Isus câștigă. Satana pierde

Studiul din săptămâna aceasta readuce în discuție textele capitolului 12 al Apocalipsei sub titlul „Isus câștigă. Satana pierde”. Acest titlu introduce în mod subtil, de la început, o confuzie teologică majoră în mintea credincioșilor. El lasă să se înțeleagă că Isus și Satana sunt două forme ale aceleiași substanțe, două expresii ale aceleiași categorii sau, în limbaj metaforic, două fețe ale aceleiași monede. Este o viziune cu origini în mitologiile popoarelor primitive unde zeii se luptau între ei de la egal la egal. Biblia ne spune însă contrariul. Isus și Satana nu fac parte din aceeași categorie nici substanțială și nici funcțională. Isus este Creator, este Dumnezeu. Satana, din contră, este creatură, creație și prin urmare nu poate să fie decât cel mult idol, dar în nici un caz Dumnezeu. Răzvrătirea creaturii nu o ridică niciodată pe aceasta deasupra Creatorului. Eșecul creaturii nu vine din confruntarea ei cu Creatorul, ci din însăși natura și statutul ei imuabil de creatură. În aceeași perspectivă trebuie reținut că miza conflictului este diferită pentru fiecare dintre cele doua părți în opoziție. Ceea ce câștigă Isus este cu totul altceva decât ceea ce pierde Satana. Sau mai exact, ceea ce vrea să câștige Satana este diferit de ceea ce vrea să câștige și câștigă Isus. Satana vrea să câștige o poziție pentru el, Isus vrea să câștige inima păcătosului pentru viață veșnică.   

Al doilea punct nevralgic al studiului este construcția lui în termenii ideologiei războiului dintre Bine și Rău. Noi suntem obișnuiți cu această idee și ni se pare biblică pentru că doctrina bisericii adventiste integrează această gândire. Dar ea nu este biblică. Ideologia războiului dintre Bine și Rău este o caracteristică a spațiului ideologic al Statelor Unite ale Americii. Această gândire americană tradițional „contra subversivă” consistă în stigmatizarea și dezumanizarea adversarilor – politici, economici, religioși etc. – poziționându-i narativ în cadrul unei lupte titanice între Bine și Rău. Cele mai elocvente ilustrații le găsim chiar în retorica președinților americani: George W. Bush invadează Irakul spunând că face o cruciadă împotriva „Axei Răului”, Ronald Reagan numește Uniunea Sovietică „imperiul răului” și etichetează demersul său împotriva acestui imperiu ca fiind „luptă dintre bine și rău și bine și rău”, propaganda americană în favoarea celui de al doilea război mondial a fost „lupta binelui împotriva răului”. Si exemplele pot continua. În studiul nostru, această cultură „contra subversivă” – cultură populistă – vizează atingerea a două obiective majore: a) pe de o parte, legitimarea ignoranței față de realitățile prezente complexe ale bisericii care pot să se exprime dincolo de granițele ei, adică legitimarea ignoranței față de adevărul prezent și b) pe de altă parte, construirea unui consens intern ca să reunească o biserică fragmentată ideologic și doctrinar ca încarnare a Binelui împotriva unor adversari reali sau imaginari prezentați credincioșilor ca încarnare a Răului.

În sfârșit, al treilea punct problematic major al studiului este interpretarea simbolismului din capitolul 12 al Apocalipsei. Aceasta interpretare tradițional-dogmatică ignoră realitatea textului biblic. Ea ignoră cele mai elementare norme de analiză textuală. Ea ignoră rudimentele de coerență explicativă a simbolurilor. Pe tot parcursul studiului, ni se spune că femeia care a născut un fiu pe care balaurul voia să i-l mănânce, femeie care a trebuit mai târziu să fugă în pustie simbolizează „biserica lui Hristos”. O astfel de teză nu suportă nici o verificare. Mai exact, interpretarea propusă în studiu nu tine cont de categorii. Ea nu face nici o distincție între descendența biologică și cea spirituală. Textul biblic, însă, face această distincție. El face referință în termeni simbolici la o descendență biologică și aceasta referință trebuie păstrată de la început și până la sfârșitul narațiunii. Femeia care naște Fiul este poporul Israel. Biserica nu poate să fie considerată femeia care L-a născut pe Isus în mod rațional. În plus, nici un text biblic nu susține o astfel de idee. Biblia ne vorbește despre biserică ca fiind „mireasa” lui Hristos (Efeseni 5.25-27), dar în nici un caz ca fiind mama Fiului pe care balaurul căuta să îl înghită. Pornind de la această premisă greșită, toată interpretarea capitolul 12 este eronată în studiul nostru. Ea trebuie revăzută în întregime, adică de la femeia „învăluită în soare, cu luna sub picioare şi cu o cunună de douăsprezece stele pe cap” și până la „rămășița seminței” acestei femei. 

Dincolo de propunerea unei interpretări ideologico-obscurantiste a capitolului 12 din Apocalipsa, studiul are meritul de a readuce în discuție texte biblice care se impun a fi recitite în lumina adevărului prezent al anului 2023. O oportunitate apreciabilă.