Temeți-vă de Dumnezeu și dați-I slavă

Studiul din săptămâna aceasta este construit pe ipoteza raportului care poate exista între temerea de Dumnezeu și glorificarea Lui, pe de o parte, și răbdarea sfinților creștini păzitori ai poruncilor lui Dumnezeu, pe de altă parte. Obiectivul afișat în textul studiului este „o invitație divină pozitivă […] de a fi de partea lui Dumnezeu în conflictul cosmic”. În retorica adventistă expresia „conflictul cosmic” a dat și dă naștere la aporii fără sfârșit și fără sens despre o confruntare fantasmagorică abandonată imaginației și ruptă de realitatea temporală și spațială a locutorilor. Se va vorbi despre har, despre iubire, despre lege, despre mântuire la trecut și la viitor. O retorică fără sens într-un context în care credinciosul este somat în fiecare clipă să se poziționeze în conflicte concrete, conflicte pe care le trăiește personal și  direct, aici și acum. Conflictele în care sunt implicat eu credinciosul adventist cultivat al secolului al XXI-lea nu sunt teologie, nu sunt dogme religioase. Ele sunt o realitate sensibilă, un adevăr prezent. Ele generează întrebări concrete care vizează răspunsuri pragmatice. Cum să fiu de partea lui Dumnezeu în conflictele cu părinții mei, cu copiii mei? Cum să fiu de partea lui Dumnezeu în conflictele cu frații mei, cu surorile mele? Cum să fiu de partea lui Dumnezeu în conflictele cu soția mea, cu soțul meu? Cum să fiu de partea lui Dumnezeu în conflictele cu colegii mei, cu vecinii mei, cu clienții mei? Cum să fiu de partea lui Dumnezeu în conflictele cu pastorul meu, cu comitetul bisericii mele, cu conducătorii bisericii mele?

Textul din Apocalipsa care dă titlul studiului nostru  – „ temeți-vă de Dumnezeu și dați-I slavă” – poate fi un început de răspuns la aceste întrebări. „Un început” pentru că textul biblic din care face parte sintagma amintită este amputat în mod arbitrar de autorul studiului, trecând sub tăcere chiar și cea mai obiectivă și indispensabilă coparticipare la producția de sens și anume injoncțiunea „și închinați-vă”. Simpla asociere necontextualizată a acestor două porunci – „temeți-vă de Dumnezeu și dați-I slavă” – are însă meritul de a evita abordarea tradițională, adică abordarea adventistă pur profetică în favoarea unei abordări specifice pragmatismului pedagogic. Astfel, a fi de partea lui Dumnezeu în conflictele noastre cotidiene nu ne apare aici ca o constrângere religioasă consecutivă fricii umane față de un Dumnezeu apocaliptic, pe care credinciosul nu-l cunoaște, dar despre care i se spune că pedepsește aspru ignoranța și nici ca o obligație spirituală paradoxală față de un Dumnezeu apocaliptic de care trebuie să îi fie frică în timp ce i se spune că fricoșii vor arde în iazul cu foc și pucioasă, adică vor pieri pentru veșnicie. (Apocalipsa 21:8 ). Simpla asociere necontextualizată a acestor două porunci – „temeți-vă de Dumnezeu și dați-I slavă” – acoperă și închide ontologic în ea esența educației necesare pentru a trăi de partea lui Dumnezeu în conflictele cotidiene. Ea se traduce prin a ști din proprie experiență sau din ceea ce alții au experimentat, că El nu lasă păcatul nepedepsit. Ea se traduce, de asemenea, prin a nu te simții în largul tău în fața Lui când nu ai conștiința curată, când nu ai făcut bine sau când ești dispus să nu faci bine. Această postură în conflictele noastre cotidiene este „începutul înțelepciunii”(Psalmi 111:10).

Din aceasta perspectivă, ipoteza raportului direct între a fi de partea lui Dumnezeu în conflictele noastre cotidiene și răbdarea sfinților permite o înțelegere experimentală pe care pastorii convertiți în mod regretabil în psihoterapeuți sau consilieri în dezvoltare personală nu o vor mai avea niciodată. În conflictele noastre cotidiene „începutul înțelepciunii” este capacitatea credinciosului de a se controla în așteptările lui personale, de a rămâne calm într-o societate tensionată, de a fi netulburat în fața dificultăților economice, de a perseveracând rezultatele întârzie să apară, fără a se lăsa sedus de nici o redefinire individualizată a binelui și a răului, de nici o ofertă de „recreere” ad-hoc de moralitate în ton cu moda vremii. Atât temerea de Dumnezeu fără glorificarea Lui, cât și glorificarea lui Dumnezeu fără temerea de El sunt incompatibile cu sfințenia credincioșilor și în conflictele noastre de fiecare zi sunt însemnele desolidarizării de Dumnezeu sub acoperirea unei forme de evlavie.