Biserica și taina pastorilor care rezistă: o scrisoare de dragoste

Stimați pastori, dragi frați în Hristos,

În calitate de intelectual, profund înrădăcinat în marile tradiții ale gândirii occidentale – de la Platon la Kierkegaard, trecând prin Augustin și Pascal –, vă adresez public această scrisoare ca semn de împreună simțire întăritoare de suflet în lupta dusă pe genunchi în taina rugăciunii voastre împotriva liderilor corupți care pângăresc biserica. Ea izvorăște din neputința-mi de a vă mai tăcea public chinurile despre care îmi vorbiți din ce în ce mai des că le îndurați în crâncenele bătălii spirituale din singurătatea profundă a ființei unde fidelitatea voastră față de Dumnezeu și față de vocația pastorală se lovește de umbrele corupției din interiorul bisericii însăși.  

În primul rând, vreau să vă amintesc că lupta voastră nu este izolată. Ea face parte din istoria milenară a credinței, unde profeții și sfinții a trebuit să se confrunte cu idoli interni înaintea amenințărilor externe. Gândiți-vă la Ieremia care i-a denunțat pe preoții și profeții timpului său ca fiind „păstori care distrug și risipesc oile pășunii mele” (Ieremia 23:1). Lupta voastră împotriva corupției – fie că se manifestă prin abuz de putere, scandaluri financiare, compromisuri doctrinare sau tăcere complice – nu este o rebeliune, ci un act de loialitate supremă față de Hristos, Pastorul cel Bun care i-a alungat pe schimbătorii de bani din Templu. Asemenea lui Kierkegaard („Opere”) cred că în iubire adevărata credință nu este o adeziune confortabilă la o instituție, ci un salt existențial în abisul adevărului, chiar și atunci când acel adevăr dezvăluie defectele bisericii vizibile. Datorită vouă, dragi pastori, redescoperim azi în  vremea post-adevărului dimensiunea tragică și eroică a vocației pastorale. Într-o societate care a succedat lumii postmoderne în care Nietzsche a proclamat „moartea lui Dumnezeu” nu ca un sfârșit, ci ca o invitație de a reevalua toate valorile, voi întruchipați o rezistență vie. Refuzați să permiteți Bisericii să devină o simplă birocrație spirituală, coruptă de lideri care, asemenea fariseilor moderni, pune înainte aparențele în detrimentul substanței Evangheliei. Lupta voastră spirituală, marcată de îndoială și izolare, evocă „nopțile întunecate” ale Sfântului Ioan al Crucii: un deșert în care sufletul este purificat de absența aparentă a lui Dumnezeu, doar pentru a-L găsi mai bine în goliciunea Sa esențială. Mulțumită vouă am reușit să creștem. Datorită perseverenței voastre, în ciuda trădărilor interioare, sufletele au fost și încă mai sunt hrănite de o speranță autentică, nepoluată de compromisuri.

Gândesc pentru o clipă natura corupției din biserică. În „Etica sa Nicomahică”, Aristotel aprecia că virtutea este un echilibru, un „mesotes” între exces și defect. Liderii corupți cu care vă confruntați întruchipează excesul: o aroganță ecleziastică în care puterea spirituală se transformă în dominație temporală, unde mila cedează locul ambiției. În „Gândurile” lui Pascal „Dreptatea fără forță este neputincioasă; forța fără dreptate este tiranică. Dreptatea fără forță este contrazisă, pentru că există întotdeauna oameni răi; forța fără dreptate este acuzată. Trebuie, așadar, să punem laolaltă dreptatea și forța și, pentru aceasta, să facem ceea ce este drept puternic, sau ceea ce este puternic drept.” În Biserică, dreptatea divină trebuie să se unească cu forța adevărului, iar voi, păstorii în luptă, sunteți cei care purtați responsabilitatea acestei uniri. Sunteți păzitorii unei biserici care nu este o fortăreață inexpugnabilă, ci un corp mistic vulnerabil, precum Hristos răstignit. Credincioșia voastră, chiar și cu prețul solitudinii, este o mărturie care afirmă că esența credinței transcende structurile umane failibile, un ecou al distincției hegeliene dintre Spiritul absolut și manifestările sale istorice imperfecte.

Vă mulțumesc, din adâncul inimii mele de intelectual, trecută altădată prin răcoarea condiționată a sălilor de seminar, pentru că ați îndrăznit să faceți această alegere radicală. Vă mulțumesc că v-ați dat viața nu unei instituții idolatrizate, ci Evangheliei vii. Vă mulțumesc pentru această viață duhovnicească spre care îi conduceți pe credincioși. Datorită vouă, ei reușesc să navigheze prin propriile lor aridități spirituale – acele momente în care rațiunea se împiedică de mister – inspirându-se din exemplul vostru. Îi învățați că omul nu este un obiect al manipulării, ci o creatură chemată la transcendență. În vârtejurile existenței, sunteți un far de speranță, amintind bisericii că Iubirea divină depășește poftele trecătoare de putere, bogăție sau plăcere. Și în fața corupției, lupta voastră ne înalță: ne arată că reforma bisericii începe cu integritatea personală, reformă unde harul desăvârșește natura fără a o anihila, așa cum susținea Toma de Aquino în „Summa Theologica”.

Astăzi, când vă simțiți blocați în deșert, asaltați de îndoieli și întrebări – acele crize în care angajamentul față de Dumnezeu seamănă cu o „criză de cuplu”, mă rog pentru voi. Nu o rugăciune sentimentală, ci o invocație filozofică, inspirată de „Meditațiile metafizice” ale lui Descartes: ca să vă puteți îndoi pentru a afirma mai bine, să depășiți scepticismul pentru a atinge certitudinea Iubirii divine. Mă rog ca, în această luptă împotriva liderilor corupți, să găsiți puterea autenticității socratice: „Cunoaște-te pe tine însuți” și astfel să demascați ipocriziile. Fie ca Dumnezeu, această „Ființă necesară” despre care vorbește Anselm de Canterbury, să vă umple de prezența Sa, aprovizionându-vă în Iubirea Sa nebună și revărsătoare, blândă și surprinzătoare. Fie ca această scrisoare, o emanație imperfectă a gândirii umane, să vă asigure de rodnicia „da”-ului vostru pastoral: „Rob bun și credincios, intră în bucuria stăpânului tău” (Matei 25:21). Ne amintiți adesea: El ne-a dat totul, ne-a iubit atât de mult. În mijlocul meritelor voastre, fie ca harul Lui să vă îngăduie să rămâneți în El, să vă mențineți încrederea, să vă lăsați umpluți de bucuria Lui neclintită. Și amintiți-vă cuvintele lui Camus din Ciuma: „Sunt mai multe lucruri de admirat la oameni decât lucruri de disprețuit”. În lupta voastră, întruchipați această admirație: o umanitate care, în ciuda corupției din jur, aspiră la sfințenie.

Întru unirea obștii în rugăciune,

Prof. univ. dr. Stefan BRATOSIN

16 august 2025, Sud-estul Franței