Spovedanie pentru învinșii bisericii ! Bilanț al anilor de leadership al rataților bisericii

În februarie 1929 Panait Istrati se întoarce la Paris, după o călătorie în URSS. În octombrie 1929 scrie Spovedanie pentru învinși (Vers l’autre flamme. Après 16 mois dans l’URSS. Confession pour vaincus) la Rieder (în românește apărută prima dată la editura Dacia, Cluj, 1991). Partidul Comunist Francez, prin ziarul comunist l’Humanité, și întreaga stângă comunistă Occidentală îl linșează. De ce? Deși un veritabil susținător al revoluției bolșevice, un ardent comunist, Panait Istrati, după călătoria în URSS care a durat aproape doi ani, invitat pentru a participa la aniversarea de 10 ani de la revoluția din octombrie 1917, denunță, după ce a făcut experiența vieții cotidiene a poporului rus, parcurgând URSS-ul în lung și în lat, cu un curaj asemănător celui al creștinilor martiri (cu care nu avea nimic în comun, doar o moștenire iudaică fiind evreu !), întregul sistem de corupție și minciuni pe care partidul l-a instaurat în URSS. Arată negru pe alb, prin apel la fapte și nu la « mărturii ale gurii » ce se dovedesc adesea mincinoase, cum se naște o nouă clasă conducătoare, un leadership, « de gunoi ».  Acest leadership, arată Istrati la numai 10 ani de la revoluția bolșevică, a distrus însăși esența comunismului. Istrati deconstruiește cu imagini crude ale realității trăite pe teren imaginile clișeice ale unui regim ce se pretinde egalitar și protector al adevărului și dreptății sociale. Un regim care cosmetizează realitatea, prin marile parade ale sărbătorilor din octombrie, printr-o presă de propagandă bine unsă și o castă de conducere care își apară privilegiile cu îndârjire și care nu tolerează nici o formă de critică. Deși realitățile de teren sunt crude, ele nu trebuie denunțate, trebuie tăcute : „În provincie: un soviet sătesc trântește la pământ întreaga populație locală și îi dă o bătaie sovietică. Într-un oraș caspic, doi comuniști proeminenți iau o femeie în mașina lor, o duc acasă și o violează. Din păcate, femeia este soția unui membru de partid, care face vâlvă. El este cel expulzat » (spicuiri din carte).

Istrati aprinde un fitil. O aprindere necesară de care este nevoie în toate momentele de criză ale unei mișcări. Inclusiv a celor religioase. Pentru că și ideologiile funcționează ca religiile… Iată de ce și pe ce fond, ne întrebăm aici de ce biserica a pierdut din rândurile sale credincioși care nu mai vin la adunările sale. Ne întrebăm de ce nu mai sunt prezente la viața comunitară figuri anonime sau cunoscute care, mai deunăzi, erau stâlpii fondatori de ziduri și de transmitere a credinței ardente într-o viziune și mișcare bisericească ce umplea de sens viața spirituală săptămânală și a timpului sacru cu ocazia oficiului cultual la biserică. Ne întrebăm (sau nu ne mai întrebăm!) de ce aceste figuri cunoscute sau anonime, fondatoare de comunități și păstrătoare ale istoriei și memoriei unei mișcări deosebite în peisajul creștin românesc (și mondial) își scriu sau vorbesc sau, pur și simplu, își tac amarul marii dezamăgirii că biserica (precum odinioară sinagoga în care vine Isus și răstoarnă mesele negustorești) a devenit oglindă fidelă a lumii acesteia. Ne punem și alte întrebări pe care le las tăcute, ca să le dea conștiința noastră a fiecăruia glas, dacă mai poate, mai vrea și mai speră. Dacă această conștiință a noastră vrea să fie cea a unui învins și nu a unui ratat. Un învins, în sensul că mai vrem să mai luptăm pentru credință. Când cineva a încetat să mai vrea să lupte pentru credință sa, a încetat să mai fie un învins. Un învins nu a venit niciodată la credință prin teorie. Cei ce vin prin teorie, prin explicații savante, preț de o conferință, un podcast sau o « onoare » la un amvon, vin, așa cum spunea Istrati, din cauza burții sau ambiției, se duc pe același drum, al ratării, o dată cu teoria.

Si ce răspuns așadar la aceste întrebări? Un răspuns durut sub formă de însângerată parafrază la un fragment din spovedania lui Istrati pe care o las mai jos, împreună cu referințele la textul originar parafrazat. Fie ca aceste rânduri să ne ajute să mergem mai departe cu încrederea că numai o revoluție va schimba ceva, o revoluție cum a fost cea a pionierilor așteptători, care dezamăgiți s-au ridicat din nou ca să ne lase o moștenire. Căci dacă nu se ridicau ei nu mai aveam nimic de moștenit și nimic de transmis azi. O revoluție, dar nu oricare, ci o revoluție cu mâinile goale, sub semnul copilăriei, așa cum spune 1 Corinteni 14 : 20, dar nu la minte. La minte să fim oameni mari! Și nu pentru a denunța credința, religia și biserica lui Hristos, cum nici Panait Istrati nu a denunțat încrederea sa în idealurile sale de dreptate socială, ci pentru a denunța ceea ce a făcut un leadership « de gunoi », o castă de « burți » care nu mai seamănă cu idealul spre care trebuia să tindem: învinși precum a fost Isus Hristos, într-o lume de câștigători precum nomenclaturiștii comuniști.

Parafrază

Iată fața Bisericii instituționalizate si birocratizate. Iată dreptatea ei. Ea lovește, fără milă, în toți care îndrăznesc să cârcotească față de “linia” stabilită. De la un cap la altul al bisericii – puși cu botul pe labe de măciuca fascismului roșu – siberiile (a se citi adunarea celor « tăcuți » sau care « nu mai vin la adunare ») gem de oameni pe care fascismul roșu al bisericii i-a folosit mai întâi pentru scopurile sale murdare, aruncându-i apoi din adunare. Nu-i deloc vorba aici de a denunța biserica și credința, ci de o teroare a unor grupuri care se declară leaderi creștini ai bisericii și care tratează viața umană ca pe material bun pentru război social. S-au servit întâi de aceste vieți umane de credincioși pentru triumful unor noi și monstruoase caste pe care au format-o și pe care o protejează cu prețul blasfemiei, căreia îi plac la nebunie fordismul, americanizarea în economie și consum, produsele cosmetice și toaletele pariziene, mașinile de lux și casele cu gazon în față, vacanțele și concediul plătit de alții. Castă crudă, avidă de dominație și atât de belicoasă încât e gata să sară la grumazul oricăruia care cutează să « cârcotească » față de linia prescrisă de ea. Această castă, ignorantă, vulgară, perversă, este alcătuită în majoritate dintr-o generație care nu mai vrea să știe nimic despre ce a făcut grandoarea și forța revoluționarismului mișcării fondatoare, astăzi obiect de muzeu, zdreanță roasă de molii, catalogată printre lucrurile moarte. Ea nu cunoaște decât « cuvintele de ordine » ale noii puteri. Desfășurări de câmpuri, tabere, conferințe, podcasturi, seminarii, televiziuni, internet, difuzoare, imense pancarte, totul acoperit de fraze, fraze judecând viața, confecționate pentru a acoperi ideile și credința, pentru a înlocui argumentele, cenzura pentru a evita critica ; un vid universal despre care ei gargarisesc și de care se servesc pentru a domina și pentru a devora ce a mai rămas.

Textul original parafrazat se poate citi la paginile 130-131 din ediția citata mai sus. De altfel, întreaga carte este de citit și de luat aminte pentru vremuri ca acestea.
https://www.mediaquality.ro/clubul-de-carte-spovedanie-pentru-invinsi-de-panait-istrati-utopiile-secolului-xx-si-ce-invatam-din-ele-nimic/