Hristos – Un storyteller inconoclast, un federator al extremelor

Doar faptele nu contează 

Hristos reprezintă atât pentru profani, adică publicul larg și mase, cât și pentru specialiști, cercetători, experți și profesioniști ai domeniului comunicării și media, o sursă solidă de inovare și de materializare, la superlativ, a strategiilor de comunicare mediatică care au putut fi identificate și imaginate pe baza a ceea ce oferă cunoașterea științifică în câmpurile enumerate mai sus (Burger, 2000). 

De pildă, dacă ar fi să ne oprim numai la studiile media și să luăm în considerare doar tipurile de media contemporane lui Hristos, în mod deosebit media primare ca limbajul, generalizate precum dragostea, puterea sau banii (Tudor & Bratosin, 2021) sau media imprimate precum cele cinci cărți ale Torei, atunci observăm că Isus utilizează un panel divers de strategii, metode și stiluri de comunicare mediate, bazate pe Pentateuc, unde limbajul, puterea, dragostea și banii sunt intermediari/mediatori pe baza cărora se construiește sensul și acțiunea corespunzătoare mesajului, permițând deschiderea la schimbare. Dacă ar fi să privim din perspectiva teoriilor despre efectele media (Lazarsfeld, 1944), atunci vedem cum Hristos acționează în lider care influențează formarea opiniei publice. 

Efectiv, Hristos se comportă că un bun cunoscător al tuturor media timpului său (vezi supra) atribuindu-le exact rolul pe care îl au și astăzi – evident după faze succesive de tehnologizare, de la media imprimate, media ale comunicării de masă până la cele emergente digitale – acela de a se dota cu funcții sociale și instituționalizate (mai ales odată cu electronizarea societății) care participă la construcția socio comunicațională a societății și culturii.

Există însă o practică sociotehnică narativă mediată și mediatică actuală, în care Hristos a excelat pentru că este însuși promotorul ei: storytellingul. Isus construiește și impune un model naratologic communicational, cel al storytellingului cu scopul de a persuada și de a produce o schimbare de paradigmă în intelocutor, individ sau grup. Prin această structură complexă de comunicare, Hristos reușește să fie un storyteller al diversității, adică să se adreseze și să reunească publicuri adesea foarte divergente în credințe, opinii, convingeri, dar și din punct de vedere al poziției pe scara socială. Înțelegem aici prin diversitate o « eterogeneitate perceptibilă » (Barker &Gower, 2010).

Puterea storytellingului, teoretizat astăzi masiv (idem), decurge din capacitatea sa de a comunica și evalua valorile precum și de a le interpreta astfel încât să producă o acțiune. Hristos materializează storytellingul cu precădere în parabole și ilustrații care sunt memorabile, ușor de înțeles și care au meritul de a stabili un teren de înțelegere cu ceilalți creând o relație de credibilitate, de empatie, pornind de la o poziție cognitivă și emoțională care să ajute ulterior la înțelegerea experiențelor și viziunii pe care o transmite. Practic, Hristos privilegiază o formă de comunicare mediată, narațiunea, care îl ajută pe interlocutor în a da un sens la ceea ce există, la originile sale și la ceea ce dorește să fie (Soin & Scheytt, 2006). 

Modelul de storytelling al lui Hristos, folosit astăzi în toate domeniile socio-științifice, bazat pe narațiuni care vehiculează metafore, alegorii, parabole și ilustrații că leviere de comunicare, ajută la institutirea unei comunicări rapide (Burger, 2010), favorizează o înțelegere simbiotică din punct de vedere cognitiv și afectiv și conduce la acțiune. 

Particularitatea acestui model hristic de storytelling este că folosește cuvântul pentru a crea în mintea interolcutorului o imagine simbolică, însa nu de natură fotografică. Această reprezintă diferența specifică a inovației în comunicare pe care Isus o construiește și care are o valoare iconoclastă. În varianta deturnată a modelului de storytelling pe care îl utilizează media de astăzi, în context laic sau religios instituționalizat, cuvântul narațiunii este asociat cu o imagine fotografică, inconodulă, stimulând mai degrabă intuiția și emoțiile, afectele și mai puțin capacitățile cognitive superioare. Modelul hristic de storytelling permite, prin mecanismul de asociere între cuvânt și imagine simbolică (nu fotografică) o înțelegere mai puțin simplistă a situațiilor precum și accesul la o nouă semnificație a evenimentelor prin stimularea ascultării la niveluri cognitive superioare. Această face că Matei, vameș, funcționar public al ocupantului roman, apoi Simon Zelotul, dizidentul și Iuda, supranumit „Iscarioteanul”, extremistul, sunt adunați în aceași echipă care, în mod natural, nu putea exista și funcționa durabil (poate doar efemer).

În acest context explicativ, două lecții ale lui Hristos din Matei 10 :17 și Matei 10 :14 (VDC) își capătă tot sensul din punctul de vedere al comunicării mediate: „Fiți, dar, înțelepți ca șerpii și fără răutate că porumbeii” și „Dacă nu vă va primi cineva, nici nu va asculta cuvintele voastre, să ieșiți din casa sau din cetatea aceea și să scuturați praful de pe picioarele voastre.” Hristos legitimează așadar modelul storytellingului nu numai în raport cu clarificarea unui punct de vedere sau a unei viziuni despre lume noi, dar și în raport cu  receptivitatea publicurilor : el nu pierde timpul cu cei care nu vor să asculte ci își dirijează mesajele în primul rând către cei care sunt cel mai probabil înclinați să fie receptivi. Este, în final, mesajul său către apostoli care au cucerit lumea și construit bazele gândirii și civilizației creștine prin comunicare mediată pentru că „doar faptele” nu sunt suficiente și în istoria lumii există puține cazuri în care oamenii s-au răzgândit pentru că le-au fost prezentate „faptele”.

Referințe

Barker, R. & Gower, K. (2010).  Strategic application of storytelling in organizations. Toward Effective Communication in a Diverse World. Journal of Business Communication, 47(3), 295-312, DOI: 10.1177/0021943610369782.

Burger, C. (2000). Jesus the communicator. Public Relations Quarterly, 45(3), 29-31. Retrieved from https://ezpupv.scdi-montpellier.fr/login?url=https://www.proquest.com/scholarly-journals/jesus-communicator/docview/222390588/se-2

Lazarsfeld, P. F., Berelson, B., & Gaudet, H. (1944). The people’s choice. Duell, Sloan & Pearce.

Soin, K., & Scheytt, T. (2006). Making the case for narrative methods in cross-cultural organizational research. Organizational Research Methods, 9, 55-77.

Tudor, M-A, & Bratosin, S. (2021). La médiatisation. Nouveaux défis pour les sciences et la société. Paris : L’Harmattan.