Biserica în tanga sau „rusoaica” înecată
Mi-a fost arătat zile acestea pe Instagram, ca într-o vedenie, un clip cu sfintele fecioare din biserica mea în vacanță. Cu mult mai frumoase decât sfinte, cuvioasele cântărețe din altar își lepădaseră mina smerită precum și veșmintele sumbre și lungi din biserică pentru a se arăta acum dinspre dos, în toată splendoarea, dansând în tanga înainte de a se arunca în mare. Vedenia din clip se oprea aici, sugerând ideea că nu au mai ieșit de unde s-au aruncat.
Scena cu aceste false vestale mi-a reamintit subit atmosfera romanului „Rusoaica” al lui Gib I. Mihăescu unde, într-o regiune de frontieră de pe râul Nistru, locotenentul Ragaiac – asemenea bisericii – este consumat de obsesia sa pentru o figură feminină idealizată, „rusoaica”, pe care o percepe ca o întruchipare a perfecțiunii și a misterului. Împodobită cu toate virtuțile din imaginația protagonistului, rusoaica contrastează cu celelalte figuri feminine din roman, adesea asociate cu relații carnale și trecătoare. Rusoaica, deși nu este descrisă explicit ca o figură religioasă, întruchipează – într-o hermeneutică teologică – o formă de ideal biblic, o entitate aproape divină împodobită cu virtuți intangibile, contrastând cu monotonia și trivialitatea vieții de zi cu zi. Raportul referențial între scena instagramată a sfintelor în tanga și „Rusoaica” lui Gib I. Mihăescu are, în primul rând, ca fundament, subminarea idealizării de către realitate, realitatea vieții de credință și respectiv realitatea romanului. Rusoaica nu corespunde imaginii perfecte pe care Ragaiac și-o crease despre ea. Ea sfârșește înecându-se tragic, lăsând în urmă vioara, simbol al esenței sale artistice și spirituale. Căderea ei dramatică este expresia materială a unei imense deziluzii, la fel ca și căderea în mare a acestor „mădulare” – cum ar fi spus apostolul Pavel – de biserică în tanga.
Ambivalentă, imaginea instagramată a sfintelor în tanga, în al doilea rând, răscolește și reactivează referențialul celorlalte femei din romanul lui Gib I. Mihăescu. În timp ce rusoaica întruchipează o figură cvasi-sacră, celelalte femei din roman amintesc de tărâmul viziunilor apocaliptice, acolo unde cerul se împletește cu pământul, într-un dans al tainelor divine, un deșert al revelațiilor, unde nisipul ascunde secrete mai vechi decât timpul însuși și unde, în mijlocul pustietății, se înalță o imagine de o splendoare întunecată, o prezență care sfidează rațiunea și tulbură sufletul. Imaginea desfrânatei care tronează, maiestuoasă și terifiantă, pe o fiară stacojie, al cărei trup e brăzdat de nume blasfematoare. Prin postura ei, o beție sinistră, hrănită de sângele sfinților și al martorilor, transmite o cruzime ce contrastează cu frumusețea ei aparentă. Este o regină a decăderii, o zeiță a corupției, al cărei tron se sprijină pe ruinele speranței. Dihotomia dintre idealizarea și realitatea carnală a femeilor din povestea romanului ilustrată magistral de imaginea instagramată a sfintelor în tanga din biserica mea mobilizează, prin urmare, pasiunea intelectuală pentru o lectură etică a punerii neînfrânate în public a intimității ființelor bisericești.
Dincolo de esteticul vulgar dorit excitant al vedeniei instagramate, ceea ce se impune simțului moral este bogăția simbolică a referențialului ei imagistic în contextul hermeneutic creștin. Femeia, simbol al bisericii. Marea simbol al lumii. Aruncare în gol către mare, simbol al căderii în păcat. Ceea ce revelează sensul acestor simboluri nu este de natură teologică așa cum s-ar putea crede la prima vedere, ci de natura culturală. Un element simbolic central al romanului lui Gib I. Mihăescu este vioara lăsată în urmă de rusoaică după moartea sa, un simbol al esenței sale spirituale, un ecou al figurilor feminine a căror moștenire transcende existența lor fizică. Vioara rusoaicei devine un vestigiu al idealului pierdut, o amintire a căutării spirituale a lui Ragaiac, dar și a eșecului său de a atinge acel ideal. Vioara ca simbol întărește ideea că rusoaica, deși dispărută, continuă să exercite o influență asupra protagonistului, asemenea trupurilor femeilor din biserică instagramate în tanga al căror impact dăinuie dincolo de prezența lor fizică. Rămasă pe „net” dezacordarea cântatului lor fals la slujbe și televiziuni confesionale face ininteligibilă predicarea: „Iată mirele! Ieșiți-i în întâmpinare!“ (Mat. 25:6) Valurile lumii, asemenea valurilor mării vin și pleacă. Fecioarele nici înțelepte, nici înțelepte nu-s nici cu lămpi, nici fără lămpi. Nici în casă, nici pe stradă. Sunt pe Instagram, goale și pe dinlăuntru și pe dinafară. Si slujba continuă. În timpul ce se face colecta, băieții din biserică își șeruiesc clipul „fecioarelor” în tanga cu mesajul: „Vino! Îţi voi arăta mireasa, soția Mielului!“ (Apoc. 21:9)
Rusoaica înecată a lui Gib I. Mihaescu lasă în urma o deziluzie. Biserica în tanga pe Instagram este un fel de Dalila care uneltește împotriva lui Samson mângâindu-l pe creștet în timp ce adoarme în brațele ei.