Părtași la misiunea lui Dumnezeu

Semne care arată calea STUDIUL 1 » 28 SEPTEMBRIE – 4 OCTOMBRIE Comentarii la Scoala de sabat

Sub titlul „Părtași la misiunea lui Dumnezeu” studiul din săptămâna aceasta continuă seria de învățături teologice de tip fake news. Introdus prin cuvintele Domnului Hristos „Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, așa să vă iubiţi și voi unii pe alţii. Prin aceasta vor cunoaște toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii” (Ioan 13:34,35), studiul revine asupra istoriei lui Avraam ca părtaș la misiunea lui Dumnezeu. Astfel, pe un fond deja falsificat și anume că Dumnezeu are o misiune – ceea ce este fals pentru că nimeni nu poate să-i încredințeze lui Dumnezeu o misiune – studiul se focalizează asupra unui moment din viața lui Avraam. Este vorba de episodul biblic în care Avraam își oferă ospitalitatea unor călători care erau în drum spre Sodoma și Gomora.

În contextul acesta, studiul dezvoltă o serie de învățături în ruptură cu textul biblic pe care aparent se sprijină. De exemplu ni se spune: „De la început, Avraam a acceptat să fie folosit de Dumnezeu pentru misiune. Acest adevăr se poate vedea, de exemplu, în Geneza 18, atunci când Dumnezeu l-a avertizat cu privire la ce avea să se întâmple cu Sodoma și Gomora.” Această afirmație nu numai că nu are nicio susținere biblică în ceea ce privește postura lui Avraam ca misionar, dar ea este în decalaj obiectiv cu textul biblic care consemnează că episodul acesta a avut loc nu la început, ci mult mai târziu după ieșirea lui Avraam din țara sa, din familia sa, dintre rudeniile sale. Mai mult decât atât, faptul că Dumnezeu îl înștiințează pe Avraam în legătură cu intențiile sale privind Sodoma și Gomora nu este sinonim cu încredințarea unei misiuni. A înștiința pe cineva și a încredința o misiune cuiva sunt două lucruri diferite care nu pot fi confundate sau care nu trebuie să fie confundate mai ales într-un context educativ, cum e cazul nostru, al școlii de sabat.

Mult mai gravă prin disonanța ei totală cu ceea ce este scris în Biblie, este învățătura despre voința umană de a mântui oamenii în ciuda voinței lor și de a considera acest demers ca fiind misiune. Mai exact studiul ne învață că „Nu după multă vreme însă, Avraam a început să se implice personal în misiunea lui Dumnezeu. Implicarea lui, așa cum se observă în acest capitol, a constat în rugăciune și mijlocire pentru oamenii din Sodoma și Gomora. Adică voia să vadă dacă nu cumva acești oameni, în ciuda lor înșiși, puteau fi salvați.” Și pentru a sublinia că demersul de a vedea oamenii salvați în ciuda lor înșiși, gândire total nebiblică, studiul pune întrebarea: „Într-un anumit sens, dacă nu aceasta este misiune, atunci ce este?”

De asemenea, suntem învățați că „Avraam era conștient de misiunea lui, care era aceea de a le împărtăși tuturor cunoașterea de Domnul, într-o lume cufundată în păgânism, idolatrie și politeism. După cum putem vedea în acest episod, modul cel mai la îndemână de a-și împlini misiunea a fost ospitalitatea față de acești străini, care păreau că doar ce apăruseră la orizont.” Fără îndoială, ospitalitatea lui Avraam este remarcabilă și ea merită să fie un exemplu pentru fiecare credincios. Ospitalitatea este o cale prin care ne apropiem de semenii noștri și în același timp de Dumnezeu. Ospitalitatea lui Avraam este un model de a relaționa cu cei din jurul nostru. Dar misiunea pe care Dumnezeu o încredințează trimișilor Săi nu este aceea de a fi ospitalieri. Ospitalitatea trebuie să caracterizeze pe cei la care sunt trimiși misionarii. Diferența este fundamentală și schimbă total sensul învățăturii.

Dumnezeu încredințează misiuni omului și atunci omul devine misionar pentru El. Dar Dumnezeu nu are nici o misiune de îndeplinit El Însuși și, prin urmare, noi nu putem să fim părtași cu Dumnezeu la ceva ce Dumnezeu nu are. Iată de ce, studiul din săptămâna aceasta pentru a promova o învățătură nebiblică, recurge la manipulare prin decontextualizare și trunchiere. Mai exact, studiul „Părtași la misiunea lui Dumnezeu” este o învățătură în mare măsură distorsionată, construită din segmente de informații reale, dar difuzată într-un alt context. Aceasta este învățătura rescrisă, o imagine trunchiată a vieții lui Avraam, un episod real, dar subtitrat cu învățături false.

Conștient sau nu de manipularea sa, autorul studiului de săptămâna aceasta profită de buna-credință a credincioșilor ca să transmită un mesaj religios organizațional sau o opinie, dacă vreți,  în locul textului sacru. Obiectivul urmărit este să-i aducă pe oameni la o cauză pe care să o susțină cu orice preț în numele lui Dumnezeu mobilizându-i astfel pentru o idee profitabilă instituțional și valorizantă din punct de vedere socio-confesional.

Partajează: