existența și influența, într-o lume care se transformă sub presiunea unor noi minorități, care aspiră la drepturi și libertăți extinse.
Bisericile de astăzi investesc în Gospelul politic, într-o formă modernă, susținând proiecte politice care răspund nevoilor lor militante și de influență în materie de politici publice. Ele o fac direct, dar, cel mai adesea indirect, la inițiativa (sau nu) a grupurilor de politicieni cu care ele găsesc rațiuni de a lupta pentru interese comune, într-o strategie win-win.
Pe urmele acestei istorii internaționale foarte puternice a gospelului politic, mare parte din confesiunile religioase neoprotestante din România, fie evident, la nivel instituțional, fie indirect, prin organizarea de acțiuni și de evenimente pe care nu le revendică frontal și care sunt organizate de surse adesea trans-confesionale, s-au angajat în acțiunea politică de a milita pentru drepturi, într-un context în care ele se simt amenințate de autoritatea politică. Această autoritate, pe care ele o resimt ca fiind represivă, ia forma, mai ales, a politicilor de promovare a minorităților sexuale sau a unor proiecte în legătură cu transformările economice cauzate de digitalizare și de dezvoltarea Inteligenței Artificiale. Un eveniment recent de acest gen a fost organizat de Ambasada României în Statele Unite ale Americii cu participarea Orchestrei Operei Naționale din București şi a Procred Music, transmis de Antena 3 CNN, partener media, în data de 10 septembrie 2023, la Kennedy Center din Washington DC, capitală federală a Statelor Unite ale Americii (SUA). Concertul s-a numit Amazing Grace. Celebrating religious freedom. A Romanian tribute to America (https://www.antena3.ro/emisiuni/news-hour-with-cnn/concert-amazing-grace-kennedy-center-washington-procred-amazing-grace-684610.html).
Concertul Amazing Grace este un exemplu paradigmatic de Gospel politic, un model made in Romania, dar care reunește toate ingredientele de gen: reprezentanți politici și publici instituționali din SUA și România de toate sensibilitățile ideologice, leaderi religioși din România și diaspora, oameni de afaceri, personalități și, nu în ultimul rând, artiști, seculari și religioși, creștini muzicieni din diverse confesiuni neoprotestante. O producție artistică de Gospel politic într-un moment strategic pentru politica românească, dar și pentru raporturile viitoare de putere în care bisericile neoprotestante contează să joace un rol, pentru a putea fi voci relevante și influente în spațiul public mediatic și cel politic prin promovarea unei agende care să contracareze tendințele ideologice actuale care nu corespund valorilor și principiilor lor. Gospelul politic Amazing Grace românesc în America este ilustrativ și pentru o problematică generalizată în ceea ce privește relația dintre religie și politică. A spune că religia este un domeniu al vieții care ține strict de viața privată, este o utopie: nu există instituție religioasă sau confesiune neangajată politic atâta timp cât militează pentru drepturi, intră în negocieri și parti pris-uri politice sau construiește proiectele cu decidenții guvernamentali și politici. Religia și politica nu pot fi separate. Cu toate acestea, discursurile din comunitățile creștine fac din neimplicarea politică o virtute. Însă, dacă ar fi să ne referim numai la mișcările de Gospel politic, concretizate în evenimente de anvergură sau mai puțin vizibile, în care sunt implicate confesiunile, direct sau indirect, prin prezența unor oameni cheie, atunci putem observa un discurs contrariu. Acesta este paradoxul și schizofrenia militantismului politic al bisericilor neoprotestante (nu a tuturor confesiunile de acest fel însă!). Pe de o parte, un discurs direct non-combat politic și, pe de altă parte, o unire cu forțele politice care le pot reprezenta interesele. Gospelul politic, sau, mai simplificat în varianta made în Romania, concertul religios, cel mai adesea legat de drepturi și de libertăți religioase, reprezintă o formă de a face politică a organizațiilor neoprotestante, foarte prizată in România politico-religioasă actuală. Bineînțeles, problema nu constă în faptul că bisericile și organizațiile din marginea lor, ca orice instituție care este actor cu drepturi depline al societății unde există și își face misiunea, sunt militante politic și își construiesc propriile sfere de influență și relații de putere. Este firesc și necesar. Toate organizațiile religioase combină o agendă umană cu una sacră pentru că organizația bisericească este politică. Ea este politică nu numai pentru că este actor social, deci obligat să între în rețele configurate politic într-un Stat, dar, și mai ales, pentru că Evanghelia este politică, Isus fiind așteptat ca un rege. Paradoxul apare însă în legătură cu trăirea comunitară a credinței, adică trăirea credinței în organizația bisericească, care stă pe ideea că regatul lui Isus nu este din lumea aceasta. Atunci, muzica gospel și gospelul politic întră intr-un conflict. Iar problema centrală devine cum păstrăm credință intactă, cum o rupem de politic, apărând-o în același timp. Ar trebui să ne supunem autorităților guvernamentale sau politice sau să le subminăm? Trebuie să le considerăm ca agenți ai forțelor întunecate sau ca pe entități care promovează ordinea? Imposibil de trăit în societate, în Stat ca oameni și instituții religioase fără sa acceptăm că există o legătură strânsă între religie și politică. Dar este la fel de dificil să nu trasăm limitele acestui mariaj de nedesfăcut. Miza etică și răspunsul odată cu problematizarea sa sunt date de viziunea și obiectivele pe baza cărora entitățile religioase realizează pactul cu politicul. De ce să folosim gospelul politic? Un răspuns etic, care protejează credința individuală, regatul lui Hristos care nu este din lumea această, ar fi ca organizațiile religioase să îl folosească asumându-și pactul CU politicul și cu PENTRU politic. Astfel, Hristos nu este depus într-o cutie politică, „forțat” să joace rolul de partizan al unui partid sau altul.
Instituția religioasă are datoria morală să afirme mărturia publică biblică, uitându-se la Scripturi și la biserica primară, într-o luptă, prin leviere precum Gospelul politic, din care să câștige credincioșii săi care s-au înrolat în organizație cu speranța de a câștiga drepturi depline ca cetățeni în patria cea veșnică.
Referințe selective:
Klauspeter Blaser, La théologie au XXe siècle. Histoire – Défis – Enjeux. Ed. l’Age d’Homme, Lausanne 1995.
https://www.infoconcert.com/ artiste/golden-gate-quartet-837/biographie.html
https://histoireparlesfemmes.com/2017/12/18/mahalia-jackson-la-reine-du-Gospel/