Vinovații fără vină
Pentru că se apropie crăciunul, poate că a venit vremea să se facă dreptate locuitorilor din Betleem care au fost puși la stâlpul infamiei peste 2000 de ani dintr-o eroare lingvistică. Singura lor vină, repetată în fiecare scenetă jucată de copii la școală sau la biserică în decembrie, este faptul că nu au vrut să ofere Mariei și lui Iosif măcar o cămăruță de doi pe doi ca să-l nască pe Mesia. Unii merg un pas mai departe și spun că nici măcar nu au încercat…
Adevărul se ascunde undeva printre cuvinte și mituri care ne domină conștiința și imaginația fără a fi fondate pe o temelie biblică solidă.
Traducerea Dumitru Cornilescu, de departe cea mai răspândită printre vorbitorii de limba română, este o frumoasă reprezentare a înțelegerii culturii orientului apropiat prin lentilele unui român slujitor al dreptei credințe. Rezultatul muncii sale nu se poate cuantifica în cifre și poate că așa e mai bine. Chiar dacă am o simpatie aparte și pentru Grigore Pișculescu (mai bine cunoscut sub pseudonimul Gala Galaction) Cornilescu rămâne un King James al românimii (bineînțeles păstrând proporțiile). Inventarea tiparului ar fi rămas total irelevantă fără traducători, editori și tipografi care au dat acces vlădicii la Infinit.
Chiar dacă traducerea King James este din ce în ce mai puțin folosită în mediile creștine progresiste, la fel cum traducerile noi sunt preferate lui Cornilescu la amvoanele evanghelice românești, trebuie remarcat faptul că gândirea creștină universală este tributară acelei prime traduceri, de excepție la vremea ei, dar care a rămas încremenită într-o epocă apusă. Motivul este simplu, limba pe care o vorbim ne influențează gândirea mai abitir decât orice altă forță care ne confruntă existența.
„La fel cum Procust din mitologia greacă, care scurta sau lungea statura oaspeților ca să încapă în patul lui, presupunerile asupra limbii vorbite aflate în subconștientul nostru ne încurajează să reformulăm narațiunea biblică într-un mod care să se potrivească concepțiilor noastre.” [1]
Tot în cartea „Misreading Scripture With Western Eyes”, E. Randolph Richards și Brandon J. O’Brien explică faptul că cititorul se complace în suficiența propriei înțelegeri a Scripturii prin simplul fapt că acceptă aproape inconștient limitele impuse de limba pe care o vorbește.[2]
Cu toate că pentru unii această situație nu este suficient de importantă ca să ne pierdem timpul cu ea, totuși, exemplul nașterii Mântuitorului și legendele atașate evenimentului în speță, înfloresc nejustificat imaginația noastră biblică și asta ar trebui să ne dea de gândit. Îndrăznesc totuși să sper și la o posibilă reformare a perceperii scripturii, chiar și numai de dragul unei îmbogățiri a înțelegerii limitate pe care o practicăm azi.
Cum s-a ajuns la concluzia că sătenii din Betleem, mulți dintre ei rude ale lui Iosif, au refuzat să ofere un loc potrivit pentru venirea pe lume a lui Isus? Avem afirmația lui Luca cum că “a născut pe Fiul ei cel întâi născut, L-a înfăşat în scutece şi L-a culcat într-o iesle, pentru că în casa de poposire nu era loc pentru ei.” (Luca, 2.7) Casa de poposire, hotelul, motelul, popasul, hanul, pensiunea, și puteți continua lista cu orice alt sinonim considerați potrivit situației, ne trimite cu gândul la o formă sau alta de găzduire comercială. Noua Traducere Românească ne apropie cumva de însemnătatea intenționată de Luca, (odaia de găzduire) dar găsesc foarte grea o potențială schimbare a înțelegerii populare cum că sătenii din Betleem au refuzat Domnului Hristos o maternitate potrivită.
Cuvântul care pricinuiește controversa este kataluma. Maria l-a înfășat pe Domnul Isus în scutece, după care l-a culcat într-o iesle pentru că în kataluma nu era loc pentru ei. Ce înseamnă pentru un cititor al Scripturii în limba română în 2022 cuvântul kataluma?
În nici un caz hotel, han, pensiune sau casă de oaspeți. Cameră de oaspeți poate fi o traducere mai aproape de înțelesul original, însă nu chiar completă.
Kenneth Bailey[3] ne luminează înțelegerea aspectului punându-ne în contextul vremii și locului în care avem de-a face cu kataluma. Profesorul de Noul Testament nu ne povestește numai din auzite, sau din ce a citit în cărți, ci chiar din propria experiență, petrecând peste 60 de ani din viață în Orientul Mijlociu unde a studiat si experimentat cultura, obiceiurile și limbile vorbite în acel colț de lume.
Înainte de a ne ocupa de arhitectura unei case din vremea respectivă, să explorăm pentru un moment însăși noțiunea de casă. Pentru noi, o casă are o temelie, ziduri, ferestre, acoperiș, eventual curent electric și canalizare. Cei mai înstăriți (nu neapărat bogați) au panouri solare și duș cu încălzire instant.
În secolul întâi, noțiunea de casă era mult mai asemănătoare cu ceea ce noi numim bordei. Google vă poate lămuri ce este un bordei, sau chiar imaginea de mai jos, era casa străbunicilor noștri, o adâncitură în pământ, uneori chiar un fel de mini-peșteră artificială, o cavitate săpată într-o movilă, care oferea temelie și cel puțin o parte din acoperiș naturale. Un bordei avea o singură încăpere, oferind doar adăpost în calea ploii sau ninsorii, umbră de arșița soarelui și eventual căldură în nopțile geroase de iarnă.
Sursa imagine: Bordei în județul Teleorman 1906, https://i.imgur.com/yw8CjSR.jpg
Un “bordei” de pe vremea Domnului Hristos, era format dintr-o încăpere. La intrare, era zona vitelor, oile si caprele, sau chiar asinii se adăposteau de frigul nopții sau uneori de ploaie. Ieslea, sau staulul erau de fapt acea mică zonă de la intrarea în casă. O treaptă mai sus era sufrageria, dormitorul și bucătăria, toate laolaltă. Aceste două secțiuni, uneori delimitate de un zid, o jumătate de zid sau chiar nedespărțite, formau „casa”.
Descrierea de mai sus se apropie mai bine de locuințele din orient aflate în proprietatea sătenilor din Betleem. Urcatul pe casă nu necesita scară, lumina era ușor de făcut punând candela în mijlocul casei (vezi Matei 5:15)
Kataluma pe de altă parte, era o încăpere specială, separată de restul casei, cu intrare separată. Nu era neapărat la etaj, cel mult era plasată câteva trepte mai sus de restul casei. Nu toată lumea își permitea un astfel de lux, posesorii de kataluma erau de cele mai multe ori oameni însemnați. Domnul Hristos și ucenicii au petrecut ultima cină în casa unui necunoscut, proprietar de kataluma, dar asta este obiectul altui articol. Aceste două episoade ne vorbesc despre kataluma, iar Luca este demn de crezare.
Mai mult decât atât, când vine vorba de han, hotel, loc de găzduire comercial, Luca folosește alt cuvânt: pandokheion, care este tradus corect de Cornilescu, han. Este evident că Luca nu numai că știe ce vorbește, dar știe și limba greacă la un nivel academic.
Oricât am vrea să-i ținem vinovați pe locuitorii din Betleem de faptul că Mântuitorul s-a născut într-o iesle din cauza nepăsării lor, adevărul este că ei au oferit tot ce au avut disponibil la vremea respectivă, propria lor casă, și de acolo zona care oferea cel mai potrivit spațiu pentru o naștere conform situației.
Ospitalitatea Orientului mijlociu este aproape o religie în sine. Nu se pune problema ca Domnul Isus să fi fost respins de ai săi, oricât de mult ne-am dori să atașăm versetul din Ioan 1:11 la evenimentul nașterii lui Mesia. O așa respingere ar fi fost o încălcare flagrantă a așteptărilor societății, a Torei, iar Maria și Iosif erau rudele satenilor, nu niște străini.
Citind interpretarea de mai sus, nu pot sa nu mă gândesc la porunca Domnului Hristos din Isaia 58:7, „adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost”, repetată în Matei 25 în episodul profetic al judecății viitoare. Eu locuiesc la garsonieră, să fie primitor fratele prezbiter, că el are vilă cu etaj, deci are camere de sus disponibile. Casa din Isaia și Matei, este exact bordeiul din Betleem de pe vremea nașterii lui Mesia.
Speculez și închei: dacă l-am vedea noi pe Domnul Hristos gol, nu l-am îmbrăca? Sau dacă ar avea nevoie de găzduire, nu l-am invita chiar și la noi în garsonieră? Nu s-ar mai pune problema de condiții… Păcat că El nu își dorește o cameră de sus, ci bate la ușă cu așteptarea de a fi primit înăuntru, în casă, la masă…
[1] Misreading Scripture with Western Eyes: Removing Cultural Blinders to Better Understand the Bible
by Brandon J. O’Brien E. Randolph Richards, IVP USA; First edition (21 Dec. 2012)
[2] Idem.
[3] Kenneth E. Bailey, Jesus Through Middle Eastern Eyes Cultural Studies In The Gospels, 2008 SPKC United Kingdom.