Învierile de dinainte de cruce
Studiul de săptămâna aceasta este remarcabil prin corectitudinea sa formală față de ceea ce „stă scris”. Mai puțin în cazul învierii lui Moise care nu figurează expresis verbis în nicio carte a Bibliei. În cazul acesta studiul nostru înlocuiește ceea ce „stă scris” cu o interpretare.
În rest, celelalte învieri de dinainte de moartea Domnului Hristos considerate în studiul nostru sunt înscrise în mod explicit în Biblie. Mai exact, studiul reține cinci din cele șase învieri despre care „stă scris” că au avut loc în perioada indicată în titlul studiului. Cea de a șasea înviere despre care „stă scris” lipsește. Este vorba de învierea despre care „stă scris” în 2 Regi 13: 20-21: „Așadar, Elisei a murit și a fost înmormântat. În anul următor niște cete de moabiţi au invadat țara. Când au văzut una dintre aceste cete, niște israeliți care îngropau un mort s-au grăbit și au aruncat trupul mortului în mormântul lui Elisei. Când trupul mortului a atins oasele lui Elisei, omul a înviat și s-a ridicat în picioare.”
Din cele șase învieri la care face referință textul biblic înaintea morții Domnului Hristos, trei sunt relatate în Vechiul Testament și trei în Noul Testament. Ceea ce deosebește învierile din Vechiul Testament de învierile din Noul Testament este resursa de referință a învierii. Astfel, putem observa că în cazul învierii fiului văduvei din Sarepta, în cazul învierii fiului sunamitei și în cazul învierii omului îngropat în mormântul lui Elisei, adică în cazul învierilor din Vechiul Testament, învierea are loc prin puterea credinței. Ilie, prin credință Îl implora pe Dumnezeu ca să-l învieze pe tânăr; Elisei se roagă pentru învierea tânărului în credința că Dumnezeu îl asculta; oamenii aruncă mortul în mormântul lui Elisei cu credința că puterea Dumnezeului lui Elisei îi va izbăvi de vrăjmașii lor ca în vremurile când Elisei trăia printre ei.
Pe de alta parte, în Noul Testament, putem observa că în cazul învierii fiului lui Naim, în cazul învierii fiicei lui Iair și în cazul învierii lui Lazar, învierea are loc prin puterea cuvântului. Astfel, potrivit textului biblic, învierea fiului lui Naim are loc atunci când Isus spune: „tinere, îți poruncesc, scoală-te”; învierea fiicei lui Iair se produce în momentul când Isus spune cu glas tare: „copilo, scoală-te” ; învierea lui Lazar are loc la chemarea lui Isus: „Lazăre, vino afară”.
Exista totuși și o asemănarea între cele trei învieri din Vechiul Testament și cele trei din Noul Testament și anume, toate relatările acestor învieri asociază moartea cu somnul și învierea cu trezirea. Mai exact, toate aceste învieri sunt expuse cu verbe sinonime de „a trezi”, „a ridica”, „a pune în mișcare”, „a face să se miște”. Aceste expuneri nu au caracter dogmatic, ci pur și simplu descriptiv. În retorica biblică, descrierile de felul acesta sunt o manieră originală a autorilor textelor canonice creștine de a recunoaște că nu cunosc decât efectele vieții și morții, și că dincolo de aceste efecte ei nu știu nici care este substanța vieții și nici din ce este făcută moartea.