Înşelăciunile de la sfârşitul timpului

Misticismul, spiritismul, necromanția, reîncarnarea, demonismul, adică tot mozaicul practicilor, credințelor, ideologiilor aglomerate în zona paranormalului și considerate de studiul din săptămâna aceasta ca fiind „înșelăciuni de la sfârșitul timpului”, sunt de fapt subiecte cu care omenirea este confruntată din cele mai vechi timpuri. Ele nu sunt în nici un caz specifice vremurilor de pe urmă, dar reactualizarea lor accelerată sub forme noi de exprimare, reprezentare și semnificare în chiar activitatea noastră spirituală de astăzi, adică din secolul al 21-lea, este într-adevăr îngrijorătoare. Ca și în grădina Edenului, atracția pentru ceea ce se afla „dincolo” de viața ordinară, naturală a omului este legat de alegerea fiecăruia în cea ce privește sursa adevărului. Atunci, Eva a ales să considere adevărat ceea ce spunea șarpele. Astăzi creștinii consideră adevărat în mod prioritar ceea ce spune știința și ceea ce au citit, auzit sau văzut în media. Or, aceasta este poate una dintre cele mai mari și mai dezastroase înșelăciuni ale timpului nostru, și anume ignorarea distincției funcționale dintre formele simbolice; în cazul nostru, distincția funcțională dintre religie, știință și limbajul mediatic.  

O ilustrație elocventă ne este oferită de interesul din ce în ce mai mare și prezența masivă în biserică a teoriilor, interpretărilor și practicilor în raport cu dezvoltarea personală, cu psihoterapia sau cu psihologia. Aceasta din urmă a devenit în ultima vreme sursă de adevăr în fata căreia se extaziază nu numai membrii bisericii, ci si păstorii ei. Or, aici este o veritabila înșelătorie a timpului sfârșitului. Freud, de exemplu, referința majoră în psihologie și psihoterapie, a fost un adept practicant al spiritismului. În ceea ce privește misticismul, el afirmă că „orice individ inteligent are până la urmă o limită unde începe să devină mistic, acolo unde începe cea mai personală ființă a sa” (Groddek, 1977, p. 65) Spiritiști si ei, Marie și Pierre Curie, laureați ai premiului Nobel, credeau în fenomenele fizice paranormale si puneau în relație energiile misterioase care sunt la originea acestora cu radioactivitatea; ei au promovat parapsihologia creând un institut dedicat „științelor” paranormale pentru a studia visele, schimbările de temperatura, mișcările obiectelor și tot ce scapă percepției umane. Exemplele sunt nenumărate. Ideea de reținut aici este că, atunci când considerăm în biserică adevărurile științei în locul adevărurilor religiei ne expunem înșelătoriilor asemenea lui Saul cu văduva din Endor. Religia și știința au fiecare aportul lor benefic, inconturnabil în cunoașterea umana, dar amestecul lor este o înșelătorie extrem de periculoasă astăzi pentru viața credinciosului.

O alta înșelăciune care amenință creștinismul astăzi este adorarea și credința necondiționată în posibilitățile de comunicare oferite de noile tehnologii media. Toți avem ifoane, leptopuri, televizoare etc. de care suntem atașați aproape organic, fără să luăm în considerare faptul că aceste tehnologii sunt rezultatul cercetărilor unor oameni pasionați de investigarea spiritelor și a altor fenomene „psihice” precum comunicarea directă între diferite entități. Fizicianul britanic și pionierul wireless Sir Oliver Lodge, de exemplu, a fost renumit pentru deschiderea sa față de fenomenele spiritiste si pentru ședințele în care experimenta contactul cu Raymond, fiul său mort. De asemenea, Thomas Alva Edison — celebrul inventator al fonografului, a lămpii cu incandescență, a emițătorului cu buton de carbon pentru telefoane etc. —, în 1920, și-a anunțat intenția de a crea un dispozitiv de comunicare a spiritelor, un aparat pentru a comunica cu persoanele care au murit. Încă o data, problema nu este că inventatorii și cei care au dezvoltat și dezvoltă noile noastre tehnologii de comunicare sunt oameni care au avut pasiunea amestecului științei cu ocultismul. Problema este credibilitatea pe care credinciosul creștin o acordă veștilor media adevărate în vreme ce religia lui nu este o religie a veștilor adevărate, ci a veștilor bune, a evangheliei. Aici este încă una dintre cele mai perfide înșelăciuni ale timpului sfârșitului în ceea ce privește misticismul, necromanția, reîncarnarea, demonismul și toate celelalte fenomene paranormale.       

Forța înșelăciunilor din timpul sfârșitului nu stă, deci, în conținutul acestor fenomene pentru că el este vechi și același de când lumea, nici în experiențele paranormale ale unor oameni mai mult sau mai puțin cunoscuți, ci în încrederea fără pusa în folosirea rezultatelor acestor experiențe și promovarea vectorilor lor de difuzare.

Referințe

Groddek, G. (1977) Ça et moi, Paris, Gallimard.

Partajează: