Înţelegerea naturii umane

Orice discurs despre „natura umană”, pentru a avea sens, necesită o minimă definire a sintagmei și o poziționare dacă nu epistemologică, cel puțin disciplinară – filosofică, antropologică, sociologică, teologică, biblică etc. Cât despre pretenția „înțelegerea naturii umane”, ea este o încumetare luciferică. Așadar, să reținem că omul poate vorbi și vorbește despre natura umană, dar totdeauna fără să o înțeleagă. Studiul din săptămâna aceasta este o excelenta ilustrație: cum poți să ajungi la înțelegerea naturii umane prin reducția sensului acestei sintagme doar la învățarea unei doctrine – oricât de biblica ar fi ea – despre starea morților? Si asta, mai ales când prin „natură umană” în mod curent un credincios care caută să fie desăvârșit în toate lucrurile, va înțelege ansamblul de facultăți naturale care sunt cuprinse în noțiunea de om – nutriția, mișcarea, înmulțirea, simțurile, rațiunea etc.

O a doua observație în legătură cu subiectul propus de studiul nostru este legată de rolul sociopolitic al acestei teme. Ne place sau nu ne place, trebuie să notam și să ținem seama de faptul că natura umană este un subiect sociopolitic care se află în centrul preocupărilor ecumenice. În contextul acesta al ecumenismului practic, în jurul doctrinelor despre „natura umană”, antropologia teologică nu este deloc preocupata de „starea omului în moarte sau în păcat”, ci de limitele noastre în ceea ce privește natura umană în situațiile de viață concrete ale omului de azi, nu de ieri și nici de mâine. Care sunt reprezentările naturii umane într-o lume plină de violență, sărăcie, boală, într-o lume fracturată, divizată, secularizată, într-o lume care nu mai crede că omul a fost făcut după chipul și asemănarea lui Dumnezeu?  Care sunt expresiile naturii umane în condițiile democratizării noilor tehnologii de informare și comunicare? Care sunt semnificațiile naturii umane pentru persoanele cu dizabilitați?  

În sfârșit, ar trebui sa mai notam că studiul naturii umane nu ține de cunoaștere, ci de recunoaștere. A recunoaște imaginea lui Dumnezeu în fiecare persoană umană și în întreaga umanitate. Studiul naturii umane trebuie să conducă la recunoașterea statutului nostru de ființe create, a demnității fiecăruia dintre noi, cum și a finitudinii și a vulnerabilității atașate statutului nostru de ființa umană.