Unde au dispărut „Cyborgii” lui Dumnezeu?
Inteligența artificială (IA) s-a născut mai întâi în imaginația humanoizilor, s-a dezvoltat ca un concept științifico-fantastic, pentru ca mai apoi să devină preocupare pentru entuziaști și experți în informatică ajungând la noi ca mașină de făcut bani pentru unii sau sperietoare pentru alții.
Jules Verne, George Orwell, Martin Caidin, ca să numesc doar câțiva autori de literatură premergătoare IA, au scris despre viitoarele minuni ale tehnicii cu mult înainte de a fi devenit realitate. Călătoria pe lună, controlul maselor prin metode de monitorizare video sau folosirea dispozitivelor bionice care înlocuiesc anumite organe sau părți din organele umane au fost mai întâi apanajul imaginației acestor „visători”.
Alan Turing (filmul The Imitation Game este cea mai scurtă cale de a afla câte ceva despre acest geniu al matematicii) reușește să rezolve Enigma – codul secret de comunicare al armatei naziste – folosindu-se de formule matematice și de strămoșul computerului de azi. Aș putea să mă hazardez spunând că acel experiment a fost una dintre primele dovezi că mașina/computerul poate să înțeleagă și să descifreze vorbirea/scrierea umană.
În 1950, Isaac Asimov publică „I Robot”, o colecție de povestiri imaginare despre roboți. La vremea aceea, scrierile sale erau categorisite ca ficțiune. Cu toate acestea, ideile prezentate au inspirat imaginația unei întregi generații de cercetători care au pus bazele dezvoltării roboticii ca știință.
Ne-am aștepta ca ultimii 80 de ani de când omenirea a început să cocheteze cu ideea de inteligență artificială să fi fost presărați numai cu succese. Realitatea este că începutul anilor ’70 a fost poreclit „iarna IA”. Guverne, investitori, cei care puteau să ia decizii s-au răcit pur și simplu la ideea de a continua investițiile enorme în cercetare care a dat rezultate sub măsura așteptărilor. O bună vreme, cam tot ce a însemnat cercetare în domeniu a fost pus pe pauză, pentru ca la începutul anilor ’80 să asistăm la o redefinire a așteptărilor acompaniată de un nou val de investiții mai prudente și limitate pe latura comercială.
Un moment definitoriu în istoria inteligenței artificiale a fost publicarea unei lucrări de specialitate de către Rodney Brooks, „Elefanții nu joacă șah”. Brooks este omul de știință care l-a înlocuit pe legendarul Marvin Minsky la cârma Laboratorului de Cercetare a Inteligenței Artificiale de la MIT (Massachusetts Institute of Technology), locul de unde se dă ora exactă în informatică. Brooks schimbă paradigma de abordare a programării computerelor, de la de sus în jos, adică de la factorul uman dictează computerului ce și cum să gândească, la metoda de jos în sus, incluzând rețelele neuronale ca element de bază în dezvoltarea programării, anume eliberarea mașinii de tirania programatorului și acordarea libertății de a se programa/învăța singură.
Internetul abundă de informații despre istoria dezvoltării inteligenței artificiale, pentru cei interesați puteți accesa linkurile de la subsol.
Am făcut această simplistă introducere, cu scopul de a atrage atenția asupra unui aspect crucial după părerea mea, aspect lăsat deoparte sau dezvoltat extrem de superficial de majoritatea comentatorilor fenomenului IA: imaginația.
Gândirea religioasă evanghelică sau chiar adventistă este influențată enorm de epoca în care s-au născut și dezvoltat, anume epoca modernistă, marcată de revoluția industrială. Aș numi-o chiar o gândire lineară, mecanică, aritmetică dacă doriți, unde istoria se scurge de la trecut spre viitor, și unde profeția nu ar avea nici o noimă fără istorie. Marvin Minsky a fost un produs al acestei gândiri, drept urmare abordarea sa în dezvoltarea timpurie a IA a fost dominată de ideea că omul dictează mașinii/computerului ce să proceseze, însă dându-i libertatea de a procesa datele cu viteze uluitoare. Cu alte cuvinte, s-a mers pe ideea îmbunătățirii continue a vitezei și a volumului de date procesate, nu pe modul de procesare.
Schimbarea de paradigmă adusă de Rodney Brooks, considerată eretică în prima fază, a eliberat industria IA de acest tip de gândire deschizând calea spre ce avem azi și în același timp spre un viitor greu de definit. Nu a durat mult după apariția ChatGPT-ului ca o mică pregustare a potențialului rețelelor neuronale folosite în dezvoltarea IA ca o anumită parte a publicului să se dea de ceasul morții la gândul că IA ne va persecuta religios sau ne va controla viața fără permisiune. Unii merg chiar până la teama supremă cum că rasa umană ar putea fi eradicată de pe planeta albastră de IA. Chiar dacă aceste frici auto-induse s-ar dovedi adevărate, consider că ele ar trebui să ne fie ultima grijă pe lista temerilor noastre existențiale, deoarece pericolul, dacă vorbim de un pericol, nu vine din acea direcție după părerea mea.
Un cunoscut investitor în domeniu, Ian Hogarth, descrie nivelul potențial de dezvoltare al inteligenței artificiale folosind termenul „inteligență asemănătoare cu inteligența lui Dumnezeu”.
În treacăt fie spus, deoarece am să revin la tema aceasta, Ian Hogarth și cei care gândesc asemenea lui au o imagine eronată despre Dumnezeu (cel puțin din punct de vedere al înțelegerii mele a Bibliei) considerându-L pe Creator ca pe un despot care ține totul sub control când realitatea este exact pe dos. Dumnezeu a dat omenirii libertatea de a alege fără nici o amenințare de control și pentru asta și-a asumat riscul suprem. Îndrăznesc să afirm că problema celor care se tem de această noua inteligență nu este acuratețea predictibilității stiințifice ci mai degrabă ignoranța teologică.
În loc de a aduce argumente tehnice, de data aceasta v-aș invita să aruncăm o privire asupra lui Dumnezeu și a ideii de control sau supraveghere divină.
De-a lungul istoriei, lumea a suferit schimbări radicale fără supraveghere. Este cu totul adevărat că Dumnezeu și-a împlinit cu fidelitate planurile și profețiile Sale, exact la timpul și locul anunțate. Totuși, împlinirea unei profeții nu înseamnă că noi am fost transformați sub supravegherea Lui directă, așa cum mulți ar putea presupune. Dacă s-ar fi aplicat supravegherea lui Dumnezeu în sensul în care cei mai mulți dintre noi gândim, omenirea ar fi fundamental diferită astăzi. Lideri precum Putin și Biden ar împărtăși o dragoste și o grijă reciprocă autentică, reflectând influența plănuită asupra lor de Dumnezeu. Realitatea este la polul opus. Drept urmare, îndrăznesc să spun că transformarea personală apare numai și numai ca urmare a deciziei nerestricționate și nesupravegheate a individului.
De dragul contrastului, imaginați-vă o comunitate, chiar biserică dacă doriți, în care membrii se întâlnesc săptămânal pentru a sărbători darurile, talentele și succesele celuilalt. Rezultatul va fi că fiecare își va considera fratele sau sora mai presus de el însuși (Filipeni 2:3). Credeți că poate exista așa ceva în lumea noastră? Eu cred că este posibil numai și numai pe baza alegerii libere a participanților. Sunt absolut convins că nici un fel de forțare fizică sau psihică nu ar putea genera o asemenea comunitate.
Ne este mult mai ușor să proiectăm asupra înțelegerii noastre despre Dumnezeu o imagine a unui exterminator divin, concentrat exclusiv pe amendarea oricărei abateri de la un curs imaginat de noi dar atribuit Lui. Distrugerea unor orașe precum Sodoma, Ierihonul și chiar puternicul Ierusalim susține această percepție. Mai mult decât atât, conceptul de eventuala ardere a Terrei (2 Petru 3:11-12) pare să-l implice pe Dumnezeu Însuși în distrugere, contribuind la teama noastră de o inteligență asemănătoare cu inteligența lui Dumnezeu posesoare de putere distructivă. Cu toate acestea, există dovezi ample care sugerează contrariul – un Dumnezeu al iubirii necondiționate care a surprins imaginația tuturor ființelor din Univers permițând de bunăvoie să fie pironit pe cruce chiar de creatura în care și-a investit dragostea.
Psihologii spun că mintea noastră nu este programată să perceapă negativul, dar în mod ciudat, aproape întotdeaună ne lăsăm creierul să poposească asupra potențialelor nenorociri. Această înclinație poate fi atribuită bombardării zilnice cu vești proaste, violență și alte atrocități, care ne influențează subconștientul să anticipeze calamitatea mai degrabă decât să ne concentrăm asupra modului în care putem aduce lumină în întuneric și speranță în disperare.
Cea mai neprețuită definiție a religiei din Scriptură ne este data de Iacov: “Religia curată şi nepângărită înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să ai grijă de orfani şi de văduve în necazurile lor şi să te păstrezi neîntinat de lume”. (Iacov 1:26,27)
Un alt pasaj, de data aceasta al înțeleptului Solomon ne spune că „El a făcut totul frumos la vremea lui. El a pus, de asemenea, eternitatea în inima omului; totuși nimeni nu poate înțelege ce a făcut Dumnezeu de la început până la sfârșit.” Eclesiastul 3:11 Veșnicia locuiește în inimile noastre încă de la început. Culmea este că nici nu avem nevoie să înțelegem cum funcționează Dumnezeu pentru a beneficia de veșnicie, deoarece o avem instalată din oficiu de cel care ne-a creat.
Prin urmare, dacă vrem să fim „Cyborgi” ai lui Dumnezeu, este absolut necesar să avem activate în sistemul de operare al ființei noastre următoarele funcții biblice:
- grijă de orfani și văduve aflate în necazul lor (Iacov 1:27)
- slăbirea lanțurilor nedreptății (Isaia 58:6,7)
- dezlegarea funiilor jugului pentru a-i elibera pe cei asupriți (Isaia 58:6,7)
- împărțirea mâncării cu cei flămânzi (Isaia 58:6,7)
- adăpostireai săracului rătăcitor (Isaia 58:6,7)
- când îi vezi pe cei goi, îmbrăcă-i și nu te depărta de aproapele tău (Isaia 58:6,7)
Dacă hotărâm să îmbrățișăm adevărata imagine a lui Dumnezeu – una de iubire, compasiune și participare activă în a face lumea un loc mai bun, vom da loc imaginației să se dezvolte într-un mediu sănătos. Întruchipând aceste valori, devenim adevăratele reflectări ale unei inteligențe asemănătoare cu inteligența lui Dumnezeu care transformă vieți și aduce speranță tuturor. Alternativa este exact ce vedem în media zilelor noastre: frică, teorii ale conspirației, griji nejustificate și deraieri de la normalul care ne-a fost pus la dispoziție de “programul” inițial. Care ar fi prețul pe care ar trebui să fim dispuși să-l plătim ca să devenim întruchiparea iubirii lui Dumnezeu într-o lume care are disperată nevoie de ea? Enorm: schimbarea fundamentală a gândirii poluate de conspirații și basme ridicole.
Și pentru că nu v-am răspuns la întrebarea ce pericol mai mare decât IA am în vedere când spun că totuși există ceva mai de temut, răspunsul meu este “pierderea imaginației”.
Cine are timp în zilele noastre să-și imagineze o lume în care Cyborgii lui Dumnezeu, adică eu și dumneavoastră, se preocupă mai mult de nevoile celorlalți ajungând astfel la fericirea promisă de Programator? De neimaginat!
Linkuri utile
https: //ro.wikipedia.org/wiki/Cyborg
https: //www.youtube.com/watch?v=EI0NXTrS5Pw
https: //www.youtube.com/watch?v=CIoddZ1NOVM
https: //www.britannica.com/biography/Rodney-Allen-Brooks