„Paștele noastre” nu sunt „Paștele mă-tii”!

Azi când îmi scrii „Paste fericit!”, am impresia că nu îmi scrii despre „Paștele noastre”, ci despre „Paștele mă-tii!”, cum se zice tot anul în popor. Mă irită să te aud bolborosindu-mi cu gura plină „Hristos a înviat!” și îmi vine greu să îți răspund „Adevărat a înviat!”. Ce are de a face mântuirea mea și mântuirea neamului acestuia cu ouă roșii, iepurași, miei, coșuri pascale și alți cozonaci? A observa niște datini înseamnă a fi credincios? Drept credincios? Da?

Atunci eu sunt Toma necredinciosul. Mintea mea refuză să creadă fără o experiență personală directă. Nu îmi ajunge să aud mesajul că Hristos a înviat. Ascult și glasul care îmi aduce această veste. Si când îl aud cât de slugarnic este, cât de hoț este și cât de puturos este, primul lucru la care mă gândesc este să fiu vigilent și să nu mă las păcălit de tămâierea aceasta cu gust de anafură politică simulată în jocul înapoiat al unei religii civile obscene (https://www.taylorfrancis.com/chapters/edit/10.4324/9780367487379-8/mediatization-religious-violence-information-obscenity-stefan-bratosin).

Da, sunt Toma necredinciosul. Nu îmi ajunge să aud, vreau să și văd. Vreau să Îl vad. Vreau să îl văd pe Hristos înviat. Voi sunteți credincioși. Credeți fără să vedeți că „în ziua de Paste, nu trebuie să dormi, deoarece restul anului vei fi somnoros și vei avea ghinion; [că] lumânarea de la Înviere se păstrează în casă, pentru a fi aprinsă în caz de calamitate naturală, boală sau supărări; [că] în zorii zilei de Paște, trebuie să te speli pe față cu apă neîncepută, pusă într-o cană nouă, în care ai pus un ou roșu, un bănuț de argint și un fir de iarbă, simboluri ale sănătății, prosperității și norocului; [că] la masa de Paște, se mănâncă (…) pește și pasăre, pentru a fi sprinten ca peștele și ușor ca puiul; (…) [că] în ziua de Paște, se ține o bucată de fier sub prag, ca protecție pentru casă; (…) că cei care mor in prima zi de Paște sunt scutiți de judecata divină, iar sufletele lor ajung direct în rai; (…) că în noaptea de Înviere, se deschid cerurile, iar cei dispăruți se întorc pentru câteva clipe la rudele lor. De aceea, cât familia este la biserică, se lasă acasă, la vedere, un ou roșu și un covrig, pentru ca spiritele să își potolească foamea” (https://www.beko.ro/blog/traditii-obiceiuri-si-superstitii-de-paste/)

Voi sunteți credincioși, dar credința voastră nu mă ajută sa Îl vad pe Hristos înviat. Credința voastră a umplut Internetul de superstițiile mamelor și bunicilor precum și conturile mall-urilor de bani. Asta văd, da. Vă văd pe voi plângându-vă pe voi înșivă că nu aveți bani, că ajutoarele sociale vă sunt tăiate și că pensiile nu va ajung pentru medicamente și carne de miel pentru masa de Paște. Dar nu Îl vad pe Hristos înviat. Iată de ce eu sunt Toma necredinciosul.

Când mă îndoiesc de glasul celor care îmi spun „Hristos a înviat” și când voi credincioșilor nu sunteți în stare să mi-L arătați pe Hristos înviat, eu vreau sa-L ating cu mâna mea. Să pun mâna mea pe trupul Său. Să simt rana Lui cu rana mea. M-am săturat de povesti de acum două mii de ani repetate popește și înflorate naiv ca niște ii de mame, bunici, străbunici pe care le pomeniți în înjurăturile pascale sau în postările de pe rețelele digitale. Vreau să simt trupul care mă poartă în rănile Sale. Vreau să-L simt cu singurătatea mea, cu întovărășirile mele, cu sărăcia mea, cu bogăția mea, cu boala mea, cu sănătatea mea, cu nenorocirea mea, cu fericirea mea aici și acum. Vreau să ating Paștele cu mâna mea în familia mea și a voastră, în biserica mea și a voastră, în cetatea mea și a voastră ca să cred că Hristos a înviat. Vreau să simt în societatea noastră, în economia noastră, în politica românească, vreau să simt Paștele noastre, nu ale mamelor noastre: „Măturați aluatul cel vechi, ca să fiți o plămădeală nouă, cum și sunteți, fără aluat, căci Hristos, Paștele noastre, a fost jertfit.” (1 Corinteni 5:7)