Surprinși de har: mântuirea între creștinofobia europeană și homofobia bisericească
Europa anului 2025 prezintă o imagine paradoxală: pe de o parte, un val tot mai mare de creștinofobie lovește comunitățile creștine, cu atacuri asupra bisericilor și acte de ură care amintesc de persecuțiile antice; pe de altă parte, multe biserici creștine perpetuează o fobie față de persoanele LGBTQIA+, excluzându-i pe cei care caută în mod specific harul divin din rândurile lor. Cum putem reconcilia aceste două realități? Povestea lui Rahav și a gabaoniților din cartea lui Iosua (Iosua 2:1-21; Iosua 9) ne oferă câteva elemente de răspuns.
Mai întâi, cartea lui Iosua prezintă momentul în care după patruzeci de ani de rătăcire prin deșert, poporul Israel se află din nou la porțile Țării Promise. Prima lor încercare de a intra, marcată de frică și murmure (Numeri 13-14), se terminase în dezastru. Totuși, Dumnezeu oferă o a doua șansă – nu din merit, ci din pur har. Iosua, conștient de miză, trimite doi spioni la Ierihon pentru a explora zona. Un gest pragmatic care reiterează un adevăr atemporal: promisiunea lui Dumnezeu nu ne absolvă de responsabilitatea umană. În același fel, astăzi, creștinii din Europa se simt adesea ca acești spioni: vulnerabili, scanând un peisaj ostil. Conform unui raport al Observatorului pentru Intoleranță și Discriminare împotriva Creștinilor din Europa (OIDAC), în 2023 s-au înregistrat 2.444 de acte de ură anticreștină în 35 de țări, din care peste 1.000 numai în Franța. În 2025, tendința se agravează: biserici profanate, preoți atacați pentru credința lor și o creștere cu 90% a actelor de vandalism împotriva lăcașurilor de cult catolice și protestante. Creștinofobia – un termen care a revenit în centrul dezbaterii publice – nu este doar fizică. Ea este culturală, cu o cenzură tot mai mare a expresiei creștine în mass-media și în școli. La fel ca Israelul din Sitim, un loc încărcat de amintiri amare, idolatrie și eșecuri din trecut, creștinismul european navighează prin traume istorice și teama unui viitor incert cu accente acute de homofobie bisericească. Dar harul lui Dumnezeu surprinde pentru că el nu se limitează la „cei buni”. Ca și în vechime, în 2025, apar inițiative precum Forumul European al Grupurilor Creștine LGBTI+, care oferă refugiu celor respinși de instituțiile tradiționale. Aceste spații ne amintesc că harul nu este un privilegiu exclusiv, ci o chemare la creșterea împreună (2 Petru 3:18).
În al doilea rând, să observam că în centrul narațiunii, Rahav prostituata – o figură emblematică a unei societăți canaaneene corupte, condamnată la anatemă divină – ascunde spionii și minte pentru a-i proteja. Minciuna ei, într-un context de decadență morală, cum și ospitalitatea ei (Evrei 11:31; Iacov 2:25) marchează o alegere radicală: loialitatea față de Yahweh în loc de rebeliunea idolatră. În Europa, persoanele LGBTQIA+ sunt percepute de bisericile conservatoare drept „Rahavi moderni” – trăind în afara normelor biblice tradiționale, asociate cu o cultură considerată „decadentă”. Grupurile evanghelice finanțate de lobby-urile americane au investit peste 20 de milioane de euro în Europa pentru a promova retorica anti-LGBT, alimentând o fobie care exclude și stigmatizează. Catehismul Catolic, de exemplu, descrie actele homosexuale ca fiind „grav dezordonate”, în timp ce confesiunile protestante conservatoare refuză binecuvântările pentru cuplurile de același sex. Totuși, la fel ca în cazul lui Rahav, Dumnezeu discerne o „scânteie de credință” dincolo de etichete. Sondajele recente arată că 40% dintre tinerii creștini LGBTQIA+ din Europa se confruntă cu respingerea familiei sau a bisericii, crescând riscul de suicid și izolare. Ar fi de așteptat ca creștinofobia predominantă să nu împietrească inimile, ci să deschidă bisericile către empatie comună. Rahav ne învață că valoarea umană transcende păcatul: Dumnezeu nu mântuiește prin perfecțiune umană, ci prin credință sinceră.
În al treilea rând, să notam că Rahav pecetluiește un pact cu spionii: „Jură-mi pe Domnul că vei arăta aceeași bunătate față de casa roabei tale, așa cum ți-am arătat eu” (Iosua 2:12). Această loialitate a legământului, mila credincioasă, evocă promisiunile lui Dumnezeu față de Israel (Deuteronom 7:12). Semnul? O frânghie stacojie la fereastra ei, paralelă cu sângele de Paște care îi protejează pe evrei (Ex 12:13, 22-23) înainte de ieșirea din Egipt. Viață pentru viață, bunătate pentru bunătate: Rahav, o femeie canaaneană „exilată”, se alătură poporului lui Dumnezeu prin har. În 2025, acest simbol provoacă o Europă divizată. În timp ce bisericile sunt arse sau pictate cu svastici, aceleași comunități exclud persoanele LGBTQIA+ de la Euharistie sau de la căsătorie. Raportul privind incluziunea bisericilor europene notează că denominațiuni precum Biserica Suediei și Biserica Anglicană fac progrese în direcția primirii, cu un „indice de incluziune” ridicat, în timp ce altele rămân blocate în respingere. Uniunea Europeană, într-un raport controversat din iulie 2025, vizează chiar „extremiștii creștini anti-LGBT”, acuzați că amenință drepturile omului. O ironie tragică: ar trebui creștinii persecutați să perpetueze excluziunea? Istoria Rahavei ne confruntă cu adevărul că harul nu este selectiv. În Hristos, „nu este nici evreu, nici grec, nici rob, nici liber” sau actualizat, „nici heterosexuali, nici homosexuali, nici transgenderi;”
Povestea gabaoniților (Iosua 9) amplifică tema: pentru a supraviețui, ei îl înșală pe Iosua dându-se drept călători îndepărtați, obținând un jurământ de legământ. Iosua, neglijând să-L consulte pe Dumnezeu (Numeri 27:16-21), se trezește prins între aneantizarea lor și cuvântul jurat. Soluția lui? Dreptatea temperată cu har: devin „tăietori de lemne și scobitori de apă” pentru casa lui Dumnezeu (Iacov 9:21-27), transformând un blestem într-un privilegiu. Mai târziu, ei ajută la reconstrucția Ierusalimului (Neemia 7:25). Această viclenie „pozitivă” (Proverbe 8:5) – prudența în fața morții – oglindește strategiile de supraviețuire ale minorităților. În Europa, creștinii LGBTQIA+, confruntați cu homofobia ecleziastică, formează rețele clandestine precum „Lumina Lumii” din Belgia, pentru „cei care au experimentat respingerea din partea bisericii”. Creștinofobia, cu cele 2.500 de cazuri de intoleranță din 2024, ar trebui să îndemne bisericile la o „soluție iosuiană”: nu pedeapsa, ci integrarea. Dumnezeu nu iubește pedeapsa de dragul ei (Ezechiel 18:23); el vizează pocăința și mila. Gabaoniții, renunțând la idolatrie, onorează suveranitatea divină – asemenea persoanelor LGBTQIA+ care, în ciuda respingerii, persistă în credință.
Faptul că Rahav face parte din linia genealogică a lui Mesia (Matei 1:5) ar trebui să ne dea de gândit. În 2025, cum ne împinge „a doua șansă” a Israelului să oferim har creștinilor LGBTQIA+, fără a ignora responsabilitatea, ca în cazul minciunii Rahavei sau a gabaoniților? Într-un context de persecuție reciprocă, cum putem reconcilia dreptatea (limitele etice) și mila, așa cum a făcut Iosua cu gabaoniții? Dacă Dumnezeu vede credința dincolo de aparențe, cum pot bisericile europene să devină „case protejate” pentru toți, prin „sângele Mielului”?