La Labirint! La Labirint!

Miniatură pentru cor mixt de Mircea Valeriu Diaconescu (2022), pe versuri de Mihaela Alexandra Tudor, Ștefan Bratosin și Mircea Valeriu Diaconescu, (2022), cu un preambul în stil psaltic și scrisă spre amintirea pianistului și compozitorului Liviu Barbu, dirijor al Corului Labirint din București. Lucrare dedicată sărbătoririi Centenarului Adunării București – Labirint (1923 – 2023)

Ideea de bază a cântării este Dărâmarea Templului și Reconstruirea lui. Strofa întâia este dedicată glorificării Primului Labirint. Strofa a doua este o întrecere în daruri de valoare diferită, dar pe care Divinitatea le armonizează. A treia strofă aduce cu ea o oarecare mustrare a unor lideri bisericești care au tendința de a-i trata pe credincioși ca pe niște robi, nu ca pe niște fii. Metaforic vorbind, nardul și fiul simbolizează Primul Labirint, cel dărâmat, în timp ce apa și robul pe Cel de al Doilea Labirint, cel aflat în construcție. Dogmatic privind, cântarea subliniază colaborarea, interdependența dintre om și divinitate, pe planul hrănirii spirituale a oamenilor. De asemeni, un accent deosebit este pus, în ceea ce privește declanșarea Revenirii lui Isus, pe faptul că Dumnezeu este Singurul care poruncește să aibe loc această declanșare. Strămutată în cer în anul 2022, Adunarea Labirint din București își așteaptă cu înflăcărare sosirea tuturor labirintenilor, pentru a-i primi cu drag și a fi mereu-mereu cu ei. Spre acest Labirint – se îndreaptă cu fermitate gândul autorilor acestei cântări: La Labirint! La Labirint!