Atacul la cultura creștin ortodoxă românească și trădarea progresiștilor
În recentă dezbatere românească legată de un proiect de aliniere a datei Paștelui ortodox cu cel catolic, proiect ieșit din rândurile societății civile a mirenilor ortodocși și propus de doi ortodocși practicanți, „influenceri” culturali și politici în sfera publică românească, s-a iscat o reacție ce pare construită pe un limbaj de programare binar, care stă la baza produselor inteligenței artificiale, a electronicii digitale, adică a calculatoarelor, și pe care o putem numi Reacția 0-1, sau, într-o exprimare etico-umanistă, bine-rău, sau, într-o viziune estetică, frumos-urât.
Obiectivul acestui bilet nu este de a construi argumente în favoarea a cine are dreptate sau de a tranșa cum trebuie văzute lucrurile în ceea ce privește alinierea datei, sau despre cine pierde sau cine câștiga în războiul acesta al ideologiilor, mentalităților, culturilor și tradițiilor. Deci, nu este vorba despre o pledoarie pentru menținerea datei de Paște după ritualul și calendarul creștin ortodox. Acest text s-a născut dintr-o uimire intelectuală în față neînțelegerii incoerenței în argumentația acestui grup reformator-progresist care se opune, paradoxal, prezervării multiculturalismului, valoarea centrală a viziunii reformator-progresiste despre lume.
Pe scurt și simplificat, multiculturalismul înseamnă coexistența mai multor culturi, inclusiv a curentelor religioase, pentru că religia este parte din cultură, o provincie a culturii, coexistență încurajată de o politică voluntaristă care se traduce prin politici de acordare a unor drepturi și recunoașteri pe un teritoriu al tuturor sensibilităților prezente, nu numai majoritare dar și minoritare, evident, cu de la sine înțeleasă consecință, fără ingerință în drepturile majorității. Este o formulă politico-societală de a configura raporturile dintre majoritate și minoritate-diversitate, fără a produce îngrădiri de drepturi pentru niciuna dintre acestea. Or, incoerența intelectuală în raport cu valorile multiculturale apare atunci când un grup progresist-reformator vine cu o propunere care are aerul unei trădări atât logică cât și ideologică față de prezervarea multiculturalismului. Trădare, trădare, vorba lui Brânzovenescu din Scrisoarea pierdută a lui I.L Caragiale, dar să știm și noi, sau mai degrabă să înțelegem și noi de ce.
O explicație ar fi. Și o voi prezenta sub formă unei experiențe trăite de un cercetător, experiență a cărei morală este formatoare în ceea ce privește faptul că astăzi, fie că suntem conservatori, fie că suntem reformatori-progresiști nu știm despre ce vorbim. Iar media digitale ne ajută și mai puțin să mai știm despre ce vorbim sau de ce acționăm într-un anumit fel, la un moment dat.
Iată experiența : « În timpul unui sejur de cercetare într-un campus mare american în anii 1990, mi-a atras atenția o prelegere publică intitulată „Multiculturalism: The New Fascism”. Vorbitorul, un cunoscut jurnalist ultra-conservator, s-a străduit să demonstreze că multiculturaliștii urmăreau de fapt obiectivul de a distruge omul alb și cultura lui, așa cum regimul hitlerist dorise să-i anihileze pe evrei. Câteva zile mai târziu, un intelectual din diaspora africană mi-a explicat că, dimpotrivă, multiculturalismul era singura modalitate de a lupta eficient împotriva fragmentării rasiale, etnice și culturale a societății americane și împotriva persistenței rasismului și sexismului. Niciunul dintre cei doi interlocutori ai mei nu a definit clar ce înțelege el prin multiculturalism. Dar distanța dintre pozițiile lor a dat o idee despre dezbaterile uneori furtunoase și adesea pasionale pe care acest termen folosit recent le-a stârnit.
Chiar și astăzi, sensul cuvântului multiculturalism variază enorm în funcție de autori, disciplina academică, școala de gândire și țară. Atât de mult încât nu este ușor să știm despre ce vorbim atunci când îl folosim. Pentru unii, evocă retragerea comunității și, prin urmare, este legat de un alt termen problematic, comunitarism. Pentru alții, ar beneficia de înlocuirea termenului de interculturalitate, care este mai unificator în măsura în care pune accent pe interacțiunile dintre culturi și grupuri… » (Martiniello, 2011).
Aceast episod trăit de Martiniello, profesor universitar în științe politice, explică de ce, unii dintre noi, ne simțim trădați și de o tabără și de altă . Atât de apărătorii tradiției , dar și de reformatorii ei. Ne simțim trădați , dar și intrăm în război, ne confruntăm public, mai mult sau mai puțin violent în arena mediatică, din incultură (oricât de culți și școliți am părea că suntem), din captivitate in ideologii și tradiții, din lipsa de distanță critică față de și incapacitate de a face diferența dintre trăirea personală religioasă și fenomenele de societate legate de religie, instituții religioase, dogme etc.
Referințe selective
Martiniello, M. (2011). Chapitre 4. Qu’est-ce que le multiculturalisme ?. Dans : M. Martiniello, La démocratie multiculturelle: Citoyenneté, diversité, justice sociale (pp. 85-108). Paris: Presses de Sciences Po.