Victoria lui Isus asupra morţii

Studiul din săptămâna aceasta, „Victoria lui Isus asupra morții”, are la bază presupoziția că sfera creștină s-a secularizat și prin urmare s-a golit de credință ca factor activ identitar al creștinismului. Această presupoziție, în aparență, nu este lipsită de fundament biblic. Întrebarea retorică din Luca 18:8, „dar când va veni Fiul omului, va găsi El credință pe pământ?”, ar putea fi suficientă pentru o astfel de supoziție.  Modul în care studiul încearcă să valideze această ipoteză este însă complet neadecvat într-o comunitate de credincioși creștini.  

Astfel, studiul se concentrează asupra acumulării de elemente doveditoare ale veridicității istorice a învierii lui Isus inventariind „toate dovezile convingătoare pe care El ni le-a dat ca să credem în ea”, pentru că, ne spune studiul, „dovezile istorice sunt atât de grăitoare încât chiar şi aceia care nu pot accepta realitatea învierii sunt constrânși să admită că mulţi oameni au crezut că L-au văzut pe Isus înviat.”

Problema în acest demers este că dovezile sunt incompatibile cu credința. Noi putem să credem ceva atâta vreme cât nu avem dovezi. În momentul în care noi considerăm o realitate în baza unor dovezi, atunci nu mai avem nevoie de credință în ceea ce privește existența ei obiectivă. Mai exact, dacă vrem dovezi pentru învierea lui Isus, atunci înseamnă că refuzăm să credem că ea avut loc în mod efectiv. Dacă afirmăm că avem dovezi ale învierii lui Isus, afirmăm implicit că nu avem credință în învierea Sa. În creștinism, obiectivitatea învierii lui Isus nu vine din dovezi, ci din credință.     

În afara creștinismului, întrebarea dacă Hristos a înviat are sens. În lumea creștină, nu. În afara creștinismului, dovezile învierii lui Isus nu au nimic de a face cu credința. Ele țin de raționalitatea cunoașterii. Creștinul, în schimb, a devenit şi este creștin nu pentru că a fost convins de dovezile învierii lui Isus, ci pur si simplu, pentru că realitatea învierii lui Isus este pentru el „o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd” (Evrei 11:1)