Daruri pentru Isus

***Studiul de săptămâna aceasta – Daruri pentru Isus – își propune să promoveze un mod de a vorbi convingător despre subiectul dăruirilor pe care credinciosul trebuie să le facă organizației bisericești închipuindu-și că le face lui Isus. Mai exact, lecțiunea este un exercițiu de sofism simplist. Lipsită de conținut pozitiv în conformitate cu Biblia, ea vorbește despre daruri fără ca să-i învețe ceva pe credincioși; ea vorbește doar ca să-i determine să dea bani la biserică printr-un șiretlic retoric: când dai la biserica, îi dai lui Isus. Ca orice retorică sofistă, lecțiunea vorbește despre daruri fără să se preocupe de promovarea unei gândiri bune sau, în cazul nostru, a unui mod teologic de înțelegere a dăruirii biblice. Preocuparea este de a produce asupra credinciosului efectul dorit de cei care sunt „stăpâni peste cei ce [le]-au căzut la împărțeală” cum spune apostolul Petru (1 Petru 5:3) și anume acela de a-i face pe credincioși, cu ajutorul anumitor dispozitive retorice, să dăruiască bisericii cât mai mult din ceea ce câștigă, dar și din ceea ce au. Această învățătură sofistă era considerată în antichitate ca fiind o artă cosmetică practicată cu intenția a ascunde ignoranța vorbitorului și a seduce un ascultător care, la fel de ignorant ca sofistul, devine complice în puterea înșelătoare a vorbirii rostite. Platon spunea ca sub masca sofistului pândește un prădător care, atras de câștig, nu ezită prin intermediul unor cuvinte alese să se joace cu aparențele pentru a subjuga și corupe sufletul prăzii sale.

 Pentru a ilustra retorica sofistă a studiului „Daruri pentru Isus” observați în cuprinsul său, de exemplu, sintagma care ne spune că atunci „când Îi predăm lui Isus banii noștri, dragostea noastră față de El și față de alții crește”. Această afirmație este tot atât de falsă ca afirmația șarpelui în gradina Eden: „în ziua când veți mânca din el (din fructul pomului oprit), vi se vor deschide ochii și veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul.” (Geneza 3:5) Nu scrie niciunde în Biblie că dând bani omul va crește în iubire. Niciunde. În plus, observați că Isus nu a cerut să-L iubim. El a cerut să Îl ascultăm: „voi sunteți prietenii Mei dacă faceți ce vă poruncesc Eu” (Ioan 14:15). Și El a poruncit: „du-te de vinde ce ai, dă la săraci” (Marcu 10:21).  Isus nu a cerut să I se dea bani și nici nu a delegat pe cineva să ceară bani pentru El. A cere bani credincioșilor în dar pentru Isus este o escrocherie intelectuală. Când cererea vine din partea celor care păstoresc biserica atunci avem de a face în mod evident cu un abuz de încredere.   

O altă înșelătorie sofistică este folosirea narațiunii despre darul văduvei sărace din Marcu 12:41-44 pentru a promova ideea că „Dumnezeu ține cont de darurile noastre”- așa cum susține studiul spunând că „singurul dar pe care Isus l-a lăudat vreodată – un dar pentru o „biserică” pe cale să Îl respingă, o „biserică” ce se îndepărtase grav de chemarea și misiunea ei.” Este o înșelătorie pentru că această afirmație nu numai că este falsă, adică nu corespunde textului biblic, dar ea este indecentă pentru că țintește extorcarea des fonduri prin presiune morală de la cei mai nevoiași membri ai bisericii. Observați textul, citiți cu atenție. Aici Isus nu laudă darurile pentru templu așa cum spune lecțiunea. În Biblie stă scris doar că „se uita cum punea mulțimea bani” (Marcu 12:41). Observați, de asemenea că textul  vorbește de templu și nu de biserică așa cum scrie în lecțiune. Nici un teolog nu va confunda templul cu biserica. Numai un ignorant care vrea să seducă alt ignorant va folosi sofismul acesta. Observați, în sfârșit, că, potrivit textului, pentru Isus dăruirea este invers proporțională cu valoarea darului. Dăruirea văduvei este cea mai mare în timp ce valoarea darului ei este cea mai mică. Este un sofism ieftin și degradant afirmația că „Dumnezeu ține cont de darurile noastre”.  

Încărcătura sofistică a studiului este enormă. Exemplele sunt numeroase. Merită să mai reținem încă unul surprinzător. Astfel în contextul în care ni se spune că „Cel mai bun lucru pe care se pare că îl putem face este să fim generoși în ajutarea cauzei lui Dumnezeu”,  studiul ne reamintește că atunci „Când Și-a trimis ucenicii într-o călătorie misionară, Isus le-a spus: „Fără plată ați primit, fără plată să dați” (Matei 10:8). Impostura sofistă consistă în răstălmăcirea și deturnarea sensului originar al textului în legitimarea necesitații spirituale pentru un bun și adevărat credincios de a face daruri clericilor. În mod concret, afirmația biblică a gratuității servirii în lucrarea de păstorire sau în serviciul de predicare a Evangheliei sau în orice altă misiune pe care ne-a încredințat-o Isus –  „Fără plată ați primit, fără plată să dați” – este folosită ca argument pragmatic pentru a justifica colecta de daruri pentru a răsplăti pe cei care ar trebui de fapt să slujească fără plată. Pe scurt, Isus spune una, lecțiunea se folosește de cuvintele Lui pentru a afirma exact contrariul la ceea ce a spus EL. Desigur, biserica are nevoie de darurile credincioșilor. Nu darurile sunt problema studiului de săptămâna aceasta, ci felul în care prin acest studiu se caută obținerea darurilor. Darurile sunt un element important în legăturile sociale. Ele fac parte din viața bisericii. Folosirea sofismelor, lipsa de onestitate în învățătura despre daruri sunt însă sursă de suspiciuni și de neîncrederi de tot felul în onestitatea și credincioșia administratorilor darurilor atât de necesare în lucrarea lui Dumnezeu. Aceasta este problema studiului.  

---