Toate lucrurile noi

Dincolo de mitologiile creștine mai mult sau mai puțin denominaționale, studiul din săptămâna aceasta – Toate lucrurile noi – are meritul de a sublinia în conștiința credincioșilor una dintre cele mai contrariante făgăduințe biblice în contextul socio-cultural și politic al timpurilor pe care le trăim: „Iată, Eu fac toate lucrurile noi” (Apocalipsa 21:5). Deci  și oameni noi. Această făgăduință este contrariantă pentru că în timp ce „noi, după făgăduința Lui, așteptăm ceruri noi și un pământ nou, în care va locui neprihănirea” (2 Petru 3:13), milităm din convingere sau pur și simplu din inerție pentru cauze care nesocotesc a priori această făgăduință. Iată de ce studiul acesta ridică, printre altele, două întrebări cu impact direct asupra raportului dintre viața noastră socială și cea spirituală: a) Cum să împac credința mea în făgăduința biblică a unui cer nou și a unui pământ nou cu presiunea socială la care sunt supus pentru a prezerva actualul cer și actualul pământ? b) Cum să trăiesc cu încredințarea în făgăduința Scripturii că voi deveni un om nou și în același timp să mă înscriu în rândurile celor care de-a lungul istoriei au rezistat și rezistă în fața ideologiilor omului nou?

Aceste întrebări sunt contrariante pentru că noi nu avem decât credința ca fundament pentru a formula posibile răspunsuri, iar credința noastră, în ciuda încredințării că vine din Cuvânt, are adesea rădăcinile în religii și gândiri ancestrale care nu au avut nimic de a face cu textul biblic. Astfel, noi construim o gândire despre cerul nou și despre pământul nou pe ideea antică a două lumi, una terestră și alta cerească aflate în raport asemănător vaselor comunicante: ce se întâmplă în lumea terestră este rezultatul a aceea ce se petrece în lumea cerească și ceea ce faci aici în lumea terestră condiționează viața ta viitoare în lumea cerească. Biblia, însă, propune o altă manieră de a gândi cerul nou și pământul cel nou. Mai exact cerul nou și pământul cel nou potrivit textului biblic nu sunt efecte nici ale faptului că oamenii adoră natura – pentru că Biblia condamnă închinarea la elementele mediului înconjurător: „să nu-ți faci chip cioplit, nici vreo înfățișare a lucrurilor care sunt sus în ceruri sau jos pe pământ sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor și să nu le slujești” (Exodul 20:4.5) – și nici efectele faptului că oamenii distrug prin comportamentul lor creația lui Dumnezeu – pentru că în Apocalipsa ni se spune că Dumnezeu va prăpădi pe cei care prăpădesc pământul (Apocalipsa 11:18). Biblia nu acreditează punțile, podurile între lumea terestră actuală și lumea cea nouă făgăduită ca lucrare, creațiune a lui Dumnezeu. Prin urmare, dincolo de orice prejudecată privind militantismul ecologic, teologizarea acestui militantism este „o poveste spusă de cei de la putere pentru a controla masele, folosindu-se de speranța unei vieți după moarte”[1].

Pentru aceleași scopuri – putere și control al maselor – a fost promovat și conceptul de „om nou”. Aceasta promovare istorică are și ea două fațete în ceea ce privește percepția conceptului de „om nou”: a) o percepție total negativă prin asociere cu regimurile totalitare ale secolului al XX-lea care s-au dezvoltat pe fundamentul ideologic al mitului creării unui „om nou”, și b) o percepție pozitivă prin asociere cu transumanismul secolului al XXI-lea, ideologie care propune un om nou, diferit și ca aparență și ca spirit. Opunerea celor două percepții este înșelătoare. Si una și cealaltă sunt realități pământești fără nici o legătură cu realitatea „omului nou” locuitor al unui cer nou și al unui pământ nou conform textului biblic. Potrivit Bibliei, „omul nou” este o realitate cerească, mai exact este o realitate creată în trupul lui Hristos care se afla acum – așa cum subliniază crezul creștin – la dreapta Tatălui: „în trupul Lui, – spune apostolul Pavel – a înlăturat vrăjmășia dintre ei, Legea poruncilor, în orânduirile ei, ca să facă pe cei doi să fie în El însuși un singur om nou” (Efeseni 2:15). Este o realitate în afara legilor terestre.

Cerul nou, pământul nou, omul nou sunt realități viitoare, de altă natură decât cea specifică firii noastre pământești, realități pe care ni le putem închipui fiecare după puterea noastră, pe care le putem specula după inteligența noastră, în care putem crede după credința noastră, dar care rămân totuși în mod evident în afara capacității noastre actuale de percepție. Prin urmare, orice conexiune teologică a acestor realități cerești cu ordinea socială a lumii noastre ar trebui să suscite în mintea fiecărui credincios autentic suspiciunea unor interese străine făgăduinței „Iată, Eu fac toate lucrurile noi” (Apocalipsa 21:5).


[1] Studiul Toate lucrurile noi.

Partajează: