Pasaje care se contrazic

Săptămâna aceasta, sub titlul „Pasaje care se contrazic”, studiul Scolii de sabat ne spune încă de la început că inventariază „pasajele provocatoare folosite de unii ca să justifice noțiunea de nemurire naturală a sufletului”. Prin această precizare, studiul ne asigură că nu se focalizează asupra unor eventuale contraziceri existente în textualitatea biblică. Este o alegere bună, deoarece, în mod obiectiv, pentru omul credincios, textul biblic este cuvântul lui Dumnezeu și Dumnezeu nu poate să se contrazică pe el Însuși. Contradicțiile legate de textul biblic sunt, în realitate, construite de mintea omului necredincios.

Căutând să formuleze răspunsuri la „contrazicerile” biblice ca producții ale minții umane, studiul pune, însă, în discuție, fără să o numească, o problemă atemporală extrem de importantă, și anume problema riscului nebun – cum ar fi zis Paul Ricœur – pe care și l-a luat Dumnezeu prin faptul că s-a lăsat și se lasă interpretat. Omul, oricât de spiritual și oricât de genial ar fi, rămâne o formă de viață, o ființă limitată și lipsită fizic de mijloacele necesare pentru a interpreta în mod infailibil pe Cel ce este fără de început și fără de sfârșit. Si totuși, Dumnezeu i-a permis omului strădania de a-L interpreta. Cu o singură restricție, cea a interpretării vizuale : „să nu-ți faci chip cioplit”.

Prin urmare, când studiem contraziceri despre nemurirea sufletului, în realitate, ar trebui sa recunoaștem cu umilință, că studiem interpretări umane care se contrazic pe tema aceasta. Iar atunci când ajungem la nivelul acesta de onestitate spirituală, am urca încă o treaptă a cunoașterii către viața veșnică, dacă am implementa în existența noastră faptul că jocul acestor interpretări care se contrazic nu poate fi validat de nimeni și de nimic altceva decât de credința celor care își opun interpretările. Atât „nemurirea naturală a sufletului” cât și „murirea naturală a sufletului” sunt în mod obiectiv interpretări umane. În afara de credință, nimic nu le justifica existența. Faptul că au devenit dogme, este o altă istorie. Adevărul, însă, numai Dumnezeu îl deține. A identifica o interpretare umană – fie ea și inspirată – a textului biblic cu adevărul este o încumetare, o punerea a omului în locul lui Dumnezeu.

Desigur, aceasta închidere a omului în interpretare este o neputință greu de suportat. Starea de neterminare, de neconfirmare incontestabilă a interpretării este o dificultate reală, extrem de dureroasă, a naturii umane. Dar Dumnezeu se revelează și prin aceste dificultăți. Lăsând deschise abordările diferite față de El în „pasaje care se contrazic” este, poate, singura cale pentru lumină să ajungă și la inimile refugiate fără speranță în necredință.