„Invazia imbecililor”, Mutantul media digital și „Toți jurnaliști!”

O precauție metodologică : Acest text nu este o judecată, ci rezultatul unor cercetări sistematice ale unui specialist în media și Internet pe teren religios și politic. Folosiți-l deci cu înțelepciune !

În 2015 Umberto Eco, semiotician, filosof, eseist și scriitor, un spirit enciclopedic al secolelor XX și XXI, mort în 2016, califică media sociale (rețele sociale, platformele online, Internetul în general) drept o « invazie de imbecili ». În repetate rânduri, în texte proprii și interviuri acordate presei naționale și internaționale, Eco s-a exprimat foarte elocvent asupra pericolului « etilic » pe care îl reprezintă acestea, împreună cu media clasice (mai ales televiziunea). „(Media sociale, n.n.) au dat dreptul de a vorbi unor legiuni de proști care înainte doar vorbeau la bar, după un pahar de vin și nu făceau rău comunității. (…) astăzi au același drept să vorbească ca un laureat al Premiului Nobel”. Că să parafrazăm, acest fenomen s-a instituționalizat, adică a pătruns în cadrul instituțional al organizațiilor (bisericilor) și comunităților religioase, generalizându-se și cangrenând o bună parte din acțiunile publice ale acestora. De pildă, reprezentați instituționali – pastori, preoți, etc. – sau laici simpli (mireni), fac considerații etice, estetice, sociologice, teologice cu pretenții intelectuale, vorbind în moraliști ai Bibliei, ai religiei, ai credinței, etc. Campanii de evanghelizare sau de propagandă religioasă, cu pretenții pompoase, cu obiective de management à l’americaine sau planuri cincinale à la roumaine invadează Internetul, creând o cacofonie în rândul comunităților religioase și, mai ales, o dezorientare în ceea ce privește fundamentul practicii credinței la nivelul credincioșilor onești care, în nevoia de a regăsi busola, se refugiază în reperele stabile pe care le regăsesc în trecut sau în mesajele diverselor „staruri evanghelistice” autohtone sau din alte colțuri din lume.

Odată cu apariția tehnologiilor digitale care permit vizibilitate publică imediată și „do it yourself” prin intermediul self media, în acest caz rețelele sociale și platformele media digitale, a apărut o nouă categorie de utilizatori : mutantul media digital. Mutantul media digital este noul « profesionist media », creator și difuzor de conținut mediatic, fără formare în domeniu, deci nici cunoștințe și nici etică profesională. El poate fi orice cetățean lambda, orice credincios lambda, dar, și mai delicat, orice pastor, preot lambda, convertit în „om de media” care „face singur” presă și televiziune pe rețelele sociale. Problema devine și mai sensibilă atunci când acest model este reprodus cu succes nu numai de televiziunile laice, dar, mai insidios, de televiziunile religioase, care reiau această practică promovând emisiuni cu un conținut, cu invitați și realizatori/moderatori care încarnează paradigmă mutantului, capabil să imite modelul profesionistului media, dar cu instrumentele incompetentului media, sau, parafrazând-l din nou pe Umberto Eco, al idiotului media (al televiziunii, al Internetului…).

Competența într-o profesie – cea de preot, pastor , leader religios, etc. nu servește simultan în toate celelalte meserii și, mai ales, cea de jurnalist, care presupune o formare de specialitate solidă în domeniu. În plus, mai ales la televiziunile cultural-religioase, pregătirea profesională acreditată prin studii universitare în domeniu și prin experiență și training permanent cu specialiști este condiția elementară (nu de performanță, doar elementară) pentru misiunea de educare, de sensibilizare spirituală și religioasă pe care și-o asumă .

Trebuie să fii în armat că să te poți servi de media, fie că sunt clasice sau digitale. Reluând o altă analogie a lui Eco, este ca și cum ești pus în situația de a folosi un super bolid, o super mașină, dar pe care trebuie să știi să o conduci înainte să, dacă nu, te duci direct in zid.

Internetul și media sociale au produs o serie de maladii intelectual-profesionale, specifice mutanților media digitali : agresivitatea dezinhibată, prostia dezinhibată, iluzia atotștiinței, depășirea perimetrului de competență, etc.

Nu va debarasați de educație, de școală, de cărți (bune !), de formare profesională solidă în domeniu. Prostia nu este fascinantă pe termen lung, ci devine dramatică, mai ales acum când trăim cu și prin media, ne exprimăm, ne etalăm viața privată, pe cea profesională și pe cea spirituală pe pânză Internetului. Ceea ce formează cultural, spiritual și profesional nu este imitarea și instituționalizarea lui „așa se face” sau „merge și așa”, ci filtrarea și conservarea în raport cu principiul „distingerii erorii de adevăr”, al „cunoașterii de ignoranța” și al „bazei de cunoaștere împărtășite” de lipsa ei.

A revendica „propria enciclopedie” ca model instituțional sau privat (n.n.) este tipic pentru prostie, așa cum spunea același Eco. Nici măcar credința nu poate exista fără cunoaștere și educație : pentru ca Darwin cu teoria evoluției speciilor să fi fost posibil, este necesar să fie acceptată existența lui Dumnezeu și relatarea Genezei.

Referințe

Tudor, M-A, & Bratosin, S. (2021). La médiatisation. Nouveaux défis pour les sciences et la société. Paris : L’Harmattan.

Tudor, M-A, & Bratosin, S. (2020). « Croire en la technologie », Communication [En ligne], vol. 37/1, URL : http://journals.openedition.org/communication/11021 ; DOI : https://doi.org/10.4000/communication.11021

Tudor, M. A. et al. (dir). (2018). Politique et religion au défi de la communication numérique. Paris : l’Harmattan.