Vestea bună a judecății

Studiul din săptămâna aceasta – „Vestea bună a judecății” – ne anunță de la început că „vom explora temele mai profunde ale judecății în raport cu marea luptă dezlănțuită în univers și vom vedea, în mod special, ce se întâmplă când poporul credincios al lui Dumnezeu se confruntă cu inevitabila „judecată viitoare” (Faptele apostolilor 24:25). Dacă nu ar fi vorba de un studiu al școlii de sabat, acest anunț ar fi putut fi tolerat intelectual sub eticheta îngăduitoare a unei sărmane pastișe nereușite a schemei de gândire folosită de către Erich von Däniken în eseul „Amintiri despre viitor”[1]. Dar aici este vorba de „școala de sabat” și o „școală” are nu numai datoria, dar și obligația să nu abuzeze sub nici o formă de încrederea elevilor sau studenților. Este inadmisibil din punct de vedere moral ca o instituție religioasă să folosească creditul de onestitate intelectuală pe care i-l conferă credincioșii pentru a le spune basme, adică pentru a-i iniția în gândirea mitică promițând că vor explora AZI în mod obiectiv, confruntarea poporului lui Dumnezeu cu judecata VIITOARE în raport cu o mare lupta universală declanșată în TRECUT.

Textul biblic nu este un basm pe care îl putem povesti fiecare așa cum ne place. Textul biblic spune că îngerul „zicea cu glas tare: «Temeți-vă de Dumnezeu și dați-I slavă, căci a venit ceasul judecății Lui; și închinați-vă Celui ce a făcut cerul și pământul, marea și izvoarele apelor!»” (Apocalipsa 14:7). Nu este vorba de nici o „mare luptă” în acest text biblic. Nu este vorba de nici un „popor credincios al lui Dumnezeu” în acest text. Nu este vorba de nici o „judecată viitoare” în acest text. Vestea bună nu este „ceasul judecății”. Toate acestea sunt produsul imaginației obscurantiste, sunt doctrine fantasmagorice.  

Evanghelia sau vestea bună pe care o poate găsi oricine în textul biblic „de memorizat” al studiului nostru este – ne place sau nu ne place – o întreită poruncă: „temeți-vă”, „dați slavă” și „închinați-vă”. Această întreită poruncă este „o Evanghelie veșnică”. Temerea de Dumnezeu, glorificarea Lui și închinarea înaintea Lui nu au nici început și nici sfârșit. „Ceasul judecății” însă este o frântură de timp, un moment. Sosirea „ceasului judecății” nu este veșnică și prin urmare vestea ei nu poate fi decât „o Evanghelie a unui timp”, „o Evanghelie cu un început și cu un sfârșit”. În textul biblic, „o Evanghelie veșnică” și „ceasul judecății” sunt două realități diferite.

Temele profunde ale „judecății” despre care vorbește textul biblic din studiul nostru nu sunt evanghelice. Ele sunt apocaliptice, adică „sunt relative la transformarea radicală a sistemului de reprezentări a relațiilor dintre ceea ce este divin și ceea ce nu este, cum și la condițiile istorice globale ale sistemului menționat”[2]. În „ceasul judecății” oamenii nu sunt somați să se închine Dumnezeului milostiv și mântuitor, ci Dumnezeului creator: „închinați-vă Celui ce a făcut cerul și pământul, marea și izvoarele apelor!”, spune textul biblic. „Ceasul judecății” este un moment al istoriei omenirii când credința și necredința sunt apreciate în raport cu recunoașterea sau nerecunoașterea lui Dumnezeu nu ca Mântuitor, ci Creator. Așa se poate explica și mântuirea necreștinilor despre care apostolul Pavel scria credincioșilor din Roma că au ajuns la cunoașterea lui Dumnezeu prin considerarea lucrării Lui de Creator: „Fiindcă ce se poate cunoaște despre Dumnezeu le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. În adevăr, „însușirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veșnică și dumnezeirea Lui se văd lămurit de la facerea lumii, când te uiți cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El.” (Romani 1: 19,20)

În contextul acesta, nu trebuie neglijat faptul că oamenii își imaginează tot felul de scene în care Îl fac pe Dumnezeu să joace rolurile pe care limitele lor biologice și culturale le îngăduie cu privire la judecata divină. De asemenea, nu trebuie considerat cu ușurătate faptul că unii produc cărți despre „tribunale cerești” în care se hotărăște soarta omenirii, cărți unde scriu povesti științifico-fantastice cu siguranța martorului ocular pe care trebuie să îl crezi pe cuvânt. Cum nu trebuie ignorat faptul ca alții fac filme apocaliptice sau înspăimântă oamenii pe rețelele digitale de socializare cu fel de fel imagini ale procedurilor juridice din Cer. Desigur „Nu este vina noastră dacă vechile izvoare scrise și legendele omenirii prezintă atâtea fantasmagorii……și totuși noi suntem vinovați că, deși cunoscând toate acestea, nu le-am acordat importanța cuvenită și nici nu le-am privit cu suficientă seriozitate”. (von Däniken, 1970, p. 140)

---

[1] von Däniken, E. (1970). Amintiri despre viitor.  Editura Politicaa, Bucuresti.

[2] Jean HADOT, André PAUL, « APOCALYPTIQUE & APOCRYPHELITTÉRATURES », Encyclopædia Universalis [en ligne], consulté le 24 avril 2023. URL : https://www.universalis.fr/encyclopedie/litteratures-apocalyptique-et-apocryphe/