Ceasul judecății Lui

Studiul din săptămâna aceasta – potrivit titlului său în contextul celor „Trei solii îngerești”, subiectul general al studiilor din trimestrul acesta – ne lasă să credem că învățătura propusă urmărește reactivarea înțelegerii adevărului prezent cuprins în expresia „ceasul judecății” din  Apocalipsa 14:7. În realitate, însă, în conținutul studiului „ceasul judecății” este doar un pretext pentru a ne angaja gândirea în hățișurile unui înfricoșător  întuneric al minții cu două ceasuri și trei judecăți. Mai exact, în timp ce „ceasul” din titlu est „Ceasul judecății” din Apocalipsa,  „ceasul” din textul de memorizat este ceasul trezirii „din somn”, al redeșteptării, adică două lucruri diferite. Abordarea studiului, care le prezintă indiferențiat, este în mod profund problematică. A  nu face diferența între aceste două ceasuri biblice din ignoranță este semnul grav al unei desimbolizări a adventismului. A le considera identice în mod intenționat este semnul unui dezastru intelectual al bisericii. În ceea ce privește judecățile din studiu, ele sunt trei și anume, o judecată a omenirii, o judecată a lui Hristos și o judecată a „cetățenilor neprihăniți”. Astfel, studiul ne spune fără nici un suport textual al Bibliei următoarele: „Flăcările judecății lui Dumnezeu s-au năpustit și s-au stins asupra Lui, la Calvar, și toți cei care sunt în Hristos sunt în siguranță pentru totdeauna sub aripile Lui. La cruce, Hristos a fost judecat ca un păcătos condamnat, pentru ca noi să putem fi judecați ca niște cetățeni neprihăniți ai Împărăției cerești. El a fost judecat ca un criminal pentru ca noi să fim eliberați de focurile nimicitoare ale pieirii veșnice, atât în sens figurat cât și în sens literal.”[1] Ceea ce încețoșează aici gândirea și mai tare este autoevaluarea studiului cu privire la sensul „judecății” pe care trebuie să îl înțelegem ca pe o silepsă, ca pe o figură de stil sau altfel spus ca pe un joc de cuvinte.

Studiul încearcă să pătrundă sensul „ceasului judecății” prin retorică. Dar atât pentru Apocalipsa lui Ioan cât și pentru cartea lui Daniel, retorica nu are mijloace explicative ale adevărului prezent. Înțelegerea acestor scrieri solicită logica. Profețiile nu sunt povești. Nu sunt lecturi pentru clasele primare unde elevii trebuie să răspundă la întrebarea: „Ce mai învățam noi, copii, din această povestire?” Profețiile nu au scopul de a fabrica învățături, ci de a formula probleme în raport cu o actualitate concretă, nu imaginată. Profețiile sunt mesaje a căror actualitate credinciosul poate să o acceseze numai printr-un demers fondat pe logică. „Ceasul judecății Lui” nu este o chestiune de timp, adică de istorie. „Ceasul judecății” din solia îngerului din Apocalipsa este, potrivit textului, „ceasul Lui”, al Creatorului, al Celui care este veșnic, care este în afara timpului, în afara istoriei. „Ceasul judecății Lui” nu este, din fericire pentru cei mai mulți dintre locuitorii Pământului care detestă calculele, o problemă de matematică. Nu este nici măcar o problemă de gramatică mai mult sau mai puțin confesională. Sensul și soluția problemei „ceasului judecății Lui” sunt accesibile numai într-o logică a credinței care poate depăși atât aritmetica teologiilor tradiționale cât și algoritmii obscurantismului modern al inteligentelor de tot felul, artificiale, emoționale, teritoriale etc.  Credinciosul din ziua de azi care este membru al unei biserici digitale, care studiază Biblia pe smartphone, care cânta și se roagă online, citește în Apocalipsa lui Ioan că „ceasul judecății Lui” a venit. Pentru el, „ceasul judecății” nu mai este o dată, o data într-o agendă, ci un dat, un eveniment prezent al lumii noastre nedrepte în care el are ceva de făcut, și anume să se teamă, să dea slavă și să se închine Creatorului pentru că El, Creatorul, face dreptate.

Când „a venit ceasul judecății Lui”, nu este problema profetică la care textul  biblic ne cere să răspundem, să găsim o soluție sau mai exact, o dată. Textul ne spune nouă, cum a spus credincioșilor din secolul I că acest ceas „a venit”. De asemenea, problema profetică pusă de expresia apocaliptică „ceasul judecății Lui” nu este nici cum, nici ce și nici pe cine judecă Dumnezeu în acest ceas. Nu se vorbește nimic despre așa ceva în text. Problema profetică anunțată în text este cea a unei restaurări conforme cu proiectul original al creațiunii, unde, ca om, deși am toată libertatea, legitimitatea judecății mele a încetat sa mai existe, pentru că „a venit ceasul judecății Lui.” „A veni ceasul judecății Lui” îmi pune problema privării de dreptul pe care mi l-a dat păcatul de a mă așeza în locul lui Dumnezeu cunoscând, predicând și legiferând ce este bine și ce este rău. Iar răspunsul la această problemă este cel al intrării în rolul meu de creatură care este preocupată nu de ascultarea de basme și nici de căutarea deșartă de date apocaliptice, ci de trăirea concretă, aici și acum, a experienței de a se teme, de a aduce laudă și a se închina Celui care a creat-o.     

---

[1] Citarea este din studiul „Ceasul judecății”.