„Acești foarte neînsemnați frați ai Mei”

*** Studiul de săptămâna aceasta sub titlul „Acești foarte neînsemnați frați ai Mei” are meritul de a atrage atenția asupra unei realități sociale a cărei origini se pierde în ceața istoriei neamului omenesc: sărăcia și belșugul. Este vorba de o realitate pe care nici un regim politic și nici o religie nu au reușit să o șteargă de pe fața pământului. O realitate subliniată în mod particular de textul Bibliei care spune: „că săracii nu vor lipsi niciodată din țara ta, de aceea îți poruncesc (..) Să îți deschizi mâna larg față de fratele tău, față de săracul tău și față de nevoiașul tău din țara ta;” (Deuteronom 15:11) Domnul Isus a reiterat această subliniere prin cuvintele: „pe săraci îi aveți totdeauna cu voi”. (Matei 26:11).

Abordarea acestei realități – sărăcia și bogăția – este fondată în studiul nostru pe două ipoteze majore, una de natură etică și alta de natură teologică. Cea de natură etică este inspirată din gândirea capitalistă protestantă unde valoarea cea mai de preț este banul sau bogăția, belșugul fiind – conform eticii protestante weberiene – rezultatul binecuvântării lui Dumnezeu. În această gândire săracul este neimportant, este neînsemnat, este nebinecuvântat de Dumnezeu. Este vorba de o gândire în opoziție cu cea biblică unde săracul este, din contră, o persoană importantă tocmai pentru că ea focalizează atenția asupra sa nu numai în termeni de datorie socială – obligația biblică de a face dreptate și milostenii săracului –, dar și morală – obligația unei conștiințe individuale respectuoase față de sărac dincolo de litera legii. Prin urmare, pentru un creștin adevărat săracul nu este o persoană neînsemnată. Pentru un creștin bogăția nu are o valoare primordială. Binele pentru el se află în afara materialității, a banilor, a aspectului fizic al bogăției:  „Ți s-a arătat, omule, ce este bine! Și ce alta cere Domnul de la tine decât să faci dreptate, să iubești mila și să umbli smerit cu Dumnezeul tău?” (Mica 6:8) Pentru creștin valorile majore sunt dreptatea, mila și modestia. Pentru el, frații „neînsemnați” ai lui Isus sunt toți cei care au nevoie de ajutorul pe care el îl poate da: „Căci am fost flămând și Mi-ați dat de mâncat; Mi-a fost sete și Mi-ați dat de băut; am fost străin și M-ați primit; am fost gol și M-ați îmbrăcat; am fost bolnav și ați venit să Mă vedeți; am fost în temniță și ați venit pe la Mine.”(Matei 25: 35,36) Un adevărat creștin nu face diferență între sărac și bogat pentru că nu numai Biblia, dar și inteligența realității obiective îi spun că și bogatului îi poate fi foame și sete, că și bogatul poate să fie străin, că și bogatul poate să fie bolnav sau în închisoare, că și bogatul are nevoie de ajutor și de mântuire. În viața unui creștin sincer, „acești foarte neînsemnați frați” sunt semnul unei atitudini pozitive față de nevoile cel mai puțin afișate ale tuturor fraților noștri, săraci și bogați deopotrivă: nevoie de înțelegere, de ascultare, de iubire, de părtășie, de comunitate; nu neapărat de bani, nevoia, câteodată, pur și simplu de atenție.

Cea de a doua ipoteză pe care este fondat studiul nostru în abordarea acestei realități – sărăcia și bogăția – este de ordin teologic. Exemplele prezentate – tânărul bogat, Zacheu, Iov – deschid vechea și mereu neîncheiata dezbatere teologică a mântuirii prin har, prin credință sau prin fapte. Pentru a moșteni viața veșnică, tânărului bogat Isus îi spune „du-te de vinde ce ai, dă la săraci” (Marcu 10: 21), Zacheu se angajează să dea săracilor „jumătate din avuția” lui (Luca 19: 8), Iov punea în valoare faptul ca „celor nenorociți le era tată și cerceta pricina celui necunoscut” (Iov 16: 26), iar Domnul Hristos le spune celor de la dreapta Sa: „Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, de moșteniți Împărăția, care v-a fost pregătită” (Matei 25: 34) pentru că „ați făcut aceste lucruri unuia din acești foarte neînsemnați frați ai Mei” (Matei 25: 40). Ideea mântuirii prin fapte apare privilegiată în studiul nostru cu mențiunea unei dificultăți mai mari în ceea ce îi privește pe bogați. Pertinența acestei poziționări poate fi discutată, dar ea nu este obiectul studiului nostru. Notam doar ideea în sine ca fundament al unei teologiei economice a facerii de bine.

Pentru noi, rămâne întrebarea de fond, capitală: ce ar fi mai interesant pentru destinul meu veșnic? Să fiu un „frate neînsemnat” al lui Isus? Sau să fiu unul care se ocupă de „frații neînsemnați”? Ferice de cine va da răspunsul cel bun.