Faceți ucenici din toate neamurile… O minută spirituală în ciclul sărbătorilor de iarnă
Mandatul dat de Hristos în Matei 28 a fost și este preluat de majoritatea bisericilor creștine[1][2][3] atât în crezul lor, cât și în declarația lor de misiune mai degrabă ca o metodă de a face noi adepți. La aceasta se reduce chiar și sensul pe care ele îl dau în acțiune la ceea ce numesc convențional, în jargonul specific, lucrarea misionară. Acțiunea lui Hristos presupune însă un model concret după care El a lucrat: “El își arăta compasiunea față de ei, îngrijea de nevoile lor și le câștiga încrederea. Apoi le spunea «Urmați-Mă!»”[4] Este ușor de observat că metoda Sa era personală, iar accentul nu cădea atât de mult pe instituția în sine (Templu, sinagogă), cât pe misiunea Sa individuală.
Desigur, astăzi există mai multă organizare instituțională, există programe și proiecte precum Tabita, Cutia milei și altele asemenea, create cu scopul de a-i ajuta pe cei din jur. Însă un lucru trebuie subliniat și înțeles, mai ales în lapsul acesta de timp când lumea se suspendă în sărbătorile de iarnă: biserica, văzută ca o instituție, nu mai poate atrage prin demersurile sale organizaționale. Ea poate să ofere o platformă prin care să faciliteze întâlnirea între oamenii de bine și cei în nevoie. Însă, în fond, a-L urma pe Hristos rămâne o sarcină de împlinit prin oameni, și nu oricum, ci individual și personal.
Biserica ca instituție este formată din fiecare dintre noi, bob cu bob. Biserica nu există moral și spiritual fără fiecare persoană considerată în individualitatea sa, chiar dacă poate exista legal ca grup, colectiv. Tocmai din acest motiv apostolul Pavel le amintește corintenilor în prima sa scrisoare în capitolul 12 că “sunteți trupul lui Hristos și fiecare, în parte, mădularele lui”. De altfel, întreg capitolul este o argumentare continuă a ideii conform căreia instituția bisericii este formată din fiecare membru care o alcătuiește, acolo aflându-se puterea de a transforma lumea într-un loc mai bun.
Tocmai de aceea, mandatul din titlu ar trebui însușit și practicat la nivel personal, astfel încât aceasta să ne responsabilizeze și să ne ofere o direcție clară și un scop precis pentru a repopula bisericile cu oamenii săi. Nu de sus în jos, ci de jos în sus.
Un proverb atribuit filozofului stoic Seneca spune că “dacă nu știi în ce port vrei să ajungi, niciun vânt nu îți este favorabil”. Per a contrario, atât timp cât există o țintă clară spre care fiecare dintre noi ne îndreptăm – credința în și mandatul lui Hristos – avem încrederea că vom avea vânt favorabil spre a ajunge acolo, mai devreme sau mai târziu.
Să rămânem atașați de aceasta speranță în anul care vine!
[1] https://baptist.org.md/ro/?page_id=802
[2] https://filadelfia.center/viziune/
[3] https://www.bisericalutherana.ro/teologie-lutherana/botezulunmiracolcareneaducedelamoartelaviatarom63-11
[4] White, E.G. (2010). Divina vindecare. București: Viată și sănătate, p. 98